SPORTURI  »  ALTELE  »  BILIARD

FOTO! O femeie domină iar lumea biliardului continental » Queen Jasmin

Austriaca Jasmin Ouschan (25 de ani) a fost desemnată recent +7   FOTO
Austriaca Jasmin Ouschan (25 de ani) a fost desemnată recent "Jucătorul anului" în Europa pe 2010

Articol de - Publicat duminica, 22 mai 2011 00:00 / Actualizat duminica, 22 mai 2011 11:37

Austriaca Jasmin Ouschan (25 de ani) a fost desemnată recent "Jucătorul anului" în Europa pe 2010, devansîndu-i pe alţi 5 aşi ai sportului cu bile, printre care şi germanul Ralf Sequet, laureatul pe 2009

În 2010, la europenele de la Zagreb, Jasmin Ouschand (25 de ani) intra definitiv în istoria biliardului. Un alt record avea să cadă. Noua regină venea din Austria şi se încorona definitiv, fiind pentru prima dată în istoria competiţiei cînd o sportivă cucerea toate cele 4 titluri individuale puse în joc, la bila 8, bila 9, bila 10 şi straight pool (14.1).

A "bătut" 5 bărbaţi
La începutul acestui an, în urma voturilor a trei categorii de participanţi, public, federaţii naţionale şi membrii conducerii forului european, a fost desemnat Jucătorul Anului 2010. În cursă se aflau 6 sportivi, 5 bărbaţi şi o femeie. Jasmin a cîştigat detaşat la toate cele 3 secţiuni, devenind astfel prima femeie care cucereşte acest trofeu. Premiul i-a fost decernat la Brandenburg, în Germania, chiar la începutul Campionatului European 2011. "Sînt fericită. Am avut un an 2010 excelent, dar acum principalul meu ţel este să redevin numărul 1 mondial", a spus Jasmin. Frumoasa blondă cu ochi albaştri a uluit încă o dată lumea biliardului, reuşid ca şi la Brandenburg să se impună în 3 dintre cele 4 probe. A ratat doar în concursul de bila 8, unde a pierdut în "sferturi", fiind învinsă cu 6-5 la norvegianca Marika Poikkijoki.

15 titluri europene din 23 posibile a cîştigat Jasmin Ouschan din 2005 pînă în prezent, în cariera de jucătoare profesionistă

Biliard adevărat de la 6 ani
Născută pe 10 ianuarie 1986 la Klagenfurt, în Austria, micuţa Jasmin avea să-şi dovedească măiestria la biliard de la o vîrstă extrem de fragedă. Părinţii îi dăruiseră o minimasă de biliard, pe care Jasmin a început să joace încă de la 5 ani. În foarte scurt timp însă, măsuţa avea să fie uitată printre celelalte jucării, pentru că jocul devenise prea simplu pentru ea. La 6 ani a început să joace pe mesele adevărate din clubul deţinut de părinţii săi, chiar dacă statura nu o prea ajuta să execute toate loviturile. Încă de la început a fost remarcată de Michael Neumann, şi el jucător de biliard, care a început s-o antreneze. La 12 ani a debutat la Campionatele Europene de juniori unde, în următorele 6 ediţii, a cîştigat 11 din 12 medalii de aur posibile. În 2005, în ultimul an de juniorat, Jasmin cîştiga şi titlul mondial. În acelaşi an debuta în cariera profesionistă la senioare şi cucerea două titluri europene (bila 9 şi 14.1)

"încă de la începutul carierei am stabilit cu antrenorul meu că pentru a reuşi în acest sport trebuie să joci cu cei mai buni. De aceea nu mi-a fost teamă să intru la masă chiar şi în competiţiile rezervate bărbaţilor"
Jasmin Ouschand

Prima femeie în topul bărbaţilor
Jasmin n-a ezitat să intre chiar şi în competiţiile majore rezervate bărbaţilor. În 2006, s-a înscris la Campionatul Mondial în concursul de straight pool (14.1). Multă lume a zîmbit. Nu şi Jasmin, care a terminat concursul pe locul 5, în compania celor mai buni jucători din lume. Doar doi ani mai tîrziu, în aceeaşi competiţie, austriaca reuşea o performanţă istorică: locul 3 în lume. Pentru prima dată, o femeie prindea podiumul la un campionat mondial masculin! A fost începutul unei noi ere pentru biliardul feminin, multe jucătoare urmînd exemplul lui Jasmin şi întrînd în concursurile rezervate bărbaţilor. Jasmin este campioană a lumii la feminin la bila 10, titlu cucerit anul trecut, primul cucerit de o jucătoare din Europa, după 10 ani de dominaţie totală a sportivelor asiatice. În prezent e pe 3 în ierarhia mondială feminină. A ocupat prima poziţie a acestui top timp de doi ani consecutiv, în perioada 2006-2008, scopul său fiind să redevină numărul 1 mondial în 2011.

Predecesoarea Ewa Mataya
Prima femeie care a revoluţionat lumea biliardului a fost suedeza Ewa Mataya (47 de ani). La 17 ani s-a stabilit în SUA şi de atunci a început o carieră incredibilă, fiind considerată de specialişti cea mai bună jucătoare a tuturor timpurilor. Tot blondă, extrem de sexy, Ewa a fost multiplă campioană europeană, mondială şi a circuitului american la bila 9, deţinînd ani la rînd prima poziţie mondială. A fost declarată de mai multe ori Jucătorul Anului în lume, învingînd cei mai celebri bărbaţi din sportul cu bile. În 2004, a fost inclusă în Hall of Fame Billiard Congres of America. În prezent, diva biliardului este campioana internaţională şi a Cupei Mondiale la Trick Shot. Spectacolele sale se desfăşoară şi acum cu casa închisă fie în SUA, fie în celelalte ţări pe care le vizitează.

Foto: in.com

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (5)
alex7786
alex7786  •  23 Mai 2011, 02:22
Postat de dameel pe 22 Mai 2011, 12:29

la ce vocabular ai m-as fi mirat daca nu tineai cu steoaia.

Vai draga ce m-ai impresionat....uitasem ca "gauri" este un cuvant urat...si ca aici suntem la Academie. Lasa mah, asa sunteti voi astia de la Dinamo, mai timizi cand auziti cuvinte de-astea porcoase...

nter
nter  •  22 Mai 2011, 16:41
Postat de dameel pe 22 Mai 2011, 12:29

la ce vocabular ai m-as fi mirat daca nu tineai cu steoaia.

hop si pudicii.

cneius
cneius  •  22 Mai 2011, 12:34

Ar trebui sa participe doar la competitii feminine...frumusetea ei poate ii poate tulbura pe ceilalti paricipanti iar acest lucru nu este corect, ea beneficieaza din start de un avantaj. Dar, din pacate, in ziua de azi tendinta este aceea de a amesteca sexele intre ele.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează