SPORTURI  »  ALTELE  »  UFC

KO-ul lui Ilia Topuria a fost prevestit de un preot în ziua luptei cu Holloway » I-a citit un verset și l-a asemănat cu un personaj biblic

Ilia Topuria, KO împotriva lui Max Holloway/Foto: Getty Images
Ilia Topuria, KO împotriva lui Max Holloway/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 01 noiembrie 2024 13:33 / Actualizat vineri, 01 noiembrie 2024 14:12

La finalul săptămânii trecute, în 26 octombrie, Ilia Topuria l-a învins pe Max Holloway, în urma unui KO, și și-a apărat titlul mondial UFC la categoria pană. Jurnaliștii de la Marca au dezvăluit secretul luptătorului spaniol: credința în Dumnezeu.

Ilia Topuria a avut parte de o armată întreagă de oameni care l-au ajutat să se pregătească pentru duelul cu Max Holloway, din cadrul galei UFC 308 din Abu Dhabi. Campionul mondial s-a pregătit atât fizic, îngrășându-se 10 kilograme în 24 de ore, cât și spiritual.

Palidă bucurie pentru fanii lui Real Madrid » Favoritul Ilia Topuria, KO de zile mari în meciul toamnei din UFC! Toate rezultatele: „Glonțul” Shara a inventat o lovitură imposibilă
UFC
Palidă bucurie pentru fanii lui Real Madrid » Favoritul Ilia Topuria, KO de zile mari în meciul toamnei din UFC! Toate rezultatele: „Glonțul” Shara a inventat o lovitură imposibilă

Preotul i-a citit din cartea Judecători: „Doamne, dă-mi putere numai de data aceasta”

Jurnaliștii de la Marca au dezvăluit rolul pe care un preot l-a avut în succesul sportivului în vârstă de 27 de ani. Acesta s-a întâlnit cu Topuria în ziua luptei, i-a citit un verset din Biblie și i-a prevestit victoria.

„Preotul ne-a citit Judecători 16:28, unde Samson se roagă înaintea Domnului: «Doamne Dumnezeule, adu-Ți aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta». Apoi ne-a spus că Ilia își va învinge adversarul dintr-un pumn, cu puterea pe care Dumnezeu i-o va da în timpul luptei. Zis și făcut”, a declarat Jose Maria Diaz, agentul lui Topuria, citat de publicația spaniolă.

Mesajul preotului s-a adeverit, iar Topuria l-a învins prin KO pe Holloway, reușind să își păstreze intactă seria de victorii (16-0).

„Încrederea lui Ilia vine din munca intensă pe care o depune zi de zi și din credința în Dumnezeu. Sper ca oamenii să înceapă să înțeleagă asta și, în loc să critice, să se bucure de show-ul pe care Ilia îl oferă de fiecare dată când intră în octagon”, a mai spus Diaz.

Pe lângă preotul respectiv, Ilia Topuria s-a bazat pe un staff numeros: doctorul Aldo, Jesus Gallo, preparatorul fizic, Javi Climent, antrenorul de box, fizioterapeuții Fran Ortega, Raul Valdesuso și Josep Caballero și David Beneito, un traumatolog.

„Nimic nu ar fi fost posibil dacă Ilia nu ar fi fost un sportiv căruia să îi pese atât de mult ca toate detaliile să fie puse la punct. Ilia este special. Noi spunem că este predispus genetic pentru a fi un campion mondial și că este o persoană care nu are limite. Nu știm cât de departe ne va duce. Treaba noastră este să ne asigurăm că va putea ajunge mereu la performanța maximă”, a declarat Beneito.

Citește și:
Doliu în fotbalul românesc » Radu Mărginean a murit la vârsta de 43 de ani în urma unui accident tragic la baza lui sportivă
Superliga
Doliu în fotbalul românesc » Radu Mărginean a murit la vârsta de 43 de ani în urma unui accident tragic la baza lui sportivă
Gigi Becali are oferta pe masă » DC United și Anderlecht îl vor pe jucătorul de la FCSB
Superliga
Gigi Becali are oferta pe masă » DC United și Anderlecht îl vor pe jucătorul de la FCSB
E gata! Andrei Ivan a aterizat și semnează cu noua echipă
Campionate
E gata! Andrei Ivan a aterizat și semnează cu noua echipă
Celebra fană-topmodel a ieșit în stradă, după calificare: „Asta e pentru toți germanii!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Celebra fană-topmodel a ieșit în stradă, după calificare: „Asta e pentru toți germanii!”
ULTIMA ORĂ Concedieri în România. Gigant american renunță la sute de angajați
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri în România. Gigant american renunță la sute de angajați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pauzele de hidratare de la Mondial îi aduc o avere lui David Beckham

Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează