SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE SCRIMĂ

Medalii interzise pentru elevii lui Mihai Covaliu la Europene

Florin Zalomir a fost cel mai aproape de medalii
Florin Zalomir a fost cel mai aproape de medalii

Articol de - Publicat duminica, 17 iulie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 16 iulie 2011 22:52

Florin Zalomir a fost cel mai aproape de medaliile europene, el clasîndu-se pe locul opt la CE de la Sheffield


N-a fost cea mai bună zi pentru elevii lui Mihai Covaliu. Ieri, cel mai sus dintre ei a urcat Florin Zalomir, care a încheiat concursul de la Sheffield în compania francezului Apithy. În drumul pînă în "sferturi" al ieşeanului, pe tabloul principal, au apărut Zsolt Nemcsik (15-4), Aleksei Romanovitci (15-10) şi Rareş Dumitrescu (15-9).

Pe pista galbenă pe care l-a învins pe Rareş, Zalo l-a înfruntat pe francez, care este al unsprezecelea sabrer al lumii. A avut momente în care a fost cu o tuşă sau două în faţă, dar Apithy, care a ajuns pînă la urmă în finală, a întors soarta disputei, impunîndu-se cu 15-13. El a fost vîrful de sabie în concursul de ieri. Rareş Dumitrescu s-a clasat pe zece, Tiberiu Dolniceanu, care a fost învins în "optimi" de campionul olimpic din 2004, Aldo Montano, a terminat concursul pe doisprezece, iar Cosmin Hănceanu pe 37. Prima parte a Europenelor s-a încheiat pentru băieţi. Ei vor urca din nou pe planşele de la Sheffield, marţi, în concursul pe echipe.

Citește și:
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Superliga
Șumudică a invocat „punguțele”, MM Stoica era în studio și i-a răspuns
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Campionate
Jose Mourinho, de nestăpânit după Barcelona - Real Madrid: „Am așteptat toată viața să fac asta!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează