SPORTURI  »  ALTELE  »  TENSIUNI LA CS DINAMO

Ministrul David va cere înlocuirea lui Marcel Popescu de la CS Dinamo cu Elisabeta Lipă

Articol de GSP - Publicat joi, 23 octombrie 2008 00:00

Ministrul Cristian David va cere schimbarea preşedintelui Clubului Sportiv Dinamo, Marcel Popescu, după ce Corpul de Control al ministerului a descoperit un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei, pentru recuperarea căruia s-a ajuns în instanţă, au declarat pentru NewsIn surse din MIRA.

Potrivit surselor, pentru postul de preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo este propusă Elisabeta Lipă.

Reprezentanţii MIRA susţin că, în august 2002, s-a încheiat un contract de asociere între CS Dinamo Bucureşti şi CS Fotbal Club Dinamo Bucureşti. Acest contract avea drept obiectiv susţinerea sportivă de performanţă a celor două cluburi şi "exploatarea eficientă" a bazei sportive din Ştefan cel Mare, CS Fotbal Club Dinamo Bucureşti urmând, astfel, să folosească o parte din imobilul ce aparţine ministerului.

Verificările Corpului de Control au scos în evidenţă mai multe deficienţe şi astfel s-a ajuns la tribunal.

CS Dinamo Bucureşti s-a obligat să asigure, contra cost, furnizarea utilităţilor (energie electrică, gaze naturale, canalizare salubritate şi apă) necesare exploatării bazei, iar Fotbal Club Dinamo Bucureşti s-a obligat să achite contravaloarea utilităţilor folosite, se mai arată în acţiunea depusă la Tribunalul Bucureşti.

"CS Dinamo Bucureşti şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale de furnizare a utilităţilor, dar celălalt club nu a achitat contravaloarea utilităţilor furnizate în perioada martie-decembrie 2006", precizează MIRA în actele de la dosarul din instanţă, specificând că datoriile au fost plătite tot de CS Dinamo Bucureşti.

"Contravaloarea a fost achitată din veniturile clubului nostru, care provin de la bugetul de stat, clubul fiind persoană juridică aflată în structura şi subordinea MIRA", arată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

"Prin neîncasarea contravalorii unităţilor consumate de la CS Fotbal Club Dinamo Bucureşti, considerăm că s-a prejudiciat bugetul de stat", mai susţine MIRA, în acţiunea prin care cere recuperarea celor 1.335.342,59 RON.

MIRA a mai intentat o acţiune similară în 2005, dar magistraţii Tribunalului au respins-o ca fiind neîntemeiată.

sursa: NewsIn

Citește și:
Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor
Superliga

Rușii sunt cu ochii pe situația din Polonia: „Există 3 variante”
Jocurile Olimpice
Rușii sunt cu ochii pe situația din Polonia: „Există 3 variante”
Mihai Stoica, ripostă la adresa lui Tănase: „Obraznic! A făcut o chestie care nu se poate scuza”

FRF, decizie neașteptată pentru meciul România - Bosnia: „Imposibil de gestionat”
Nationala
FRF, decizie neașteptată pentru meciul România - Bosnia: „Imposibil de gestionat”
FOTO În atenția Dacia: Primul rival serios pentru Duster, lansat de chinezi în Europa deși au negat intenția de a concura
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează