SPORTURI  »  ALTELE  »  TENIS DE MASĂ

Nigerienii, revoltați că nu au primit vize de intrare în România, la Mondialul de tenis de masă: „Nedrept și discriminatoriu” » Care e reacția federației române

BTarena din Cluj-Napoca, gazda Campionatului Mondial de Tenis de Masă la Juniori/Foto: Facebook (Federația Română de Tenis de Masă)
BTarena din Cluj-Napoca, gazda Campionatului Mondial de Tenis de Masă la Juniori/Foto: Facebook (Federația Română de Tenis de Masă)

Articol de - Publicat joi, 27 noiembrie 2025 17:56 / Actualizat joi, 27 noiembrie 2025 23:58

Federația Nigeriană de Tenis de Masă a făcut o petiție după ce vizele sportivilor nigerieni de a intra în România, acolo unde se desfășoară Campionatul Mondial de tenis de masă la juniori, au fost refuzate.

În perioada 23-30 noiembrie, BTarena din Cluj-Napoca este gazda Campionatului Mondial de tenis de masă la juniori, la 72 de ani de la ultima oară când România a organizat un turneu de o asemenea importanță.

Președintele federației nigeriene: „Refuzul acordării vizelor a redus moralul lotului și a dus la pierderi financiare”

La competiția din Cluj ar fi trebuit să participe și delegația Nigeriei, care a câștigat aurul la U15 și U19 la Campionatul African de tenis de masă la juniori. Însă nigerienilor conduși de Kuti Matthew le-au fost respinse vizele, astfel că aceștia nu au mai putut participa la turneul din România, locul lor fiind luat de sportivi din Egipt și Tunisia.

Conform guardian.ng, Adesoji Tayo, președintele Federației Nigeriene de Tenis de Masă, a semnat o scrisoare adresată Federației Internaționale de Tenis de Masă (ITTF), în care a condamnat decizia de a nu le fi acordate vize sportivilor nigerieni.

În calitate de reprezentant oficial al Nigeriei și al Africii la acest prestigios eveniment global, cred că motivele oferite pentru refuzul acordării vizelor sunt nedrepte, discriminatorii și contrare spiritului de unitate pe care este gândit să îl cultive sportul internațional.

În ciuda unor săptămâni intense de antrenamente, refuzul acordării vizelor a redus moralul lotului și a dus la pierderi financiare pentru federație.

Din moment ce incapacitatea noastră de a participa nu e vina NTTF, notificăm ITTF și federația gazdă, FRTM, că NTTF nu e responsabilă de orice penalități sau obligații financiare legate de cazare sau de rezervările făcute în legătură cu acest eveniment.

Rugăm ITTF să intervină urgent pentru a preveni alte situații similare în viitor, deoarece refuzul acordării vizelor a întrerupt ambiția Nigeriei de a crește o nouă generație de jucători de clasă mondială

- Adesoji Tayo

Președintele Federației Nigeriene de Tenis de Masă nu a dat însă mai multe detalii despre motivele pentru care solicitarea vizelor a fost respinsă.

Cristinel Romanescu, președintele FRTM: „Cu siguranță, nu au respectat procedurile”

GSP.ro a luat legătura cu Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă (FRTM), care a dat de înțeles că africanii nu ar fi respectat procedurile necesare pentru o viză de intrare în Spațiul Schengen. Romanescu a explicat că deși este organizator al Campionatului Mondial, nu este rolul FRTM să decidă cine primește sau nu viză.

„Aici este o situație care ține de statele Schengen. Probabil că cineva de la federația nigeriană, mai mult ca sigur, cel puțin din informațiile noastre, n-a respectat nici numărul de zile, nici alte proceduri legate de actele pentru intrarea în Spațiul Schengen. Nu numai România, ci toate statele Schengen trebuie să fie de acord să intre cineva sau să primească viza de intrare în Spațiul Schengen”, a declarat președintele FRTM.

„Noi am fost informați la momentul acela, am discutat cu cei de la federația internațională, am primit răspunsurile pe care le-am primit. Ambasada României era pregătită să acorde vizele doar că cineva trebuie să respecte regulile și procedurile. Cine nu le respectă nu poate primi o asemenea viză. Cu siguranță, nu au respectat procedurile pe care ar fi trebuit să le respecte pentru obținerea unei vize Schengen”, a adăugat Romanescu.

România a obținut deocamdată două medalii la Campionatul Mondial pentru juniori, ambele prin Iulian Chiriță. Acesta este calificat în semifinala probei de dublu (alături de portughezul Tiago Abiodun) și în finala probei de dublu mixt (alături de galeza Anna Hursey).

Nigerienii, revoltați că nu au primit vize de intrare în România, la Mondialul de tenis de masă: „Nedrept și discriminatoriu” » Care e reacția federației române
Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă/Foto: Cristian Nistor (COSR)
Citește și:
Alexandru Chipciu a făcut show la interviu: „Sunt și singur, că a plecat nevasta, mă bucur mai mult acasă” + L-a luat gura pe dinainte: „Succes mâine!”
Superliga
Alexandru Chipciu a făcut show la interviu: „Sunt și singur, că a plecat nevasta, mă bucur mai mult acasă” + L-a luat gura pe dinainte: „Succes mâine!”
Caz unic la FCSB! Mihai Stoica: „I-am explicat, nu înțelege. Nu va mai juca nicio secundă la noi”
Superliga
Caz unic la FCSB! Mihai Stoica: „I-am explicat, nu înțelege. Nu va mai juca nicio secundă la noi”
Sandra Izbașa, apariție de senzație pe scena de la Sala Palatului, alături de Andreea Esca și Lidia Buble: „Campioana blondă”
Stiri extrasport
Sandra Izbașa, apariție de senzație pe scena de la Sala Palatului, alături de Andreea Esca și Lidia Buble: „Campioana blondă”
4 echipe pentru două locuri » Cum arată lupta pentru play-off: tot mai complicat pentru FCSB
Superliga
4 echipe pentru două locuri » Cum arată lupta pentru play-off: tot mai complicat pentru FCSB
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Profit.ro
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează