SPORTURI  »  ALTELE  »  RETROSPECTIVĂ

Olimpiada de la Vancouver şi CM de fotbal au fost evenimentele anului

Articol de GSP - Publicat vineri, 31 decembrie 2010 00:00

Anul 2010 a avut în calendar Jocurile Olimpice din cel mai "asiatic" dintre oraşele canadiene, Vancouver, şi o primă ediţie a Cupei Mondiale de fotbal în Africa, dar sărbătoarea sportului a fost umbrită de divorţuri, despărţiri, decese şi scandaluri care au umplut paginile de monden ale ziarelor.

Ne vom aminti în ceea ce priveşte Cupa Mondială din Africa de Sud de sunetul vuvuzelelor, de mândria africanilor, de performanţa Spaniei şi de câteva meciuri superbe. Însă nu vom uita nici câteva decizii nedrepte şi greşeli de arbitraj, jucătorii prea îngrijoraţi sau obosiţi şi de greva componenţilor naţionalei Franţei.

Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver, bine organizate într-o ţară pasionată de sporturile de iarnă, ne-au lăsat în primul rând în memorie imaginea zborului fatal într-un pilon al unui concurent georgian la sanie, la antrenament, în data de 12 februarie. Numele său era Nodar Kumaritaşvili şi avea doar 21 de ani.

Au fost însă şi jocurile entuziasmului publicului prezent în număr mare, dar şi o competiţie fără mari vedete, însă cu multă emoţie, cum a fost aceeav adusă de patinatoarea canadiană Joannie Rochette, medaliată cu bronz la patru zile după decesul mamei sale.

Citește și:
„STOP! Nu ieșiți, că vin leii!” » Mutu a povestit ce a trăit ca jucător în India: „Când am văzut, am spus: nu pot să mănânc așa ceva în viața mea!”
Superliga
„STOP! Nu ieșiți, că vin leii!” » Mutu a povestit ce a trăit ca jucător în India: „Când am văzut, am spus: nu pot să mănânc așa ceva în viața mea!”
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntastic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
Stiri extrasport
„Era deja la știri dacă era invers” » Soția unui UEFAntastic, gest aprig criticat la o nuntă: „Alo, doamna artistă”
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
Superliga
GSP a aflat verdictul în cazul Laurențiu Reghecampf! FCSB răsuflă ușurată
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Superliga
„E nebunia lumii!” » Gigi Becali nu înțelege de ce jucătorul de la FCSB nu e titular la națională: „Joacă oricând la Real Madrid și PSG”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează