Articol de Cristi Preda (foto), Luminița Paul - Publicat vineri, 07 august 2026, 12:00 / Actualizat vineri, 07 august 2026 12:46
Alexandru Părăușanu (16 ani) suferă de paralizie de plex brahial și are vederea afectată la ochiul stâng, în urma unor neglijențe medicale apărute la naștere. Elev la Liceul Mihai Viteazul, el practică atletism, fiind medaliat la Jocurile Paralimpice de tineret, și escaladă, dar a început cu tenisul de masă. Alex își dorește să poată concura la Los Angeles 2028.
Alexandru era copilul perfect, cum povestește mama lui, Laura. O sarcină târzie și surpriză, „la 36 de ani”. Născut pe 2 ianuarie 2010, cu două zile mai devreme decât cezariana programată cu un medic specialist din Rm. Vâlcea, are acum 16 ani și este multiplu medaliat în probe paralimpice de atletism și tenis de masă. A mers și la înot, face și escaladă de doi ani, disciplină care este preferata lui și despre care spune, cu o undă de umor, că i s-a părut „interesantă și amuzantă”.
Mai sunt câteva minute înainte de începerea antrenamentului de atletism, pe pista de la Complexul „Lia Manoliu”. Așteptându-l pe antrenorul Marian Zărcan, cu rucsacul alături, Alex stă liniștit și ascultă, spusă încă o dată, povestea vieții sale de până acum, prin vocea mamei.
„Un copil perfect, numai că la naștere am dat peste un om, doctor, căruia eu i-am fost pacientă. mă cunoștea de când aveam 4 ani, am avut toată încrederea în el și nu a luat deciziile corecte”, începe ea istorisirea.
Se apropia ziua de 4 ianuarie 2010, când avea programată cezariana cu un alt medic. Semnele iminentei nașteri au apărut, însă, mai devreme, pe 2 ianuarie, de pacientă ocupându-se doctorul pe care îl știa dintotdeauna.
„Nu mi-a făcut asta intenționat, dar nu a luat deciziile corecte. A zis că nu m-am îngrășat, n-am tensiune, să naștem normal”, continuă Laura Părăușanu. „Numai că dacă făcea acea epiziotomie, copilul ar fi ieșit fără probleme, dar n-a ieșit, nu mi-a făcut cezariană”.
Laura Părăușanu, mama lui Alex: „A tras de el, pur și simplu, i-a băgat mâinile în gât”
Copilul era mare, a avut 5,200 kg, și fratele mai mare avusese aceeași caracteristică, dar la 4,200 kg. „Adică aveam toate indicațiile pentru copil macrosom”, precizează mama, așa cum sunt numiți nou-născuții de peste 4 kilograme.
La prima naștere a avut alături o asistentă, care i-a rupt clavicula copilului. „Dacă și la Alexandru ar fi fost la fel... clavicula se pune la loc în două săptămâni dacă îi ții mâna legată și fără consecințe pe viitor”, indică Laura Părăușanu.
Însă medicul prezent la venirea pe lumea a lui Alex „n-a făcut nici epiziotomia, nici nu m-a tăiat, a tras de el, pur și simplu, i-a băgat mâinile în gât și a tras de el până mi-a rupt mie toate membranele. Am împins, vă spun sincer, pe masa de naștere de-mi ieșiseră venele. Noroc că am fost sănătoasă și n-am plesnit acolo”. Și așa a apărut paralizia de plex brahial pe brațul stâng al copilului, afecțiune care avea să-i marcheze definitiv viața.
O leziune a plexului brahial implică deteriorarea bruscă a rețelei de nervi care se ramifică din măduva spinării la nivel cervical și se extind în jos în membrul superior, după cum explică site-urile medicale.
Nu a fost însă singura problemă de la naștere și din orele, zilele care au urmat. „În momentul în care a reușit să îl scoată, l-am văzut că este vânăt, adică mort, și cred că a dat cu el de masă pentru că s-a auzit un zgomot, cred că atunci i-a rupt mâna și de aici a început o întreagă aventură. Fastum gel, troxevasin, interzis copiilor sub 15 ani, insuficiență cardiacă, stafilococ auriu la bontul ombilical”, deapănă mai departe mama firul istoriei dureroase.
Alex Părăușanu, diagnostic crunt imediat după naștere
„Cu greu, fratele meu ne-a transferat spre București, pentru că altfel eram morți”, spune Laura. „Într-un final, doctorii de la IOMC, profesioniști, ne-au salvat. Un medic mi-a spus: «Doamnă, copilul dumneavoastră este intoxicat». Ei făceau analize în fiecare noapte, l-au tăiat cât am stat acolo 10 zile în ATI în fiecare seară în talpă, pe călcâi ca să-i recolteze pentru analize”, adaugă ea.
Aceasta a fost doar începutul pentru că, pe măsură ce a trecut timpul, s-au revelat și alte diagnostice. Pe lângă paralizia de plex brahial obstetricală, are sindromul Claude Bernard Horner. Aceasta este o afecțiune neurologică deosebit de rară, care se manifestă prin simptome specifice la nivelul ochiului și ale zonei adiacente de pe o singură parte a feței.
„Are doi nervi refăcuți în operație în Germania pe 23 august 2010 și trei nervi sunt smulși din coloana vertebrală, nervi cu care ridicăm noi ploapa. Practic, el are paralizie și la ochi, cu ochiul stâng vede 20% cu lentile de minus opt. Are o miopie galopantă. Are o listă de diagnostice și la ochi”, mai spune mama.
Chiar recent, în acest an, în martie, Alexandru a fost internat la Marie Curie având „«n» probleme la coloana vertebrală de sus până jos, pentru că mâna cu paralizie are consecințe”.
„În mai a venit un medic din Statele Unite, ortoped, a costat 500 de dolari consultația. Dar mi-a spus că nu trebuie operat, trebuie să facem doar recuperare și asta este povestea noastră”, pune un punct intermediar Laura Părăușanu într-o istorie dureroasă, aproape de necrezut.
Din care, însă, a apărut Alexandru, „are un IQ de 141, făcut la psiholog. Așa ne-a spus: «Ești cel mai deștept copil care a fost la mine în cabinet vreodată»”, subliniază mama.
Până la urmă, toți cei implicați în nașterea cu probleme de decizie au fost dați la urmărire penală. Alt calvar întins pe mulți ani, Laura Părăușanu mărturisind că „în 2011 m-am înscris la Facultatea de Drept, ca să pot să înțeleg ce spun ei acolo. Într-un final, anul trecut, Alexandru a primit despăgubiri de la statul român, de la Spitalul Județean Vâlcea, 100.000 euro, eu și soțul meu 60.000 euro, sumă foarte mică”, conchide ea.
„Și ce să facem? Facem sport paralimpic. E foarte bun pentru că ei, copiii, nu pot să facă multe lucruri cu cei normali, dimpotrivă, foarte puține”, mai spune.
Alexandru Părăușanu, pasionat de mic de escaladă
Într-un mod simbolic, chiar amuzant într-o anumită măsură, Alexandru a început să practice escalada „dintotdeauna. La 2 ani a escaladat cu o mână comoda pe care era pus televizorul, frate-su era la calculator și el a ars televizorul, noi eram în bucătărie. Escalada este viața lui”, povestește mama.
A ajuns, cu adevărat, la acest sport mai târziu, îl practică de 3 ani. A început însă cu tenisul de masă. Cum s-a întâmplat? Mătușa Laurei Părăușanu l-a cunoscut pe Florin Milciu, fondatorul asociației OK Club, la bazin și, vorbind cu el, i-a pomenit de nepot. Milciu i-a sunat, apoi au mers la sală. „Am început antrenamentele și am avut până anul trecut, în toamnă, masa de tenis de masă în sufragerie. Acum o avem la casa de lângă București”, a precizat Laura Părăușanu.
La Campionatele Naționale din 2023, Alex are un loc 3 la clasa 10 și la juniori standing, plus locuri fruntașe la dublu și simplu în cadrul Cupei Ana Lugojana.
El se află în al doilea an de atletism. Și în spatele începuturilor lui în acest sport stă o istorie cu semnificații.
Alexandru Părăușanu, trecere la atletism, cu medalii la competiții internaționale
„Florin Milciu ne-a rugat să luăm un copil, pe Edi de la Câmpulung, în cărucior cu rotile, care este singur, mama lui a murit, tatăl lui este în vârstă și e un copil frumos, care are o grămadă de probleme de sănătate, și să-l ducem la Campionatele Naționale de atletism la Cluj. Și pentru că tot ne-am dus, Florin l-a scris și pe Alexandru la probe”, a descris Laura Părăușanu șirul evenimentelor.
„Stând afară, a venit un domn la mine, Adrian Tamaș, era antrenorul lotului de atletism paralimpic al României și mi-a spus că el ar fi bun la atletism, că putem face multe lucruri. A început de aici, pentru că am ajutat un alt copil”, subliniază ea.
Trecând la atletism, a ajuns repede, în 2023, a ajuns repede, după un cantonament de o săptămână, la World Abilitysport Youth Games, desfășurate în Thailanda. Acolo a cucerit două medalii, ambele de bronz, la 200 de metri și la aruncarea greutății. „Și a fost oarecum începutul”, mai spune mama.
Anul trecut, la Jocurile Europene Paralimpice de Tineret din Turcia, Alexandru a cucerit medalia de argint la aruncarea discului (categoria T47/U17), cu o reușită de 20,95 m. Inițial, fusese clasat în mod eronat pe locul 5, însă poziția corectă pe podium a fost restabilită în urma contestației depuse de antrenori, susținută inclusiv dinspre tehnicieni din alte delegații.
Alexandru lucrează cu Marian Zărcan. S-au cunoscut în 2025, în februarie, când, povestește chiar antrenorul, „mama lui a venit într-o zi la stadion, aveam antrenament, și efectiv mi-a adresat o întrebare, dacă vreau să lucrez cu copilul ei, asta a fost cam tot. L-am văzut și după aceea totul s-a legat normal”.
Sunt lucruri pe care le-a remarcat imediat. „Își dorește foarte mult să se afirme, asta mi-a atras cel mai mult atenția, și prinde foarte repede. Între copiii mei sunt unii care nu prind atât de repede și de asta am acceptat să lucrăm, a progresat foarte mult”, spune Zărcan.
„Anul trecut a ieșit vicecampion european, iar de atunci au mai trecut opt luni și practic are o creștere destul de mare”, adaugă antrenorul.
În luna iulie, e 11, Alex a concurat în Cehia, la MMCR Ostrava, în proba de aruncarea discului, împotriva unor adversari de vârste diferite, el fiind cel mai tânăr. A reușit 22,12 metri din a cincea tentativă, mai având un reper bun, 21,92, din a doua.
„Avem și Campionatele Naționale în septembrie, acolo sperăm să reușim să arătăm ceea ce am muncit anul acesta. El vine la antrenament, își face treaba, și cu greu, și cu bine, pentru că merge și la școală, sunt multe priorități pentru un copil”, mai spune Marian Zărcan.
Pe viitor, îl vede participând „la Jocurile Paralimpice. Aceasta vreau, aceasta este ținta, sper să vrea și el cu mine. Dar eu îl văd 100% și părinții își dau interesul foarte tare”.
Zărcan spune că fac antrenamente de forță „în limita a ceea ce se poate, pentru că fără forță nu putem să ajungem prea departe. Tehnica este punctul lui forte. A prins foarte, foarte repede, prinde extrem de repede ceea ce îi spun și încercăm ca și forța să ne ajute, nu să ne încurce în problemele pe care le are. Trebuie să facem anumite exerciții, nu doar pe o singură parte, trebuie să-l pun și pe partea cealaltă”, detaliază el.
De asemenea, antrenorul crede că a contat faptul că a practicat și alte sporturi. „I-au dezvoltat foarte mult abilitățile, coordonarea mai ales, dar fără dorință nu poți să faci nimic, nici la olimpici, nici la paralimpici”, a conchis el.
Alexandru Părăușanu și Jocurile Paralimpice 2028: „Da, aș vrea să merg. Ar fi frumos”
În final, dialogul cu Alexandru i-a dezvăluit latura candidă, dar și umorul sec. El spune ce l-a atras la sport, după ce înainte de a face tenis de masă nu se uitase nici măcar la fotbal: „Mi-a plăcut foarte mult să-i văd pe colegii mei, modul în care se enervează când le dădeam mingea până la masă”.
Cel mai mult îi place escalada, „mi-a plăcut mereu, mi s-a părut foarte interesant și amuzant”. El spune că nu i se pare greu pentru că a crescut în forță și „pot să stau atârnat doar în dreapta”.
Programul unei săptămâni include atletism, escaladă și școală, el fiind elev la Liceul Mihai Viteazul. „La atletism merg marțea și sâmbăta. Forță fac luni, miercuri și vineri și joi escaladă și fac și puțină forță”, de care are nevoie „ca să sporesc forța din brațe”. Ambiția lui e este aceea ca „într-o zi, să am suficientă forță să pot să ridic pe cineva doar cu dreapta”. În plus, îi este ușor să asculte instrucțiunile și să le repete.
Mai spune că „nu am avut niciodată emoții la concursuri. Intru pe stadion și fac ce pot eu mai bine. Dacă se poate, bine, dacă nu, încercăm și data viitoare”.
La școală îi plac științele exacte pentru că „sunt foarte frumoase. Chimia mi se pare foarte interesantă. Mi-a făcut foarte mult în a opta, am avansat destul de mult”.
Revenind la sport, unde își ține medaliile? „Am pe un dulap un cuier pe care am pus toate medaliile. Mă uit la ele în fiecare zi”, spune Alex. Momentul cel mai frumos este acela „când sunt pe podium”.
Și are și un obiectiv: Jocurile Paralimpice din 2028. Când va avea 18 ani. „Da, aș vrea să merg. Ar fi frumos”, subliniază Alexandru.
„Un copil perfect”, cum spune mama lui. Așa era înainte să se nască. Și continuă să fie, în ciuda tuturor problemelor pe care i le-au pus în față circumstanțele potrivnice și oamenii.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
