Articol de Răzvan Cîrceag - Publicat luni, 04 mai 2020 12:19
Născută în 1995, într-un sat din Bucovina, Geanina Beleagă a crescut alături de mamă, bunică și două surori, iar la 13 ani a plecat de acasă pentru a deveni campioană mondială. Canotoarea a fost la GSP Live în această dimineață și a vorbit pe larg despre viața ei și drumul pe care l-a parcurs pentru a reuși să își depășească condiția.
În direct la GSP Live, Geanina Beleagă (24 de ani) - dublă campioană mondială la canotaj – a vorbit despre cum a reușit să își păstreze echilibrul în viață, în ciuda greutăților pe care le-a întâmpinat, sacrificiile pe care le-a făcut și ce a motivat-o să meargă pe acest drum.
VIDEO Cum se autodescrie canotoarea
Lumea vede partea strălucitoare, dublă campioană mondială, dar cine e Gianina Beleagă?
- Cred că niciodată n-o să știm cu adevărat cine suntem noi. Ce am descoperit e că dacă îmi pun ceva în minte, mereu duc până la capăt. Eu am fost o fetiță mică dintr-un sat din Bucovina, crescută alături de cele două surori, doar de mamă și bunică. O fetiță cu o situație financiară nu prea bună, dar care a învățat bine, care și-a dorit să-și depășească condiția și a ajuns să fie campioană mondială.
Ai plecat de acasă la 13 ani, la cămin în Fălticeni, cum a fost plecarea aceasta de acasă?
- A fost rapidă! (râde) Eu cochetasem înainte cu atletismul, îmi plăcea să fac sport. Într-o zi venise la școală antrenorul de juniori pentru a ne selecționa, a fost într-o zi de luni. Joi m-am dus cu mama la Fălticeni ca să vedem cum e acolo, am văzut mulți copii care mă chemau. Aveam condiții, masă, casă și puteam să fac și liceul. Pentru că până în acel moment era o problemă financiară pentru mine. Duminică deja eram cu bagajele acolo, atunci am început canotajul.
Beleagă: „Mi-a plăcut competiția, munceam suplimentar”
De ce ai fi vrut să mergi la liceul militar?
- De mică eram mai băiețoasă, jucam cu băieții fotbal. Mă uitam la filme cu războaie. Era aproape de casă liceul și mama mă sfătuia să merg în această direcție. În plus, un motiv foarte mare era că studiile mele erau plătite.
Cum s-a schimbat viața ta atunci, ai spus că la început a fost ușor, când a devenit greu?
- Frumos a fost dintotdeauna, mi-a plăcut competiția. Munceam suplimentar, dimineața mergeam la școală, după făceam antrenamentul, seara învățam și plecam să mă mai antrenez puțin singură. Asta m-a întărit, am văzut că încet devin cea mai bună și acel greu era depășit de faptul că mă vedeam în față, în clasament.
VIDEO Gianina Beleagă vorbește despre ambiția pe care a moștenit-o de la mamă: „A crescut singură trei fete”
Spuneai că te-a propulsat dorința de a fi competitiv, dar de unde vine dorința asta?
- Probabil că am moștenit-o de la mama, ea ne-a crescut singură pe toate trei fete. Muncea cu ziua, noi rămâneam acasă cu bunica. Noi nu simțeam niciodată lipsa a ceva, poate asta a fost moștenirea genetică pe care o am de la ea. Să muncesc mereu pentru ce mi-am propus. Și datorită mentorilor pe care i-am avut.
După ce am venit la canotaj, mama a plecat în străinătate la muncă, iar eu am avut o verișoară care mi-a fost tutore până la 18 ani. Mi-a oferit o educație bună, plus antrenorii de la canotaj care m-au format bine. Aveam în sânge toată motivația de a depăși, poate faptul că nu am avut o situație foarte bună și la canotaj am văzut alte lucruri, că aș putea să ajung cineva, m-am agățat de faptul că aș putea să ajung cineva. Să-mi joc cartea până la capăt.
Mesajul Gianinei Beleagă pentru toți tinerii: „Tu alegi!”
Spuneai în alte interviuri că stingerea în cămin era la ora 10, dar tu mai învățai. E posibil ca acest sport, canotajul, să îți fi echilibrat viața?
- Ideea e că tu alegi pe ce cale vrei s-o iei. Poate faptul că am fost în situația respectivă mi-a dat maturitatea necesară. Eu învățam noaptea, chiar antrenorul venea și mă trimitea în cameră din sala de meditații. Așteptam să plece și fugeam iar acolo. De multe ori învățam în baia fetelor ca să nu mă vadă pedagogul că învăț noaptea. Nu am vrut niciodată ca la școală să fiu menajată pentru că sunt sportivă, am vrut ca rezultatele să fie pe meritul meu și pe munca mea. Nu m-am dus niciodată cu tema nefăcută sau învățată, chiar dacă lipseam câteva luni. Chiar dacă eram plecată învățau, și profesorii remarcau asta.
Cred că toți copiii ai căror părinți sunt plecați pot să aleagă acest drum. Da, este greu, nu este la fel de distractiv. Contează mult mai mult educația și să poți să te bucuri de rezultatele de la final, să spui că sunt pe merit și că nu ai fost ajutat de altcineva să le obții. De când eram mică, antrenorul ne spunea înaintea unei curse «Duceți-vă la cursă, dați totul, ca la final când vă uitați în oglindă să nu aveți nimic ce să vă reproșați». Asta a fost premisa după care m-am luat de atunci până acum.
