SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

Probleme pentru starul francez Leon Marchand, cu o lună înainte de startul Campionatelor Europene de la Paris

Leon Marchand în actiune FOTO Imago Images
Leon Marchand în actiune FOTO Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 01 iulie 2026, 10:51 / Actualizat miercuri, 01 iulie 2026 10:58

Leon Marchand (24 de ani), cvadruplu campion olimpic, a suferit o accidentare în cadrul Campionatelor Naționale de la Saint-Etienne și a fost nevoit să se retragă din competiție. El participase în proba de 400 m mixt, unde realizase al cincilea timp din istorie, și intenționa să ia startul în alte cinci probe, printre care și 200 m liber.

Leon Marchand, una dintre vedetele înotului mondial, s-a întors în Franța pentru a participa la Campionatele Naționale de la Saint-Etienne. Cvadruplu campion olimpic și septuplu campion mondial, a revenit în Franța din SUA, unde se pregătește alături de Bob Bowman, pentru a avea o competiție în Hexagon înainte de Campionatele Europene (10-16 august). El nu mai concurase în țara sa natală de la Jocurile Olimpice din 2024.

Marchand intenționa să înoate în șase probe: 400 m mixt, 200 m bras, 200 m liber, 200 m fluture, 400 m liber și 200 m mixt. A reușit să concureze doar duminică la 400 m mixt, unde a stabilit cel mai bun timp al sezonului, 4:04,56, și al cincilea din istorie, și luni, în seriile probei de 200 m bras. Apoi s-a retras din finala de la 200 m bras, iar marți dimineață a declarat forfait pentru întreaga competiție.

„Leon se vede nevoit să se retragă din cauza unei dureri la adductorul drept apărute în timpul seriilor de la proba de 200 de metri bras. A simțit o durere acută la nivelul adductorului mare al piciorului drept. Deși examinările inițiale (ecografie și RMN) nu au evidențiat nicio anomalie majoră, se suspectează o leziune.

Pentru a evita agravarea leziunii și a-și proteja sănătatea, Leona luat decizia, de comun acord cu staff-ul său tehnic și medical, de a nu continua competiția. Leon va fi preluat acum la INSEP de către medicul echipei naționale a Franței pentru investigații suplimentare și monitorizare”, se arată într-un comunicat transmis de staff-ul lui Marchand.

„Leon este întotdeauna foarte lucid și obiectiv”

Înotătorul francez a plecat la Paris pentru mai multe investigații. „Bănuim că este vorba de o accidentare, dar primele imagini sunt destul de liniștitoare. Dacă ar fi fost ceva grav, am fi observat, dar trebuie pus un diagnostic. Leon este întotdeauna foarte lucid și obiectiv, dar nu mi s-a părut îngrijorat sau demotivat”, a spus Denis Auguin, directorul tehnic al înotului francez.

Marchand va trebui să-și modifice programul și probabil nu se va antrena la Marsilia, așa cum era planificat inițial. Participarea sa la Campionatele Europene nu este pusă sub semnul întrebării pentru moment, informează L'Equipe. Deja calificat la proba de 400 m mixt, el ar putea adăuga și alte probe, atât timp cât a înregistrat timpii necesari pe parcursul anului”.

Leon Marchand a participat la o singură ediție de Campionate Europene de seniori, în 2021, la Budapesta, clasându-se pe locul 28 la 200 m bras și pe locul 14 la 200 m fluture.

Citește și:
Detalii cutremurătoare. Martor la tragedia cu Radu Mărginean: „E mort, nea Nicu, e mort... A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Superliga
Detalii cutremurătoare. Martor la tragedia cu Radu Mărginean: „E mort, nea Nicu, e mort... A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Câtă dreptate a avut! Premoniția lui Maradona despre CM 2026: „Ei o să rupă fotbalul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Câtă dreptate a avut! Premoniția lui Maradona despre CM 2026: „Ei o să rupă fotbalul”
Mihaela Evi, cea mai sexy antrenoare din România, a anunțat despărțirea după 6 ani: „Loviturile sub centură nu pot fi prevăzute”
Handbal
Mihaela Evi, cea mai sexy antrenoare din România, a anunțat despărțirea după 6 ani: „Loviturile sub centură nu pot fi prevăzute”
Dinamo - LKS Lodz II, primul amical al zilei pentru „câini” » Hintsa, titular la debut
Superliga
Dinamo - LKS Lodz II, primul amical al zilei pentru „câini” » Hintsa, titular la debut
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pauzele de hidratare de la Mondial îi aduc o avere lui David Beckham

Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează