SPORTURI  »  ALTELE  »  FINANŢARE

Punct pentru Funeriu

Articol de - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului a reuşit să obţină de la parlamentari încă 20 de milioane de lei pentru federaţiile naţionale

În şedinţa-maraton de 17 ore a Comisiei de buget-finanţe a Parlamentului, dedicată bugetului de stat pe 2010 şi care s-a finalizat ieri, la ora 3:00 dimineaţa, din miile de amendamente depuse, au trecut doar cîteva. Printre ele şi unul legat de sport!

Ministrul Daniel Funeriu a dorit să îndrepte o eroare din proiectul de buget al sportului, în care banii alocaţi federaţiilor sportive au fost înjumătăţiţi, şi a obţinut pentru acestea încă 20 de milioane de lei. "Nu sînt multe de comentat în condiţiile în care în prima fază ne-au tăiat cam jumătate. Apreciez însă faptul că parlamentarii au arătat o înclinare spre sport", a susţinut Cristian Gaţu, preşedintele FR Handbal. "Funeriu a fost neaşteptat de hotărît în privinţa acestui amendament, iar acest lucru nu poate decît să ne bucure", a afirmat şi Carmen Tocală, şeful FR Baschet.

Federaţiile naţionale vor avea astfel alocate 73 de milioane de lei, la nivelul anului 2008. Amendamentul însă trebuie să treacă săptămîna aceasta şi de plenul Parlamentului.

Citește și:
A apărut alături de fostul ei antrenor și a stârnit zvonuri despre o posibilă relație
Baschet

Răspunsul lui Edi Iordănescu după oferta neașteptată de la biserică a lui Gigi Becali: „N-are voie să nu ia campionatul!”
Superliga

Ioan Ovidiu Sabău, cucerit de jucătorul aruncat de FCSB: „Este unul dintre cei mai buni din prima ligă”

Șeful Dacia, avertisment brutal: „Renault poate produce mașini și în altă parte!” » De ce România PIERDE din competitivitate: „Au degajat în aut”
Noutati auto

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Cristian Tudor Popescu, analiză amplă după US Open: „În interiorul ei, Sabalenka este o mârlancă!” » Îl compătimește pe Djokovic și mizează pe Zverev: „Iată un jucător care n-a beneficiat de ajutor de sus”

Comentarii (4)
 •  11 Ianuarie 2010, 13:33
Postat de pe 11 Ianuarie 2010, 13:28

In primul rand nu s-a alocat nimic in plus fata de proiectul initial ci s-au redistribuit in cadrul bugetului acordat SPORTULUI . Adica se va da mai putin cu 20 miliarde la investitii sau infrastuctura din sport, pentru ca acestia s-au redistribuit federatiilor sportive asa cum era si normal de la inceput . Chiar si asa Funeriu merita felicitat pt ca s-a zbatut sa repare chiar si partial aceasta greseala , federatiile fiind cele care aduc in mod real performnanta sportiva .

Ce nu inteleg eu este de ce peste tot , in toate domeniile s-au alocat bugete mai mari sau cel putin egale cu cele din 2009,iar federatiilor sportive li s-au taiat in prima faza 50% din bani iar dupa interventia lui Funeriu,prin redistribuire in cadrul bugetului alocat SPORTULUI a ramas o taiere de 30%?!Cu ce sa faci performanta?Cu vorbe politicianiste?Sa nu poti sa dai SPORTULUI macar la fel ca in 2009 si sa-l intorci in timp dandu-i ca in 2008 reprezinta un salt urias in epoca primitiva

 •  11 Ianuarie 2010, 13:28
Postat de pe 11 Ianuarie 2010, 04:35

Vaaaai,hai sa ne bucuram si sa sarbatorim ca a obtinut bani,de parca i-ar fi obtinut de la ma*sa! Tot de la bugetul de stat,de unde se adapa toti mafiotii si o sa faca cu ei exact ce a facut si Monica Rizdi-Chizdi,care numai dupa gratii nu e!

In primul rand nu s-a alocat nimic in plus fata de proiectul initial ci s-au redistribuit in cadrul bugetului acordat SPORTULUI . Adica se va da mai putin cu 20 miliarde la investitii sau infrastuctura din sport, pentru ca acestia s-au redistribuit federatiilor sportive asa cum era si normal de la inceput . Chiar si asa Funeriu merita felicitat pt ca s-a zbatut sa repare chiar si partial aceasta greseala , federatiile fiind cele care aduc in mod real performnanta sportiva .

 •  11 Ianuarie 2010, 04:35

Vaaaai,hai sa ne bucuram si sa sarbatorim ca a obtinut bani,de parca i-ar fi obtinut de la ma*sa! Tot de la bugetul de stat,de unde se adapa toti mafiotii si o sa faca cu ei exact ce a facut si Monica Rizdi-Chizdi,care numai dupa gratii nu e!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează