SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE POLO

România joacă din nou cu Spania, acum pentru locul 7 » Déjà vu

Articol de - Publicat vineri, 10 septembrie 2010 00:00

România a învins ieri Turcia şi joacă azi pentru locul şapte la CE cu vicecampioana mondială Spania, ambele foste adversare ale României în grupa A.

La începutul Campionatelor Europene de la Zagreb, România a fost repartizată în grupa A alături de Spania, de Turcia, de Muntenegru, de Croaţia şi de Italia. Elevii lui Istvan Kovacs s-au clasat pe poziţia a patra în serie şi au ajuns în play-off-ul pentru locurile 7-10. Ieri, "tricolorii" au jucat cu Turcia, pe care au învins-o cu 15-8, mai categoric decît o făcuseră în primul meci din Croaţia, 12-6. Principalul marcator al succesului a fost Ramiro Georgescu cu 5 reuşite. Pentru România au mai înscris Andrei Iosep, Andrei Buşilă şi Alexandru Matei Guiman (cîte două goluri), Cosmin Radu, Tiberiu Negrean, Andrei Creţu şi Alexandru Ghiban (cîte un gol). "Defensiva a fost cheia acestui succes. Trebuie să recunosc că în ultima repriză, atunci cînd conduceam cu opt goluri, ne-am relaxat", a spus centrul Cosmin Radu.

După succesul cu Turcia, "naţionala" o întîlneşte azi, de la ora 13:00, pe vicecampioana mondială, Spania. De data aceasta miza este locul şapte, pe care tricolorii îl pot obţine dacă repetă performanţa din grupe, adică victoria.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Superliga
Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
Superliga
Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează