SPORTURI  »  ALTELE  »  LUPTE / CAMPIONATE MONDIALE

România participă cu 10 sportivi la Campionatele Mondiale de lupte de la Astana

Andreea Ana (stânga), medaliată cu bronz mondial în 2025 Foto: Imago Images
Andreea Ana (stânga), medaliată cu bronz mondial în 2025 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 22 octombrie 2026 20:34 / Actualizat joi, 22 octombrie 2026 20:34

România participă cu 10 sportivi la Campionatele Mondiale de la Astana (24 octombrie – 1 noiembrie), patru la lupte feminine și lupte libere, doi la lupte greco-romane. La ediția din 2025, bilanțul a fost de o medalie de bronz, cucerită de Andreea Ana.

Campionatele Mondiale de lupte din 2026 se vor desfășura în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie în capitala Kazahstanului, Astana, la Barys Arena, iar România participă cu 10 sportivi. Anul trecut, la ediția de la Zagreb, bilanțul a fost de o medalie, de bronz, cucerită de Andreea Ana la categoria 55 kg, în timp ce în 2024 fusese de două prezențe pe podium, un argint și un bronz.

Competiția supremă începe cu întrecerile de la stilul greco-roman, acolo unde sunt înscriși și doi „tricolori”. Denis Mihai (23 de ani) intră pe saltea din prima zi la categoria 55 kg. Tânărul luptător, multiplu medaliat internațional la juniori, a urcat pe podiumul mondial și la seniori, cu bronz la Tirana 2024. Tot bronz are și la Europenele din 2023 și 2024.

Celălalt reprezentant al delegației tricolore la acest stil este Răzvan Arnăut (28 de ani), la 60 kg. Participant la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, el este dublu medaliat cu bronz continental al categoriei sale, în 2021 și 2024.

1985este anul celui mai recent titlu mondial cucerit de un luptător român, Ștefan Negrișan, la greco-romane, categoria 68 kg, ediție găzduită de Budapesta

Din 27 noiembrie intră pe saltea și sportivele, patru românce fiind pe listele de participare. Alina Vuc Grigore (33 de ani), veterana delegației, concurează la categoria 50 kg. Ea vine cu experiența celor două medalii de argint mondiale, câștigate în 2017 la 48kg și în 2018 la 50 kg. Într-o carieră bogată, dar marcată și de probleme medicale la un moment dat, ea a strâns și două titluri de viceampioană europeană (2016, 2018) și alte două distincții de bronz (2017, 2022).

Andreea Ana, medaliată la Mondialele din 2025

Andreea Ana (25 de ani), înscrisă la categoria 53kg, este sportiva care adus medalia de bronz la ediția anterioară, singura pentru România. A fost prima ei prezență pe podiumul mondial, tânăra luptătoare având, însă, în palmares trei titluri europene consecutive la 55 kg (2022-2024) și încă unul anul acesta, la Tirana, o medalie de argint în 2025 și două de bronz (2019 și 2021). Ana este sportiva cel mai medaliată a anilor recenți.

Kateryna Zelenykh (25 de ani), la categoria 68 de kg, va intra în concurs în 28 octombrie. Născută în Ucraina, ea reprezintă România din 2024, an în care a și urcat pe podiumul mondial cu bronzul de la 65 kg, de la Tirana. Are în CV și două medalii de argint europene, București 2024 la 65 kg și Bratislava 2025 la 68 kg.

România participă cu 10 sportivi la Campionatele Mondiale de lupte de la Astana
Kateryna Zelenykh la Campionatele Europene 2025 Foto: Imago Images

Alexandra Anghel (29 de ani) încheie lista sportivelor române, la 72 kg, ea concurând tot din 28 octombrie. Medaliată cu bronz mondial la Belgrad 2022, la aceeași categorie, ea mai are în palmares titlul european în 2023, la Zagreb, argintul de la București 2024 și două prezențe pe treapta a treia a podiumului, în 2018 și 2025.

87de medalii a strâns România în istoria Campionatelor Mondiale, 15 de aur, 33 de argint și 39 de bronz, ocupând locul 18 în clasamentul all-time al națiunilor

Mondialele se vor încheia cu concursul de la stilul liber, la care vor lua parte și patru luptători români. Ștefan Coman (27 de ani) va concura la categoria 65 kg, el ajungând în optimi de finală la Mondialele din 2023, cel mai recent, în același an luptând și pentru bronzul european, fără succes, însă.

Maxim Fricatel (29 de ani) va fi reprezentantul României la 74 kg, Krisztian Biro (24 de ani) la 86 kg și Omar Ohab Sarem (25 de ani) la 125 kg. Biro este medaliat cu bronz la Campionatele Europene U23 din 2023, la București, după ce în 2022 cucerise argintul.

Luptătorii români participanți la Campionatele Mondiale 2026

  • Lupte feminine
  • Alina Vuc Grigore – 50 kg
  • Andreea Ana – 53 kg
  • Kateryna Zelenykh – 68 kg
  • Alexandra Anghel – 72 kg
  • Lupte greco-romane
  • Denis Mihai – 55 kg
  • Răzvan Arnăut – 60 kg
  • Lupte libere
  • Ștefan Coman – 65 kg
  • Maxim Fricatel – 74 kg
  • Krisztian Biro – 86 kg
  • Omar Ohab Sarem – 125 kg
Citește și:
Stadionul-emblemă a rămas doar o „fantomă” în județul unde fotbalul a murit: ZERO echipe profesioniste!
Liga 3
Stadionul-emblemă a rămas doar o „fantomă” în județul unde fotbalul a murit: ZERO echipe profesioniste!
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Petre Grigoraș, omul momentului în Liga 2 » Petrecere dezlănțuită în vestiar: „Ăștia sunt băieții mei și au inimă de lei!”
Liga 2
Petre Grigoraș, omul momentului în Liga 2 » Petrecere dezlănțuită în vestiar: „Ăștia sunt băieții mei și au inimă de lei!”
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează