SPORTURI  »  ALTELE  »  100 M LIBER

Rusul Kornev vrea să bată recordul mondial în finala cu David Popovici » A dezvăluit ce ar face cu banii

Egor Kornev / FOTO: Imago +5   FOTO
Egor Kornev / FOTO: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 12 august 2026, 09:01 / Actualizat miercuri, 12 august 2026 09:15

Egor Kornev (22 de ani) vrea să îl învingă pe David Popovici (21 de ani) în finala probei de 100 metri liber de la Campionatele Europene de natație. Rusul nu se mulțumește cu atât și declară că țintește și recordul mondial. Cursa este programată în această seară, de la ora 19:52, televizată pe TVR Sport și TVR 1.

  • Reporterul GSP Roxana Fleșeru transmite de la Paris cele mai importante știri de la Campionatele Europene despre delegația României și David Popovici.

David Popovici s-a calificat cu cel mai bun timp în finala probei de 100 metri liber. A încheiat cele două lungimi de bazin în 46,72 secunde, cea mai bună performanță a anului și a patra din toate timpurile.

Kornev vrea să îl întreacă pe Popovici și să bată recordul mondial

Pe hârtie, principalul rival al înotătorului român este Egor Kornev. Rusul s-a calificat cu al treilea timp în finală (47,27 secunde), dar spune că s-a „sufocat” pe ultimii 10 metri. Are o justificare. Cu puțin timp înainte, în aceeași sesiune, cucerise medalia de aur la 50 metri fluture.

„Strâng bani pentru un Mercedes E63. Este visul meu. Am nevoie de 10 milioane de ruble (105.000 euro), așa cred. Un titlu însoțit de record mondial și totul va fi în regulă. Sincer, nu m-am uitat la premiile financiare promise la Campionatele Europene.

Admit, îmi plac mult mașinile, în special acest brand. Am deja una, doar că îmi doresc un model mai rapid”, a povestit Kornev marți seară pentru agenția rusească de știri TASS.

La actuala ediție a Campionatelor Europene, o medalie de aur este răsplătită cu 2000 de euro. Pentru un record mondial într-o probă individuală, un înotător primește 10.000 de euro. Kornev se bazează și pe premiile pe care le va primi acasă, în eventualitatea unei astfel de performanțe.

Sportivii din Rusia au fost reprimiți în competiții, sub steag neutru.

Cei 8 finaliști la 100 de metri liber

  1. David Popovici (România) – 46,72 secunde
  2. Luca Hoek (Spania) – 47,26 secunde
  3. Egor Kornev (Rusia) – 47,27 secunde
  4. Nandor Nemeth (Ungaria) – 47,44 secunde
  5. Carlos D’Ambrosio (Italia) – 47,70 secunde
  6. Tomas Navikonic (Lituania) – 47,91 secunde
  7. Kristof Milak (Ungaria) – 47,97 secunde
  8. Jere Hribar (Croația) – 48,04 secunde

David Popovici chiar e aproape de recordul mondial

Recordul mondial în proba de 100 metri liber îi aparține chinezului Pan Zhanle. Acesta cucerea medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris cu un timp de 46,40 secunde.

Următorii 3 timpi din istorie îi aparțin lui David Popovici. Cele 46,72 secunde de aseară intră direct pe poziția a patra.

Cea mai bună performanță din cariera lui Kornev este 46,96 secunde, stabilită anul acesta, pe 11 iunie, la Kazan.

Egor Kornev este cel care îmi va pune probleme în această probă. Acum au fost semifinalele, el a mai avut o probă înainte, pe care a și câștigat-o, iar mâine, la finală, va fi cel care îmi va pune cele mai mari probleme.

Și-ar fi o greșeală din partea mea să-mi las cumva garda jos, doar pentru că am înotat mult mai tare decât el în semifinale, pentru că știu de ce este capabil, dar, la rândul lui, și el știe de ce sunt eu capabil

- David Popovici, după calificarea în finală

Citește și:
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez! Ceremonie discretă în Portugalia
Campionate
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez! Ceremonie discretă în Portugalia
Cum arată astăzi stadionul din Caracal: IMAGINI și un mare paradox
Special
Cum arată astăzi stadionul din Caracal: IMAGINI și un mare paradox
Rusul Kornev vrea să bată recordul mondial în finala cu David Popovici » A dezvăluit ce ar face cu banii
Altele
Rusul Kornev vrea să bată recordul mondial în finala cu David Popovici » A dezvăluit ce ar face cu banii
Lamine Yamal nu are niciun cuvânt de spus în relație: „Mi-a interzis!” » Fosta iubită a dezvăluit totul: detalii șocante au ieșit la iveală
Diverse
Lamine Yamal nu are niciun cuvânt de spus în relație: „Mi-a interzis!” » Fosta iubită a dezvăluit totul: detalii șocante au ieșit la iveală
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Profit.ro
FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusul Kornev vrea să bată recordul mondial în finala cu David Popovici » A dezvăluit ce ar face cu banii

Sumele amețitoare plătite de UEFA amantei lui Infantino » Ce a făcut soția actualului președinte FIFA când a aflat că acesta o înșela cu secretara


Comentarii (2)
Clampita
Clampita  •  12 August 2026, 09:20

Aș dori să o cunosc pe mătușa lui.

Danpinalty
Danpinalty  •  12 August 2026, 09:13

tupeu de 2 lei, bazat pe nimic. 46:40 o sa ramana mult timp recordul mondial

Vezi toate comentariile (2)
Comentează