SPORTURI  »  ALTELE  »  IRAN

Un membru al lotului național de lupte libere a fost executat în Iran! Ce acuze i s-au adus

Saleh Mohammadi, un luptător în vârstă de 19 ani, a fost executat de regimul iranian, după un proces suspect/Foto: X
Saleh Mohammadi, un luptător în vârstă de 19 ani, a fost executat de regimul iranian, după un proces suspect/Foto: X

Articol de - Publicat vineri, 20 martie 2026 13:29 / Actualizat vineri, 20 martie 2026 13:40

Saleh Mohammadi (19 ani), membru al lotului național de lupte al Iranului, a fost executat joi, 19 martie, potrivit BBC. Acesta a fost acuzat de „moharebeh”, război împotriva lui Allah, și de uciderea unui ofițer de poliție.

În ianuarie, în Iran au avut loc proteste masive împotriva guvernului, care a avut o replică dură și a ucis cel puțin 7000 de oameni, peste 200 fiind copii. De asemenea, mai mulți protestatari au fost arestați și urmează să fie judecați, temându-se că nu vor avea parte de niște procese corecte.

Saleh Mohammadi, un luptător în vârstă de 19 ani, a fost executat de regimul iranian, după un proces suspect

Printre cei arestați se numără și Saleh Mohammadi, un tânăr de 19 ani, membru al lotului național de lupte al Iranului. Conform BBC, acesta ar fi fost executat joi dimineața în Qom, capitala religioasă a țării, fiind pedepsit cu moartea de Curtea Supremă.

Mohammadi a fost acuzat de crimă împotriva unui ofițer de poliție și judecat pe baza legii „Qisas”, care se bazează pe principiul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. În ultimele săptămâni, diverse grupuri de activiști au atenționat cu privire la posibilitatea executării sportivului din lotul național, avertizând că acesta nu pare să aibă parte de un proces corect.

Potrivit sursei menționate anterior, Mohammadi și încă doi bărbați au fost torturați până când și-au asumat faptele de care au fost acuzați. Condamnați pentru „moharebeh”, adică război împotriva lui Allah, aceștia au fost pedepsiți cu moartea de Curtea Supremă și au fost spânzurați.

Conform iranwire.com, Saleh Mohammadi s-a născut în 11 martie 2007, în Saveh, un oraș industrial din apropierea Teheranului. Când era copil, el s-a mutat împreună cu familia sa în Qom și a început să practice lupte libere și apoi lupte greco-romane.

În 2023, Saleh a fost invitat în cantonamentul lotului național al cadeților și în anul următor a făcut pasul spre lotul național de juniori, având rezultate foarte bune atât pe plan național, cât și pe plan internațional.

Mohammadi a fost arestat în 15 ianuarie și a negat că ar fi înjunghiat mortal un ofițer de poliție, susținând că era în casa unchiului său la momentul respectiv și că are martori, existând inclusiv o filmare care confirmă acest lucru.

Argumentele sale n-au contat, sportivul a fost supus unei torturi fizice și psihologice și, în cele din urmă, a fost executat.

Citește și:
Scandal la Turcia - Paraguay » A devenit primul fotbalist din istorie eliminat pentru că și-a acoperit gura cu mâna
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la Turcia - Paraguay » A devenit primul fotbalist din istorie eliminat pentru că și-a acoperit gura cu mâna
Gigi Becali: „M-am înțeles cu Denis Drăguș” » De ce depinde transferul
Superliga
Gigi Becali: „M-am înțeles cu Denis Drăguș” » De ce depinde transferul
Apariție incendiară! Cea mai frumoasă fotbalistă din România a făcut senzație pe plajă
Fotbal feminin
Apariție incendiară! Cea mai frumoasă fotbalistă din România a făcut senzație pe plajă
Turcii îi cer demisia, Montella a găsit „vinovatul” pentru marea deziluzie de la Mondial: „Dacă unul dintre voi îmi poate explica acest lucru...”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Turcii îi cer demisia, Montella a găsit „vinovatul” pentru marea deziluzie de la Mondial: „Dacă unul dintre voi îmi poate explica acest lucru...”
Rețea de magazine din România, vândută
Profit.ro
Rețea de magazine din România, vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (2)
wittman68
wittman68  •  21 Martie 2026, 09:58

Adevărat, procesul are loc în baza legilor unei țări. Dar pe bază de probe reale , existente și prezentate. Nu pe baza mărturiei smulse prin tortură. Apoi, și legile pot fi nedrepte, imorale, incorecte in anumite locuri. Dacă o condamnare e in baza unei asemenea legi, se numește legală, nu corectă. Corectitudinea se referă la dreptate, nu la legalitate.

bibishor
bibishor  •  20 Martie 2026, 16:18

"temându-se că nu vor avea parte de niște procese corecte." - logica asta e ***. Un proces e corect in spiritul legii statului respectiv. Ca tie, ca persoana acuzata, nu iti convine legea - asta e altceva. Sau ca noi, din afara sistemului respectiv, il vedem drept incorect - la fel, e altceva.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează