Articol de Oana Duşmănescu - Publicat marti, 02 aprilie 2024 12:49 / Actualizat marti, 02 aprilie 2024 13:07
GSP scrie povestea a mai mulți dintre scrimerii legitimați în România care au migrat în afara țării, fie cu burse sportive, fie cu burse de merit sau pe banii familiilor lor. Împreună cu 6 dintre ei, am analizat diferențele de mentalitate – cum sunt sportivii priviți în țări cu un sistem solid de educație față de cum sunt ei tratați și integrați în România. Concluzia e una îngrijorătoare pentru sportul românesc.
Tinerii urmează astfel trend-ul colegilor lor de la alte discipline care au avut șansa de a studia în străinătate – de exemplu, din baschet sau înot.
Plecați de la cluburi de stat sau particulare, una dintre categoriile de scrimeri care au ales să-și continue educația universitară în afara României este formată din cei care au primit burse sportive în urma unor rezultate excepționale obținute în calitate de cadeți sau juniori, la nivel internațional.
Niciunul dintre ei nu regretă că a făcut pasul spre educația într-o altă țară decât România, deși unii dintre ei se gândesc să revină acasă după încheierea studiilor. O parte dintre ei se vor concentra asupra avantajelor profesionale oferite de școala în străinătate, în timp ce alții sunt animați de visul olimpic – chiar dacă trăiesc și se antrenează în altă țară, își doresc să reprezinte România.
Radu Nițu e numărul unu mondial al sabrerilor juniori: „În SUA, trebuie să iau decizii repede și să mi le asum”
Unul dintre aceștia este Radu Nițu, sabrerul român care ocupă primul loc în ierarhia oficială a Federației Internaționale de Scrimă, la sabie juniori, dar care face și parte din lotul național de seniori și este și membru al Centrului de Pregătire Olimpică pentru Tineret.
În vârstă de 19 ani, Nițu, poreclit Champ, are în palmares o sumedenie de medalii obținute la campionate europene și mondiale de juniori și cadeți. Anul trecut, a obținut aurul individual la Campionatele Europene U23, iar anul acesta și-a păstrat titlul continental, tot la juniori, alături de echipa de sabie a României.
Champ este produsul primului club privat de scrimă din România, Riposta, și acum face parte din cercul de elită al scrimerilor de la University of Notre Dame, Indiana. Practică acest sport de la 7 ani, la fel ca și alți trei dintre frații săi (Horia, Petru și Nora). Mărturisește că un alt sport preferat al său este fotbalul. Este student în anul și locuiește în căminul universității.
„Am posibilitatea de a explora câte domenii academice vreau, dar în acest moment mă axez pe psihologie”, spune Radu. „Diferența principală față de România e că aici se pune accentul pe ambele domenii în mod egal, ceea ce la noi nu se întâmplă. Pe lângă educație, îmi doresc să continui cu sportul la cel mai înalt nivel”.
Liderul clasamentului mondial al juniorilor spune că nu are niciun regret legat de plecarea din România.
„Nu mi-a fost greu sa mă adaptez. Primele săptămâni au fost mai grele, dar, cu timpul, m-am acomodat”, povestește sabrerul. „Am și în State ocazia să lucrez cu oameni extraordinari, care mă ajută să îmi ating potențialul maxim. Dezavantajul principal sunt drumurile foarte lungi pe care le parcurg pentru a ajunge la concursuri în Europa”.
Care e cea mai importantă lecție pe care a învățat-o în America? „Că, indiferent cât de valoros ești ca sportiv, trebuie să-ți faci treaba pe plan școlar”, conchide Radu, care consideră că scrima a jucat un rol crucial în formarea sa ca adult.
„Să iau decizii într-un timp scurt și apoi să mi le și asum. Primul contact când am ajuns la facultate a fost un băiat din Franța. Ne cunoaștem de la concursuri și m-a ajutat mult să mă adaptez”.
Plecarea înseamnă, de cele mai multe ori, maturizare: „America m-a făcut să înțeleg cât de mult contează munca”
Tuturor celor plecați peste hotare le lipsesc familia, prietenii și antrenorii. Dar cu toții consideră că experiența departe de țară îi va ajuta în viitor, în sport și în profesie. „Deși am plecat doar de un an, foarte multă lume îmi spune ca m-am maturizat foarte mult”, adaugă Nițu.
„Planul meu este ca imediat după ce termin facultatea, în 2027, să mă întorc în țară și să mă pregătesc cu echipa națională pentru a ne califica la olimpiada de la Los Angeles, din 2028. Îmi doresc să-mi îndeplinesc visul de a câștiga o medalie la Jocurile Olimpice.
Până atunci, Radu vede diferențele de sistem, pe care unii le acceptă, alții nu. „Cunosc oameni care au plecat la studii în străinătate și s-au întors pentru că nu făceau față, dar și oameni care iubesc viața în afara țării. Eu personal recomand plecarea la studii in străinătate.
Consider ca facultățile din afara oferă mult mai multe oportunități studenților decât cele din România. America m-a făcut să înțeleg cât de mult contează munca. M-a făcut să realizez ca pentru a fi cel mai bun îți trebuie mai mult decât talent”, spune Nițu.
Ilinca Pantiș: „Expunerea la schimbare mă face să mă dezvolt ca om”
Ilinca Pantiș este în continuare legitimată la CS Riposta, deși studiază la Università Bocconi, în Milano, unde urmează cursurile facultății de Economie Internațională și Management (anul II) În Italia, se antrenează alături de clubul Società del Giardino.
Spre deosebire de Radu, Ilinca a ales să învețe în afara României la o facultate unde nu se oferă burse sportive. „Diferențele există - în special în privința bazelor de pregătire: au mult mai multe facilități, sunt mult mai bine întreținute și beneficiază de mai multe investiții. Munca pe care o depun sportivii este la fel de multă indiferent de țara de proveniență, toți dau dovadă de rigurozitate și disciplină”, spune Ilinca Pantiș.
„Studenții care practică sport de performanță sunt admirați, oamenii sunt conștienți de cât de multă muncă este nevoie pentru a menține rezultate bune atât pe plan academic, cât și pe plan sportiv”.
Pantiș (20 de ani) a dorit să-și desăvârșească studiile universitare departe de România pentru a beneficia de un sistem de educație mai bun, dar și pentru a avea parte de o altfel de experiență decât acasă.
„Consider că expunerea la schimbare este calea spre a mă dezvolta din toate punctele de vedere. M-am adaptat repede la noul sistem, cel mai mult m-a ajutat faptul că m-am simțit bine printre ceilalți, am cunoscut mulți oameni minunați, inteligenți și deschiși la minte. Totuși, nu stau în permanență la Milano pe parcursul anului, jumătate din timp îl petrec la București, unde mă antrenez la lotul național”, explică sportiva, al cărei vis e să ajungă în viitor la Jocurile Olimpice.
Ilinca vede în plecarea din România ocazia de a ieși din zona de confort, de a fi pusă în fața unor situații noi, de a fi nevoită să se adapteze, de a deveni mai responsabilă.
Mi-a crescut încrederea în propriile abilități, ceea ce e absolut esențial pentru un scrimer. În timpul unui asalt au loc multe schimbări, strategia de la început trebuie adaptată constant la adversar, de aceea este foarte importantă încrederea cum că pot rezolva orice problemă care apare
Maria Alexe: „Toată lumea lucrează doar pe calculator, iar eu eram obișnuită cu manuale, caiete și multe pixuri”
Stelista Maria Alexe (19 ani), tot sabreră, învață acum la The Ohio State University, unde urmează tot psihologia (anul I). În afară de scrimă, de care s-a apucat la 6 ani, a mai practicat înotul, baletul și kickboxingul, fără să abandoneze vreodată scrima.
„Am venit aici cu bursă sportivă, ofertă pe care am primit-o de la mai mulți antrenori de la mai multe universități”, spune Maria, care în 2022 a câștigat medalie de bronz la Europene, în competiția cadetelor.
„La mine la facultate, antrenorii ne încurajează să avem note cât mai mari, ba chiar avem voie să lipsim de la câteva antrenamente dacă avem vreun examen important sau vreo temă mai lungă. Cei care fac și scrimă, și școala sunt priviți foarte bine”, povestește Maria pentru care diferențele față de sistemul din România sunt încă proaspete.
„A fost puțin dificil la început, deoarece aici toată lumea lucrează doar pe calculator, iar eu eram obișnuită cu manuale, caiete și multe pixuri. Mi-a luat ceva timp să mă obișnuiesc cu toate platformele pe care lucrăm și cu felul în care se punctează temele și examenele, dar acum nu mai am probleme.
O altă deosebire aici e că avem foarte multe concursuri, cu un sistem foarte diferit de cel din Romania – nici nu știu dac-mi place mai mult sau mai puțin, mi se pare foarte ciudat –, iar antrenamentele se bazează pe volum în loc de corectarea mișcărilor. Am învățat însă cum e să te descurci singur în competiții, lucru care contează mult”, explică Maria Alexe.
Maria, care a ocupat anul acesta locul trei la campionatul național al junioarelor din România, spune că mediul universitar din SUA i se pare prietenos și deschis în toate privințele. „Din prima zi am fost întâmpinată de colegi care erau interesați să-mi audă povestea, cum am ajuns aici, cum e în țara din care vin și am reușit sa-mi fac câțiva prieteni buni”, spune sabrera.
„Antrenorii pe care i-am întâlnit aici pun mare accent pe comunicare, dar aici scrima nu este un sport individual, ci de fiecare dată când mergi la un concurs reprezinți facultatea și trebuie să-ți susții echipa orice s-ar întâmpla”.
Pe lângă familie și prieteni, Maria spune că îi e dor de mâncarea de acasă și de ușurința de a călători dintr-o țară în alta. În ciuda acestor lucruri, sportiva își imaginează cu ușurință o viață în State, după încheierea facultății.
Catinca Dumitru: „La concursurile din State atmosfera e de-a dreptul WOW!”
Tot de la secția de sabie a clubului CSA Steaua vine și Catinca Dumitru (18 ani), studentă la Universitatea St. John’s. Catinca beneficiază atât de o bursă sportivă, cât și de una școlară. Urmează cursurile facultății de Management Sportiv și locuiește într-un cămin care face parte din campus.
Catinca subliniază un aspect important din viața de student/sportiv. „Sportivii sunt luați în considerare primii în multe situații. De exemplu, sportivii își aleg primii materiile la fiecare început de semestru, ca să-și poată aranja cursurile în funcție de antrenamente.
În America, sportivii au o șansă la studii și toată lumea îi îndrumă și-i susține în a face ceea ce le place, dar și în privința educației. Antrenorii și educatorii sunt foarte atenți la fiecare detaliu din pregătirea noastră, nimic nu e lăsat la voia întâmplării”.
Stelista spune că cea mai importantă lecție pe care a învățat-o de când a părăsit România e că un tânăr talentat poate face și școală, și sport în același timp. „În cazul unei accidentări, trebuie să ai și planul de rezervă la dispoziție”, explică Dumitru. „În plus, acum am un antrenor total diferit de toți cei pe care i-am avut până acum și asta mă ajută să mă dezvolt”.
Tot Catinca descrie extrem de plastic diferențele dintre concursurile universitare și restul competițiilor: „Atmosfera de la un concurs universitar e mult mai haotică decât la un concurs normal de scrimă, concursurile universitare sunt mai mult de luptat, câștigat și țipat.
Toată lumea țipă, sunt foarte mulți spectatori, este pur și simplu WOW”. De altfel, în momentul actual, cea mai mare ambiție a Catincăi e să obțină un trofeu la campionatele naționale universitare, competiții în care primii 8 clasați primesc trofee.
Karina Vasile: „Aici sportivii din universități sunt de două ori respectați”
Florestista Karina Vasile, legitimată la CSA Steaua București, studiază la Northwestern University (Illinois, SUA), tot cu bursă sportivă. Pe lângă scrimă, în copilărie, a mai practicat înotul, tenisul și echitația.
Karina este în anul întâi la științe biologice, dorindu-și să urmeze medicina – specializarea chirurgie generală sau cardiovasculară. În 2022, a cucerit medalia europeană de bronz, la junioare.
În opinia Karinei (19 ani), în America, sportul este văzut ca un privilegiu. „Toți sportivii sunt mândri să-și reprezinte facultatea și sunt foarte respectați pentru tot efortul lor zilnic, atât de profesori și colegi, cât și de angajatori, mai târziu când caută un loc de muncă.
Aici sportivii sunt considerați niște indivizi complecși, cu pasiuni și interese multiple și diferite. Pentru a veni în sprijinul sportivilor, facultățile pun la dispoziție <<advisors>> care consiliază pe plan academic și sportiv, ca să-ți împingă la maximum potențialul și rezultatele”.
Deși scrima e un sport individual, în America se pune mult accentul pe spiritul de echipa și pe ideea de comunitate.
„În fiecare zi trebuie să ne prezentăm la antrenament, chiar și atunci când nu putem participa activ din cauza unei accidentari, și este obligatoriu și să participăm la toate activitățile de echipă (ședințe tehnice, concursuri la care mergem să ne susținem coechipierii”, explică floretista.
Karina a ales să plece din țară pentru crește din perspectivă academică, dar în alegerea țării de studiu au jucat un rol important si accesul la facilitați, nivelul de antrenament si sprijinul oferit din partea antrenorilor și profesorilor. De altfel, sportiva a studiat în Anglia în ultimii doi ani de liceu.
Antrenorul de la facultate al Karinei, Peter Habala, este și el român.
„Stilul lui e oarecum similar cu cel cu care am crescut, dar sunt si mult diferențe. Lecțiile și antrenamentele sunt structurate și adaptate în așa fel încât să ne satisfacă nevoile”, spune Vasile, care în prezent face parte din echipa națională de juniori a României și e membră a lotului olimpic de senioare. Din 12 aprilie, va reprezenta România la Campionatele Mondiale de Juniori, care va avea loc în Arabia Saudită.
Rebeca Cândescu: „Am plecat pentru că nu am vrut să aleg între medicină și scrimă”
O altă floretistă este Rebeca Cândescu (CSU Politehnica Timișoara), care studiază, la fel ca Radu Nițu, la Notre Dame. Rebe a plecat în SUA, alături de familie, înainte de a termina liceul, primind atât bursă de merit, cât și bursă sportivă.
„Bursa de merit a fost mai mare si ales-o pe aceasta, pentru că acoperea aproape toate costurile”, explică sportiva în vârstă de 23 de ani, care urmează cursurile de Neurosience și Compassionate Care in Medicine, cu planul de a intra la Medicină, și pe care liceul finalizat tot în America a ajutat-o să se integreze imediat.
„Cât timp am fost sportivă in Romania, unii dintre antrenori vedeau ca sportul să fie totul, ba chiar ziceau că nu putem face sport de performanță și școală în același timp. Aici, atleții sunt încurajați să le facă pe amândouă si nu se lase de sport o data ce intră la facultate”, spune floretista.
„Iar eu am plecat din România ca să cresc pe ambele planuri. Scrima în SUA e mult mai cunoscuta si competiția este mai acerbă, ceea ce mă ajuta sa cresc ca floretistă. Faptul ca pot să studiez și să practic scrima mă face să fiu o persoană mai disciplinată. În plus nu sunt pusă în situația de a alege – medicină sau scrimă”.
Rebeca știe că sportul a ajutat-o mereu, mai ales când a venit vorba de mutări. „Am călătorit mult cu scrima la concursuri și asta mi-a îmbogățit bagajul cultural. M-am simțit primită cu brațele deschise și cu un zâmbet pe buze peste tot pe unde am fost”, mărturisește sportiva.
„Ceea ce am învățat în Romania e baza mea, ca sportiv dar ca si om. Stilul de scrimă e diferit în America și am încercat să mă adaptez la stilul lor. Dar uneori știu ca mai am un as în mânecă pe care adversarul meu poate nu-l are și acelea sunt cunoștințele cu care am venit din Romania”.
Rugată să menționeze cel puțin un lucru care a ajutat-o în sala de scrimă din SUA, dar pe care nu l-a întâlnit în România, Rebeca a povestit: „Un fapt care m-a ajutat în sala de scrima a fost ideea că nu trag doar pentru mine, ci pentru echipa noastră. Chiar atunci când pierd, știu că echipa mea mă susține. Motto-ul școlii noastre este «One team, one heartbeat» și asta se vede la fiecare concurs.
Fără excepție, cei șase sportivi au vorbit despre o coeziune în sala de scrimă pe care nu au întâlnit-o în România. Au subliniat șansele de a te dezvolta într-o dublă direcție și de a deveni un profesionist împlinit în medicină, psihologie sau orice altceva și dacă practici sportul de înaltă performanță.
Cu toții povestesc cu nostalgie și dor despre România, prieteni, familie, dar folosesc lucrurile învățate în țara lor natală ca să se adapteze mai ușor la o altă lume, care le oferă mai multe.
