SPORTURI  »  ALTELE  »  JUDO

Se retrage Alina Dumitru din sportul de performanţă?

Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 octombrie 2010 00:00

Campioana olimpică la judo Alina Dumitru a declarat că va lua o decizie în privinţa continuării sportului de performanţă pînă la finalul anului.

Ca şi 2009, Alina Dumitru este din ce în ce mai tentată să renunţe la cariera sportivă, gîndurile de acest fel fiind generate nu doar de accidentările survenite în ultimul an, ci şi de lipsa motivaţiei pentru practicarea judo-ului, dar şi a situaţiei financiare. "Anul trecut am avut aceeaşi stare ca acum. Nu sînt hotărîtă să renunţ, sînt cam jumi-juma să continui, va depinde totul de mine, dacă mai pot, dacă îmi va reveni dorinţa de a practica judo-ul. Ştiu că aş mai putea să cîştig concursuri, dar pe de altă parte, trebuie să mă gîndesc şi la mine. Cît să mai merg în ritmul ăsta? Am vorbit cu federaţia, cu cei de la COSR, i-am anunţat, rămîne de văzut ce va fi în următoarele două luni", a spus campioana olimpică, potrivit mediafax.

Revenită la Cluj, după participarea la Grand Prix-ul de la Rotterdam, la care a cucerit medalia de argint la categoria 48 de kilograme, Alina Dumitru se pregăteşte pentru un concurs similar, la Abu Dhabi, în 23-24 noiembrie. "Voi participa la acel concurs şi, în funcţie de cum mă simt, ce motivaţie voi avea, voi lua o decizie ulterioară. Oricum va veni o zi în care mă voi retrage. M-ar onora să rămîn în judo, în cadrul federaţiei sau al COSR, dar deocamdată nu se pune problema", a explicat sportiva în vîrstă de 28 de ani.

Alina Dumitru este afectată şi de faptul că în plan financiar, lucrurile nu mai stau la fel de bine, ca înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing. "Înainte de Olimpiadă, au fost condiţii financiare mult mai bune. Acum sînt campionă olimpică şi banii cu care trăiesc au scăzut aproape de jumătate, faţă de acea perioadă", a declarat Alina Dumitru, care nu a primit încă premierea pentru medalia de bronz obţinută la Campionatele Mondiale de luna trecută, de aproximativ 11.000 de lei.

Alina Dumitru are un palmares impresionat la 28 de ani, din care 18 i-a dedicat carierei în judo. Sportiva a obţinut prima medalie olimpică de aur pentru judo-ul feminin românesc, la ediţia de acum doi ani, are şase titluri europene şi trei medalii de bronz mondiale. Alina Dumitru a fost desemnată cea mai bună judoka europeană în 2008 şi a fost decorată de Preşedinţia României, cu Ordinul "Meritul Sportiv", în acelaşi an.

Citește și:
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar
Campionate
Echipa lui Rareș Ilie a produs ȘOCUL începutului de sezon în fotbalul european! Imagini dezolante pe stadionul legendar
David Popovici, intervievat de Kyle Chalmers: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”
Altele
David Popovici, intervievat de Kyle Chalmers: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (1)
utilizator șters
utilizator șters  •  20 Octombrie 2010, 14:14

Asta e sportul in romania. Fata asta castiga medalii olimpice si primeste 11000 de lei. Daca ii dai handicapatului de Tanase 11000 de lei pe meci, nici nu intra in teren.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close