SPORTURI  »  ALTELE  »  MMA

Şefa MTS, Elisabeta Lipa, spune că "nu putem interveni în MMA cât timp acest sport nici nu e recunoscut oficial la noi!"

Articol de - Publicat joi, 03 martie 2016 00:00

Povestea minorelor care au luptat în gala MMA de la Braşov, în februarie 2015, a stârnit reacţii în lumea artelor marţiale, dar şi la Ministerul Tineretului şi Sporturilor.

CITEȘTE AICI INVESTIGAȚIA PUBLICATĂ IERI

"Acea luptă nu trebuia să aibă loc! Sportivele nu au nici o vină, ci organizatorii. Normal că, dacă au avut şi burse, ele au luptat în cuşcă. Ministerul nu poate să intervină, pentru că aceste gale, cum le zic ei, sunt organizate de societăţi private, nu au calitate de structuri sportive, nu sunt sub autoritatea MTS", a spus ministrul Elisabeta Lipă.

"Avem nevoie de legi clare"

George Stanciu, fost practicant de arte marţiale, a iniţiat la MTS procesul de recunoaştere oficială a MMA în România. "În acea gală de la Braşov s-a comis o greşeală permiţându-se acea luptă între cele două minore. Asta fiindcă nu există o legislaţie clară în domeniu. De aceea încerc să înfiinţez Federaţia Română de MMA. Oamenii vor să facă acest sport, nu pot fi opriţi, dar trebuie să avem criterii, reguli, altfel se pot atinge anumite extreme. MMA-ul nu este un sport atât de periculos pe cât pare, s-au făcut studii care au demonstrat acest lucru".

"MTS e cel mai vinovat!"

La rândul său, preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, Florentin Marinescu, precizează: "MTS este vinovatul principal pentru tot ce se întîmplă. Nu a tratat corect acest sport, MMA. Să nu se mai ascundă că sunt competiţii private. Tot ce înseamnă sport trebuie să fie reglementat de Minister!".

"MMA e un sport în dezvoltare, cu mulţi practicanţi, dar nu poate fi lăsat la voia oricui. E nevoie de legi clare, specifice sporturilor de contact"
Florentin Marinescu, preşedinte FRAM

"MMA nu există oficial, deci deocamdată e ilegal ce fac cei care organizează aceste lupte. Îşi asumă riscurile, mai ales cînd e vorba de minori"
Elisabeta Lipă, ministru MTS

Baschetul, mai periculos decât MMA :o

Conform unui studiu făcut în SUA în 2013, artele marţiale se află pe locul 19 în topul accidentărilor, pe primele locuri fiind baschetul, fotbalul american şi diverse forme de ciclism. În Canada s-a dat publicităţii un alt studiu comparativ, pe ultimii 10 ani, între box şi MMA. Acesta a relevat că boxul produce mult mai multe pierderi de cunoştinţă sau accidentări în zona ochilor. În schimb, MMA este mai sângeros, din cauza mai deselor vânătăi şi zgârieturi care apar în timpul luptelor.

Citește și:
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Superliga
Ce pedeapsă riscă Cristiano Bergodi în urma scandalului cu jucătorii de la CFR Cluj
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Superliga
Gigi Becali a acceptat oferta! Fundașul pleacă de la FCSB și semnează în Israel
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (3)
alegzander19
alegzander19  •  03 Martie 2016, 14:30

Da, nu MTS trebuie sa se implice in acest caz, ci Ministerul Justitiei si MAI pentru ca aici s-au incalcat o groaza de legi civile ale acestei tari.

merace
merace  •  03 Martie 2016, 09:26

Daca erau minore si au fost puse in pericol de adulti, pentru afacerile lor, oare nu e asta treaba Protectiei Copilului?

vladutz13
vladutz13  •  03 Martie 2016, 09:22

Si cine a facut studiu asta nene??? De cineva finantat chiar de MMA??? Hai sa fim seriosi. Este perfect posibil sa fie mai multe accidentari in baschet, fotbal american... sigur, dar conteaza si gravitatea !!! Una e o entorsa la glezna si alta o lovitura de picior in tampla!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează