SPORTURI  »  ALTELE  »  GOLF

Tiger Woods l-ar fi sunat pe Donald Trump la scurt timp după accidentul de acum o săptămână: „Tocmai vorbeam cu președintele”

Tiger Woods/Foto: Imago Images
Tiger Woods/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 03 aprilie 2026 12:31 / Actualizat vineri, 03 aprilie 2026 12:47

Legendarul jucător de golf Tiger Woods (50 de ani) a fost arestat vineri, 27 martie, după ce a provocat un accident rutier în Florida și a refuzat testarea pentru consum de substanțe interzise. Între timp, a apărut filmarea interacțiunii dintre sportiv și ofițerii de poliție, iar acesta pare să sugereze că tocmai ar fi vorbit la telefon cu președintele Donald Trump.

În urmă cu o săptămână, Tiger Woods a fost arestat fiind suspectat că a condus sub influența unor substanțe interzise și pentru că a refuzat să facă un test după un accident în Florida. Jucătorul de golf a negat acuzațiile și a declarat că nu a consumat alcool, dar în buzunarul său au fost găsite două pastile de hidrocodonă.

Miercuri, 1 aprilie, Woods a anunțat că ia o pauză de la cariera sportivă și că se va concentra pe tratament și pe sănătatea lui. „Știu și înțeleg gravitatea situației în care mă aflu... Sunt devotat să îmi iau timpul necesar pentru a mă întoarce mai sănătos, mai puternic și mai concentrat, atât personal, cât și profesional”, a spus legendarul sportiv.

Tiger Woods, în apel cu Donald Trump? Cum arată filmarea

Între timp, a apărut filmarea interacțiunii dintre Woods și ofițerii de poliție. Golferul este surprins când iese din mașină și se îndepărtează de ea, vorbind la telefon. La un moment dat, polițistul îi spune să se întoarcă pentru a discuta, iar Woods răspunde „Tocmai vorbeam cu președintele”.

Chiar dacă nu spune explicit că e vorba de Donald Trump, președintele Statelor Unite, presa americană așa speculează. Woods este într-o relație cu Vanessa Trump, fosta noră a lui Trump, și se înțelege bine cu președintele american, care i-a oferit Medalia Prezidențială a Libertății în primul mandat.

„Îmi pare tare rău. El e în dificultate. E un prieten foarte apropiat. O persoană grozavă. Un om minunat. Dar trece prin dificultăți”, a declarat Trump, la scurt timp după accidentul lui Woods, citat de ESPN.

Filmarea publicată mai surprinde explicația lui Woods legată de accident, acesta susținând că s-a uitat la telefon fix înainte de impact, și mirarea sportivului când a aflat că va fi arestat. În plus, întrebat dacă își dorește ceva din mașina avariată, el a cerut crosele lui de golf.

Înțeleg. Valorează mai mult decât casa mea”, a răspuns polițistul, conform sursei menționate anterior.

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial
I-au „plătit-o” lui Donald Trump! În frunte cu Lukaku, belgienii l-au ironizat pe președintele SUA, apoi au postat doar două cuvinte
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
I-au „plătit-o” lui Donald Trump! În frunte cu Lukaku, belgienii l-au ironizat pe președintele SUA, apoi au postat doar două cuvinte
FOTO „Sex înaintea partidelor? Mulți aleg altceva
Diverse
FOTO „Sex înaintea partidelor? Mulți aleg altceva" » Fosta soție a unui fotbalist face dezvăluiri picante
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (1)
AndiA
AndiA  •  03 Aprilie 2026, 14:32

Tiger Woods parea un reper de moralitate acum cativa ani. Il clasam printre sportivii care vor aduce beneficii oamenilor si dupa ce se vor retrage din activitate. Imi pare rau ca ajuns in punctul asta al vietii in care este altfel decat mi l-am imaginat! Insa, nu avem niciun drept sa-l judecam.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează