SPORTURI  »  ALTELE  »  TIKTOK

TikTok înlocuiește presa de sport » Washington Post descrie cazul unei influencerițe care înlocuiește jurnalismul tradițional: „Sunt un brand foarte sigur”

Katie Feeney
Katie Feeney

Articol de - Publicat joi, 28 august 2025 10:27 / Actualizat joi, 28 august 2025 10:27

Povestea lui Katie Feeney, 22 de ani, a fost spusă de Washington Post, care dă verdictul categoric: acesta este viitorul presei sportive. Feeney nu a urmat traseul obișnuit al unui ziarist, ci ascensiunea sa a început pe rețelele de socializare, unde și-a modelat statutul de vedetă.

Primul detaliu despre care vorbește Feeney - un hibrid între jurnalistul sportiv și influencerul care trebuie să creeze conținut și să-l posteze într-un ritm aproape infernal pentru a rămâne relevant - este programul extrem de încărcat.

Katie trebuie să bifeze toate evenimentele sportive importante din Statele unite - de la gale la meciuri de fotbal american - , iar asta înseamnă că se află în permanență în mișcare.

O zi obișnuită pentru Feeney înseamnă: seara MLB All-Star Game în Atlanta, apoi deplasare până în Indialanpolis, pentru WNBA All-Star Game. În tot acest timp, trebuie să arate ca scoasă din cutie, cu părul și machiajul impecabile. Tonul lui Katie trebuie să se păstreze convingător și entuziast, pentru ca dialogul cu urmăritorii ei să fie mereu fresh și atrăgător.

În 2025, Feeney a mers la Super Bowl, la turneul Masters de golf, la Indianapolis 500, la MLS All-Star Game și la o cursă NASCAR. În cele mai multe cazuri, conducerile ligilor sportive profesioniste și sponsorii - Google, Truist, Experian, YouTube, Gatorade - sunt cei care-și unesc forțele pentru a o aduce pe Feeney la evenimente.

O mulțime de branduri îi plătesc vedetei media sume de șase cifre pentru a apărea la evenimente și pentru a posta. De la acest sfârșit de vară, fanii ei - 1,3 milioane doar pe Instagram - o vor vedea la ESPN, care a angajat-o să apară atât de paginile sale de pe rețelele de socializare, cât și pe „sticlă”.

Katie Feeney Foto: Katie Feeney / Instagram
Katie Feeney Foto: Katie Feeney / Instagram
Katie Feeney Foto: Katie Feeney / Instagram
Katie Feeney Foto: Katie Feeney / Instagram
Katie Feeney Foto: Katie Feeney / Instagram
+9 FOTO

Katie va fi gazda show-ului „SportsCenter on Snapchat” și va face deplasări în toată America de Nord pentru emisiunile „Monday Night Football” și „College GameDay”

Pe TikTok, Feeney are 8 milioane de followers, iar ESPN își dorește mult să câștige acest public. Pentru marele trust media american Feeney este starul perfect, pentru că este din toate câte un pic: creator de conținut care îmbină lifestyle-ul cu sportul, marcând cu eleganță sfârșitul unei ere tradiționale în presă.

Influencerii ajung mai repede la mai multe categorii de public decât jurnaliștii de modă veche. De asta vedem influenceri de modă sau de artă culinară la evenimente sportive. Astfel spectacolul devine unul din ce în ce mai extins și ajunge la straturi ale auditoriului la care nici nu visa să ajungă în trecut, când linia dintre domenii erau mult mai bine trasată.

Iată cum au arătat, de pildă, două zile din viața lui Katie Feeney: a vizitat arena Rose Bowl participând la un eveniment Gatorade, i-a luat un interviu jucătorului de fotbal american Puka Nacua, a jucat un joc de reflexe cu baschetbalistul Karl-Anthony Towns și a înregistrat un episod pentru podcastul ei, cu Allison Kucharczyk, soția unui fost jucător din NFL.

Toate acestea filmate cu telefonul și înregistrate cu două mini-microfoane, făcând fotografii și filmulețe la fiecare oprire. „Trebuie să postezi fără încetare”, a explicat vedeta de pe social media.

Katie Feeney s-a născut în Olney, Maryland, și a apărut încă de mică în fața camerelor de luat vederi, la început dansând pe platforma Musical.ly. Popularitatea sa online a explodat în timpul pandemiei de Covid-19, fiind foarte activă pe platforme ca Snapchat Spotlight și YouTube Shorts și începând să fac bani serioși din asta.

Până la vârsta de 18 ani, Katie Feeney avea deja un milion de dolari strâns din aparițiile pe rețelele de socializare

A studiat jurnalism digital la Penn State University, iar pe timpul studenției a lucrat pentru echipa de fotbal american, filmând pentru canelele media ale acesteia. De-acolo s-a construit cariera ei în domeniul sportului, fiind prezentă la ultimele patru ediții ale finalei NFL, celebrul Super Bowl, dar și invitată la Casa Albă pentru a transmite pentru urmăritorii săi festivitățile de premiere pentru campioni.

Unul dintre cele mai accesate videoclipuri de-ale sale - peste 25 de milioane de vizualizări - prezintă o simplă întâlnire a sa cu Tom Brady, vedetă NFL.

Prin abordarea sa relaxată și universală a subiectelor, Feeney ajunge atât la publicul masculin, pasionat prin definiție de sport, cât și la publicul feminin, pe care, de altfel, vrea să-l fidelizeze și ESPN.

„Prietenii mei îmi spun că sunt un brand foarte sigur, așa, cam ca Disney Channel”, a spus Katie Feeney said. „Vreau să mă țin departe de politică. Nu povestesc lucrurile care se întâmplă la petrecerile de la Penn State. Nu folosesc cuvinte vulgare în filmările mele. Am niște relații foarte solide stabilite în sport, bazate pe încredere reciprocă”, a adăugat vedeta de pe social media.

Citește și:
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Superliga
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Special
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Mircea Lucescu a fost din nou internat de urgență » Toate detaliile
Nationala
Mircea Lucescu a fost din nou internat de urgență » Toate detaliile
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează