SPORTURI  »  ALTELE  »  LEGE

Vești bune pentru copii și juniori: burse lunare pentru sportul de performanță

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 octombrie 2020 16:11 / Actualizat vineri, 30 octombrie 2020 16:38

Zeci de mii de tineri sportivi de performanță vor putea beneficia de tichete lunare în valoare de 150 de lei pe toată perioada junioratului, după ce Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat proiectul. Pentru a deveni lege, mai este nevoie doar de semnătura președintelui Klaus Iohannis. 

Astfel, conform inițiativei legislative, care a primit 142 de voturi pentru, un vot contra și 87 de abțineri, fiecare tânăr care practică un sport de performanță va beneficia lunar, până când va împlini vârsta senioratului, de un voucher denumit generic „ tichet de sportiv". 

Tichete pentru juniori

Conform celui care a inițiat legea, senatorul Bogdan Constantin Matei, fost ministru al tineretului și sportului, tichetele vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale și echipamente sportive, medicamentație, dar și pentru participarea la competiții. 

„Copiii şi juniorii legitimaţi la structurile sportive care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiţii sportive naţionale şi internaţionale oficiale sunt consideraţi sportivi de performanţă şi beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice, denumite tichete de sportiv de performanţă”, este explicată noțiunea de sportiv de performanță în inițiativa legislativă. Conform expunerii de motive, sursa de finanțare pentru proiect va fi asigurată din valoarea accizei pentru alcool, țigarete, țigări și țigări de foi în procent de 0,5%. Tot proiectul va fi coordonat de Ministerul Tineretului și Sportului, care va stabili normele de aplicare. 

„Sunt foarte bucuros că acest proiect la care am muncit alături de colegii mei de aproape un an a trecut și de forul decizional. Este singura șansă pentru ca sportul românesc să aibă parte de renaștere. Micii sportivi trebuie motivați și susținuți în drumul lor spre marea performanță, iar tichetele vin în sprijinul lor. Motivația are un rol esențial în obținerea rezultatelor. Este doar un pas, dar e un pas care sunt convins că va crește numărul de practicanți ai sportului”, a declarat Matei. 

Conform unui raport publicat de MTS pentru anul 2015, pe baza raportului de la 65 de federații naționale, România mai avea la momentul respectiv doar 75.608 de sportivi seniori legitimați, iar juniori în cadrul sistemului competițional doar 97.114. Inițiativa legislativă citează studii, conform cărora, din numărul total de juniori, doar 15% fac pasul spre seniorat.

Citește și:

Românii iau cu asalt Campionatul European de Raliuri! În premieră, avem un lot național

Citește și:
Răsturnare formidabilă, cât un titlu, în Como - Inter! La 0-2, echipa lui Chivu a început să înscrie la fiecare șut pe poartă
Campionate
Răsturnare formidabilă, cât un titlu, în Como - Inter! La 0-2, echipa lui Chivu a început să înscrie la fiecare șut pe poartă
„Parcă juca Barcelona cu o echipă de Liga 3!” » Pancu a intrat în conflict cu jucătorul de pe bancă: „Nu accept astfel de ieșiri”
Superliga
„Parcă juca Barcelona cu o echipă de Liga 3!” » Pancu a intrat în conflict cu jucătorul de pe bancă: „Nu accept astfel de ieșiri”
Rezultat istoric în Ungaria: Viktor Orban a fost detronat! Ce efect ar putea avea asupra sportului din România
Fotbal
Rezultat istoric în Ungaria: Viktor Orban a fost detronat! Ce efect ar putea avea asupra sportului din România
Ce diferență! Cum a arătat la Galatasaray momentul de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu
Campionate
Ce diferență! Cum a arătat la Galatasaray momentul de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu
Prima mașină electrică ce poate merge București – Sibiu și retur fără încărcare
Profit.ro
Prima mașină electrică ce poate merge București – Sibiu și retur fără încărcare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Cine a fost Mircea Lucescu, în cuvintele lui: „Tata cu o gaură în plămâni și împușcat în picior, la Cotul Donului! Sunt creația cărții, difuzorului și a balonului de cârpă”


Comentarii (1)
1693757154177867
Alberta Serban  •  30 Octombrie 2020, 18:06

Teapa ! Doar pentru cei proaspat legitimati

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!