SPORTURI  »  ALTELE  »  FLASH

Vezi ultimele noutăţi din sport!

Alin Petrache, Petrache
Alin Petrache, Petrache

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 mai 2010 00:00

TENIS. Dulgheru, victorie de senzaţie
Alexandra Dulgheru (foto) a învins-o ieri pe numărul trei mondial Dinara Safina în turul al doilea al turneului Premier de la Roma. Românca a învins-o pe rusoaică cu 6-4, 6-7 (5), 6-1 în două ore şi patruzeci de minute. "Sînt foarte fericită. A fost un meci extraordinar chiar dacă ştiu că Safina nu este într-o formă bună şi că vine după o accidentare, dar a luptat pentru fiecare minge", a spus Alexandra Dulgheru. În următoarea fază, jucătoarea din România o va întîlni pe Nadia Petrova din Rusia, numărul 18 mondial. După această victorie, în contul Alexandrei vor intra 125 de puncte WTA şi 20.000 de dolari.

RUGBY. Alin Petrache se operează!
Preşedintele FRR, Alin Petrache (foto), va fi supus, miercuri dimineaţă, unei intervenţii chirurgicale din cauza unei hernii de disc. "Din păcate, hernia de disc, de care sufeream încă din perioada în care activam ca jucător, a cedat. E localizată la nivelul L4-L5 şi devenise din ce în ce mai sîcîitoare. Este o interventie destul de dificilă, însă România are medici de valoare în care, personal, am încredere", a spus, Petrache. Acesta va fi operat de medicul Dumitru Băltăţeanu, de la Spitalul Elias.

PARLAMENT. Rente şi pentru antrenori!
Senatorul PSD Şerban Valeca a depus un proiect de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului, care prevede acordarea unor rente viagere antrenorilor care au contribuit la descoperirea, formarea şi perfecţionarea sportivilor. În opinia lui Şerban Valeca, este nevoie de o astfel de modificare întrucât s-a neglijat o categorie importantă de tehnicieni, şi anume antrenorii fără aportul cărora sportivii nu ar putea ajunge la performanţe deosebite.

GIMNASTICĂ. "Aurul olimpic de la individual e al meu"
Larisa Iordache, care a obţinut patru medalii la junioare, la Campionatele Europene de la Birmingham, s-a declarat încrezătoare că la Jocurile Olimpice din 2012 se va afla pe prima treaptă a podiumului la individual compus. "Mă aşteptam la un asemenea rezultat. Am avut puţine emoţii la început, dar mi-au trecut pe parcurs. Nu m-au speriat rusoaicele pentru că ştiam ce pot eu şi am continuat să lupt. La individual puteam obţine mai mult decît bronzul, dar voi munci mai mult la JO din 2012", a spus Iordache.

BASCHET. Victorii de lideri
Echipele MCM Tîrgovişte şi LMK Sf. Gheorghe au debutat cu victorii în semifinalele Diviziei A feminine, învingînd, luni seara, formaţiile CSM Satu Mare, respectiv ICIM Arad. Campioana en-titre MCM Tîrgovişte a învins, pe teren propriu, cu 94-49, iar LMK Sf. Gheorghe s-a impus, tot acasă, cu 76-69. Semifinalele se joacă în sistemul "cel mai bun din 3 meciuri".

HANDBAL. Semifinalele Ligii Campionilor
Echipele BM Ciudad Real-THW Kiel şi Chekhovskie Medvedi-FC Barcelona Borges se vor întîlni în semifinalele Ligii Campionilor la handbal masculin, conform tragerii la sorţi de ieri, de la Koln. În premieră pentru istoria LC la handbal, semifinalele şi finala se vor disputa în cadrul unui Turneu Final Four, care în 2010 va fi găzduit de Lanxess Arena din Koln, în 29 si 30 mai. Deţinătoarea trofeului este Ciudad Real (Spa), care a cîştigat în ultimele trei sezoane.

CICLISM. Daţi de gol de paşaport
UCI a anunţat că a solicitat deschiderea unor proceduri disciplinare împotriva sportivilor Franco Pellizotti, Tadej Valjavec şi Jesus Rosendo, pentru "aparenta încălcare" a regulamentului antidoping. Cei trei se adaugă celor cinci ciclişti care au fost găsiţi dopaţi în 2009 în baza datelor din paşaportul biologic. Italianul Pellizotti, component al echipei Liquigas, se numără printre favoriţii ediţiei din acest an a Turului Italiei, care va începe sîmbătă.

TENIS. Dulgheru, victorie de senzaţie
Alexandra Dulgheru (foto) a învins-o ieri pe numărul trei mondial Dinara Safina în turul al doilea al turneului Premier de la Roma. Românca a învins-o pe rusoaică cu 6-4, 6-7 (5), 6-1 în două ore şi patruzeci de minute. "Sînt foarte fericită. A fost un meci extraordinar chiar dacă ştiu că Safina nu este într-o formă bună şi că vine după o accidentare, dar a luptat pentru fiecare minge", a spus Alexandra Dulgheru. În următoarea fază, jucătoarea din România o va întîlni pe Nadia Petrova din Rusia, numărul 18 mondial. După această victorie, în contul Alexandrei vor intra 125 de puncte WTA şi 20.000 de dolari.

RUGBY. Alin Petrache se operează!
Preşedintele FRR, Alin Petrache (foto), va fi supus, miercuri dimineaţă, unei intervenţii chirurgicale din cauza unei hernii de disc. "Din păcate, hernia de disc, de care sufeream încă din perioada în care activam ca jucător, a cedat. E localizată la nivelul L4-L5 şi devenise din ce în ce mai sîcîitoare. Este o interventie destul de dificilă, însă România are medici de valoare în care, personal, am încredere", a spus, Petrache. Acesta va fi operat de medicul Dumitru Băltăţeanu, de la Spitalul Elias.

PARLAMENT. Rente şi pentru antrenori!
Senatorul PSD Şerban Valeca a depus un proiect de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului, care prevede acordarea unor rente viagere antrenorilor care au contribuit la descoperirea, formarea şi perfecţionarea sportivilor. În opinia lui Şerban Valeca, este nevoie de o astfel de modificare întrucât s-a neglijat o categorie importantă de tehnicieni, şi anume antrenorii fără aportul cărora sportivii nu ar putea ajunge la performanţe deosebite.

GIMNASTICĂ. "Aurul olimpic de la individual e al meu"
Larisa Iordache, care a obţinut patru medalii la junioare, la Campionatele Europene de la Birmingham, s-a declarat încrezătoare că la Jocurile Olimpice din 2012 se va afla pe prima treaptă a podiumului la individual compus. "Mă aşteptam la un asemenea rezultat. Am avut puţine emoţii la început, dar mi-au trecut pe parcurs. Nu m-au speriat rusoaicele pentru că ştiam ce pot eu şi am continuat să lupt. La individual puteam obţine mai mult decît bronzul, dar voi munci mai mult la JO din 2012", a spus Iordache.

BASCHET. Victorii de lideri
Echipele MCM Tîrgovişte şi LMK Sf. Gheorghe au debutat cu victorii în semifinalele Diviziei A feminine, învingînd, luni seara, formaţiile CSM Satu Mare, respectiv ICIM Arad. Campioana en-titre MCM Tîrgovişte a învins, pe teren propriu, cu 94-49, iar LMK Sf. Gheorghe s-a impus, tot acasă, cu 76-69. Semifinalele se joacă în sistemul "cel mai bun din 3 meciuri".

HANDBAL. Semifinalele Ligii Campionilor
Echipele BM Ciudad Real- THW Kiel şi Chekhovskie Medvedi- FC Barcelona Borges se vor întîlni în semifinalele Ligii Campionilor la handbal masculin, conform tragerii la sorţi de ieri, de la Koln. În premieră pentru istoria LC la handbal, semifinalele şi finala se vor disputa în cadrul unui Turneu Final Four, care în 2010 va fi găzduit de Lanxess Arena din Koln, în 29 si 30 mai. Deţinătoarea trofeului este Ciudad Real (Spa), care a cîştigat în ultimele trei sezoane.

CICLISM. Daţi de gol de paşaport
UCI a anunţat că a solicitat deschiderea unor proceduri disciplinare împotriva sportivilor Franco Pellizotti, Tadej Valjavec şi Jesus Rosendo, pentru "aparenta încălcare" a regulamentului antidoping. Cei trei se adaugă celor cinci ciclişti care au fost găsiţi dopaţi în 2009 în baza datelor din paşaportul biologic. Italianul Pellizotti, component al echipei Liquigas, se numără printre favoriţii ediţiei din acest an a Turului Italiei, care va începe sîmbătă.

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala

I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul

„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”

Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto

EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează