SPORTURI  »  ALTELE  »  FLASH

Vezi ultimele noutăţi din sport!

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 octombrie 2010 00:00

Nadal eliminat
Tenis. Rafael Nadal, numărul unu mondial, a fost eliminat în optimile de finală ale turneului de la Shanghai (China). Favoritul principal al competiţiei a fost depăşit de Jurgen Melzer  cu 6-1, 3-6, 6-3.  Pentru austriac este prima victorie în întîlnirile cu Rafael Nadal. "Am jucat cel mai bun tenis din carieră. Cînd îl ai în faţă pe Rafael Nadal trebuie să joci agresiv. Sînt mîndru de felul în care am servit", a declarat Melzer.

Au pierdut
Tenis. Dublul Horia Tecău/Robert Lindstedt a fost eliminat din turul al doilea al turneului Masters 1000 de la Shanghai (China). Perechea româno-suedeză a pierdut în faţa  duoului Lukasz Kubot/Oliver Marach (Polonia/Austria), cap de serie patru, cu 4-6, 5-7. Pentru participarea la turneul din China, Tecău şi Lindstedt vor primi un cec în valoare de 12.500 de dolari şi 90 de puncte ATP.

345 de maratonişti
Atletism. Valeria Răcilă Von Groningen, organizatorul Maratonului Bucureşti, a anunţat ieri că numărul participanţilor la ediţia din acest an a crescut cu 60% faţă de 2009. "În 2008 a avut 90 de alergători, în 2009 au fost 204, iar acum avem 345 de maratonişti înscrişi din 30 de ţări", a spus Răcilă. Maratonul Bucureşti este programat duminică, premiile fiind următoarele: 3.000 de euro pentru locul 1, 1.500 euro pentru locul al 2-lea şi 1.000 de euro pentru locul al 3-lea.

Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga

Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele

Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid

Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează