SPORTURI  »  ALTELE  »  MOTOGP / ETAPA A 15-A / MARELE PREMIU AL JAPONIEI

VIDEO și FOTO » Cursă senzațională în Marele Premiu al Japoniei la MotoGP, cu 11 depășiri între Dovizioso și Marquez, decisă în ultimul viraj! Ne așteaptă un final incendiar de sezon! Au mai rămas 3 etape

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 15 octombrie 2017 10:20

Andrea Dovizioso (Ducati) a obținut o victorie imensă în Japonia, în etapa a 15-a de MotoGP, după unul dintre cele mai frumoase și palpitante dueluri ale sezonului cu Marc Marquez (Honda Repsol), decis în ultimul viraj al ultimului tur! Pe trei s-a clasat Danilo Petrucci (Octo Pramac Racing).

Sunt doar 11 puncte acum între Marquez și Dovizioso în clasamentul general, 244 are spaniolul, 233 are italianul.

Pe o ploaie sâcâitoare, Petrucci a părut că poate oferi surpriza etapei, conducând cursa o bună parte din timp cu un ritm bun. Cu titlul în joc, Marquez și Dovizioso n-au stat prea mult pe gânduri și au început să atace. Cu 12 tururi înainte de final, "Jokerul" a mutat primul, trecând de pilotul de la Octo Pramac Racing, iar Dovi l-a urmat și duelul electrizant între cei doi pretendenți la titlu a început.

De 11 oris-au depășit Dovizioso și Marquez în timpul acestei curse

Cu 6 tururi înainte de final, italianul a dat semne că nu se mulțumește cu un loc doi și cursa a devenit și mai intensă. Părea că Marquez nu poate rata totuși victoria, în ciuda eforturilor lui Dovizioso de a depăși, însă finalul a fost unul senzațional! O eroare a spaniolului în virajul 8 l-a adus și mai aproape pe italian care a înțeles că nimic nu e încă pierdut. Marquez a intrat în ultimul viraj blocându-l pe interior pe Dovizioso, dar spaniolul s-a dus larg și i-a permis italianului să-l depășească. Victorie imensă și doar 11 puncte îi despart acum pe spaniol și italian, cu 3 etape rămase din acest sezon. 

5 victoriiare Andrea Dovizioso în acest sezon și 7 în întreaga carieră

100 de clasări pe podium (la toate categoriile) are Marc Marquez în toată cariera. E al 9-lea pilot din istorie, și cel mai tânăr, care atinge cifra asta

Andrea Iannone (Team Suzuki Ecstar) a terminat pe 4 după un duel palpitant cu Alex Rins, colegul său de echipă. Performanță notabilă a acestuia din urmă, debutant la clasa regină și clasat în fața pole-man-ului Johann Zarco (Monster Yamaha Tech 3), care a încheiat pe 8.

După un start frumos luat de Jorge Lorenzo (Ducati), spaniolul n-a putut ține ritmul și a terminat pe 6.

A fost o etapă groaznică pentru Movistar Yamaha. Valentino Rossi a trântit motocicleta după 19 tururi, iar Maverick Vinales a terminat pe 9, distanțându-se la 41 de puncte la general în spatele lui Marquez, liderul clasamentului.

Zi cu ghinion pentru 6 piloți, care au căzut și au abandonat: Alvaro Bautista (Pull&Bear Aspar Team), Dani Pedrosa (Repsol Honda), Karel Abraham (Pull&Bear Aspar Team), Cal Crutchlow (LCR Honda), Valentino Rossi (Movistar Yamaha) și Kohta Nozane (Monster Yamaha Tech 3).

CLASAMENT MARELE PREMIU AL JAPONIEI

clasament japonia

CLASAMENT GENERAL MOTOGP

clasament general motogp

Următoarea etapă e programată pe 22 octombrie. Marele Premiu al Australiei e transmis în direct de Eurosport.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
fangigi
fangigi  •  15 Octombrie 2017, 21:51

Vaaaaaai, pacaliciul ala vopsit blond pe cap a facut buf? Trebuie sa se desfiinteze moto gp acum, asa spuneau niste comentatori tolomaci, ca fara macaronarul asta, motociclismul pierde enorm!:)))

10206936858197026
Marius Chereja  •  15 Octombrie 2017, 15:04

Nu prea înțelegeți voi clasamentele, la piloții care au abandonat le e trecut numărul de tururi pe care le mai aveau de parcurs până la final, nu cate au parcurs deja...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează