SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATELE MONDIALE DE SCRIMĂ

Ziua de după argint » Cum şi-au petrecut sabrerii prima zi după ce au devenit vicecampioni mondiali

Ciprian Gălăţanu, Iulian Teodosiu, Alin Badea şi Tiberiu Dolniceanu (de la stînga la dreapta) îl încadrează pe Mihai Covaliu, care şi-a completat la Budapesta podiumul ca antrenor
Ciprian Gălăţanu, Iulian Teodosiu, Alin Badea şi Tiberiu Dolniceanu (de la stînga la dreapta) îl încadrează pe Mihai Covaliu, care şi-a completat la Budapesta podiumul ca antrenor

Articol de - Publicat luni, 12 august 2013 00:00 / Actualizat duminica, 11 august 2013 22:43

Tiberiu Dolnicenu, Alin Badea, Ciprian Gălăţanu şi Iulian Teodosiu le-au încurajat ieri pe fete şi apoi au plecat cu trenul înapoi spre România.

Ce se ascunde sub costumele albe, sub măştile cu plasă sau cu vizor? Nişte băieţi tineri, cu freze la modă, care se îmbracă, logic, cu haine potrivite vîrstei lor. Tibi, Alin, Ciprian şi Iulian au lăsat ieri echipamentul de concurs în cameră şi au venit în grup să le susţină pe fetele de la spadă.

Ce rămîne în mintea lor după o zi cu încărcătura pe care a avut-o cea de sîmbătă? "Ultimele tuşe cu Belarus şi Ungaria", spune Tibi Dolniceanu cel experimentat. Cu toate acestea, nu el a fost ultimul pe planşă în meciurile cu Ungaria şi Belarus, ci Alin Badea.

"Eu am un psihic mai puternic şi de aceea a ales Cova să închidă cu mine", a spus Alin, tipul de 1,98 metri care a făcut o sală întreagă să tacă după ce i-a dat cinci tuşe campionului olimpic, ungurul Aron Szilagyi.

Pentru că aşa s-a scris istoria unei zile nebune. A început cu două meciuri la îndemînă, contra Australiei şi Poloniei, a continuat cu două de infarct, cîştigate la tuşa decisivă, cu Ungaria şi Belarus, apoi, după o pauză destul de lungă, finala, pierdută în faţa Rusiei. O zi de argint.

"Cova e un geniu al scrimei"
Tibi recunoaşte că a suferit mai mult decît dacă ar fi fost pe planşă. "Nici nu prea eram obişnuit să fiu eu ultimul, aşa că, pînă la urmă, a fost mai bine în acest fel", adaugă. Pentru el, ziua de sîmbătă a fost perfectă. "Era foarte greu să luăm aurul, ruşii au o echipă tare şi sigur şi-au dorit enorm să-şi ia revanşă pentru Jocurile Olimpice", explică Dolniceanu.

Despre el şi colegii lui spune că au dovedit că se poate, iar despre Cova că este un geniu al scrimei. N-a fost impresionat de publicul maghiar, care i-a urlat tot timpul în cap. "Nici nu se compară cu cel de la Olimpiadă, iar publicul francez e şi mai şi" e de părere sabrerul în vîrstă de 25 de ani, care ieri avea la vedere tatuajele altfel ascunse sub costumul alb.

Ce a făcut Mihai Covaliu de a reuşit cu o echipă nouă, aflată la primul Campionat Mondial împreună, să cucerească medalia de argint? "Ne spune să ascultăm de el că o să iasă bine şi de fiecare dată a fost aşa", a adăugat Tibi, care n-a avut vacanţă în acest an decît după Europene, cînd a avut piciorul în ghips.

Mezinul generos
Iulian Teodosiu, puştiul de 18 ani cu freza într-o parte, a avut şi el partea lui de glorie, cînd reflectoarele l-au fixat sărind în meciul cu Belarus, după ce a recuperat extraordinar. "A fost o zi specială. E o performanţă că am reuşit să luăm medalie la primul Campionat pe care l-am dus împreună", spune el .

N-a fost la Europene, cînd România a ocupat locul al patrulea, dar a fost aici, la Budapesta, unde a luat argintul. "A fost normal să nu merg atunci pentru că am dat Bacul şi nu eram pregătit fizic pentru o asemenea competiţie".

A ţinut să-i mulţumească lui Alin Badea. "A fost extraordinar cum a reuşit să întorcă de la 40-44 cu Szilagyi". Alin nu ştie la ce s-a gîndit în ultimele secunde, în meciurile cu Belarus şi Ungaria. "E greu, nu-mi mai aduc aminte".

Alin, Ciprian, Iulian şi Tibi le-au făcut ieri galerie fetelor. Au fost alături de ele. Ziua le-a trecut repede printre strigăte şi bagaje. Ieri seară, la ora 19:00, au plecat din gara Keleti cu un surplus în bagaje. O medalie de argint în sacul fiecăruia. Şi multe speranţe pentru viitor.

Citește și:
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Liga 2
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Superliga
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează