Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 11 septembrie 2026, 17:57 / Actualizat vineri, 11 septembrie 2026 21:22
Alexia Dospin, 23 ani, a devenit campioană europeană U23 în iulie 2025, la Bergen, în proba de triplusalt. La un an după performanța care i-a forțat limitele, atleta legitimată la CSM Constanța explică felul în care medalia de aur din Norvegia i-a schimbat gândirea, viața și cariera, cu focus total către Jocurile Olimpice Los Angeles 2028.
Atletismul românesc a furnizat de-a lungul anilor postrevoluționari o colecție de medalii la nivel juvenil sau de tineret, etapă după care, din diferite motive, sportivii s-au pierdut pe drum la competițiile mari de seniori.
Băcăuanca Alexia Dospin, devenită constănțeancă prin adopție sportivă și școlară, e decisă să nu intre în același malaxor după aurul european U23 cucerit în vara lui 2025 la Bergen (Norvegia) în proba de triplusalt, cu un personal best: 14.05 metri. „E o problemă de mentalitate și de determinare”, consideră tânăra care emană un munte de energie în antrenamente și concursuri.
Pe litoral, o discuție tete-a-tete cu Alexia scoate la iveală personalitatea, ambiția și planurile unei atlete care trăiește din toată ființa pentru proba în care deja a scos capul în lume.
Alexia Dospin, amintiri de la aurul norvegian: „Gata? Atât a trebuit? Așa simplu?”
- Alexia, s-a scurs un an de la aurul european U23 cucerit la Bergen. Ce a însemnat pentru tine acel reper norvegian și cu ce secvențe ai rămas în minte de acolo?
- O confirmare că munca mea de 12 ani în atletism n-a fost în zadar. Și că locul meu e, într-adevăr, în sportul de performanță. Mi-aduc aminte fiecare moment când mă așezam la semnul de pornire și așteptam să plec pe elan pentru a-mi face săritura. După primele două încercări, îmi alergau prin cap ideile cu lucrurile pe care trebuie să le corectez a treia oară, mai ales că izbutisem deja un rezultat de „personal best”. Știam ce mai pot să îmbunătățesc și, până la urmă, mi-a ieșit tare bine.
- Putem reconstitui secundele acelea în care ai realizat că ai învins?
- După ce a sărit franțuzoaica și am văzut că nu m-a depășit, confirmându-mi aurul, prima reacție a fost: „Gata? Atât a trebuit? Așa simplu?”. Eu așa am simțit momentul, pentru care a meritat fiecare lacrimă și toată transpirația. A fost o competiție pe care mi-am dorit-o, am așteptat-o cu mare încredere și știam că pot obține locul întâi.
Medalia de la Bergen a însemnat 50 la sută bucurie și 50 la sută un sentiment de eliberare după un an de muncă. Am realizat că am parcurs drumul corect în pregătire
- Alexia Dospin, campioană europeană U23, triplusalt
Alexia Dospin: „Am simțit că sunt făcută pentru triplusalt”
- Cum a început drumul în atletism pentru Alexia Dospin?
- Nu prea știam eu ce se întâmplă la competițiile la care mergeam când eram micuță. Doar îmi plăcea mult să fac mișcare, să-mi consum energia și să mă bucur de capacitatea mea de a face efort. Era mai degrabă o joacă, o bucurie. Asta până când mi-am dat seama de talentul meu pentru acest sport, când am realizat că trebuie urmez mai mult decât o simplă activitate fizică.
- Dar cum te-ai oprit la triplusalt, care e o probă destul de complicată și presupune stăpânirea multor elemente tehnice?
- Ca orice copil venit la atletism, am trecut prin mai multe probe. Am cochetat și cu lungimea, și cu viteza. Mă uitam însă de multe ori cu interes la colegii mai mari care făceau triplusalt și abia așteptam să ajung și eu la momentul când voi încerca asta. A fost ca o atracție specială. Nu mi se pare deloc o probă dificilă. Eu o îndrăgesc atât de mult încât e o plăcere pentru mine. Parcă am simțit că sunt făcută pentru triplusalt!
„Mai trebuie să lucrez la gestionarea stării de presiune”
- Ai traversat episoade în care simțeai că nu mai poți, îți venea să renunți, corpul îți zicea „STOP”, dar mintea te îndemna să mergi mai departe?
- În fiecare sezon ajungem într-un punct limită, la capătul puterilor, când te încearcă acest gând. Dar aici intervine factorul mentalitate, care te obligă să-ți reamintești ce obiectiv ai, ce vrei să faci, unde-ți propui să ajungi. Și să înțelegi că trebuie să treci și prin astfel de momente, care te ajută, de fapt, să-ți dezvolți puterea interioară și să-ți demonstrezi cât de mare e setea de performanță.
- Dar cum funcționează resortul care te ajută să continui în acele momente?
- E vorba despre setarea obiectivelor, despre a pune în balanță, de exemplu, dorința enormă de a ajunge la Jocurile Olimpice și dificultatea antrenamentelor. Pe mine mă ajută deja, mental, faptul că am simțit gustul unei medalii de aur. Am în cap imaginea mea pe podium, sentimentele fantastice trăite, ideea că am un potențial care trebuie fructificat. Mă simt ca un diamant încă neșlefuit, cum mi-a zis antrenoarea mea, Carmen Botea, înaintea Europenelor. Iar performanța din Norvegia m-a făcut și pe mine să cred acest lucru în sensul că pot și mai mult decât aurul U23.
- La ce capitole simți că mai trebuie să acumulezi?
- La gestionarea presiunii. Dar sunt într-un proces de a-mi descoperi verigile mai slabe, astfel încât să învăț să le îmbunătățesc. Iar când toate piesele vor fi așezate în puzzle, atunci voi putea spune că diamantul a fost șlefuit. Ideea e că am acumulat foarte multe informații despre mine ca sportivă și ca om, iar aceste lucruri trebuie să le îmbin, să am răbdare în derularea acestui proces.
Un sportiv de performanță are nevoie, în primul rând, de mentalitate. Îi trebuie dorința de a persevera, de a progresa, de a nu se plafona după primul obstacol. Să simți că poți să construiești ceva, să te perfecționezi încontinuu
Alexia Dospin, campioană europeană U23, triplusalt
„A fost ca un declic faptul că am depășit pragul psihologic de 14 metri”
- La Bergen ai obținut aurul cu o săritură de 14.05 metri. E un rezultat cu care franțuzoaica Illionis Giullaume a prins ultimul loc de calificare în finala olimpică de la Paris 2024. O finală în care, tot cu 14.05 metri, americanca Keturah Orji a ocupat locul 9. Prin urmare, pare că ești deja în parametrii olimpici, nu?
- Da! Mai ales că știu că acest 14,05 metri înseamnă doar începutul, nu potențialul maxim pe care l-aș putea atinge la ora Olimpiadei din 2028. Categoric, e o cale bună deschisă, dar n-am de gând să mă culc pe-o ureche. Sunt conștientă că, până acum, am trecut pragul psihologic de 14 metri doar la Bergen. A fost ca un declic, iar drumul către a deveni o obișnuință e lung și dificil. Rezultatele n-au însă cum să nu vină dacă vom continua să muncim așa cum trebuie. În primul rând, cu o disciplină desăvârșită!
- Defectul tău cel mai mare?
- Sunt o persoană care se gândește și analizează foarte mult. Pun presiune pe mine. Dar dorința asta se poate transforma uneori în haos.
- Iar calitățile principale?
- Devotamentul și disciplina.
- Sacrificiul pe care publicul nu-l înțelege în cazul unui sportiv de performanță?
- Toată lumea crede că e vorba despre o exagerare când vine vorba despre alimentație, disciplină, odihnă, sănătate mentală. E foarte important cum percepi lumea și cu ce fel de persoane te înconjori.
„Cu partea de nutriție trebuie să jonglezi aproape matematic”
- Apropo de alimentație: spune-mi cum abordezi acest subiect, te rog!
- Contează enorm cât mănânci înainte de un antrenament, ce mănânci după, calitatea hranei. Trebuie să fii atent la echilibrul între proteine, carbohidrați, grăsime. Să jonglezi aproape matematic cu acești indicatori. Pe hârtie, nu din ochi! Dacă nu ai o alimentație corespunzătoare, muncești, efectiv, în zadar!
- Tu ce pui în farfurie, dacă nu e un secret?
- Nu e vorba despre nimic WOW. Lucrurile simple, gen ovăzul meu cu proteina. Sau laptele cu ciocolată, pe care-l beau de fiecare dată după un antrenament mai dificil. E ca un fel de comfort food.
- Când ai plâns ultima dată din cauza atletismului?
- Nu există sezon în care să nu mă confrunt cu un mental breakdown! Să nu fiu mulțumită de ceva. Ultima dată s-a întâmplat la Naționalele de anul acesta, fiindcă am avut un sezon destul de complicat și de încărcat. Corpul meu a spus „NU”. Îmi setasem anumite obiective, pe care n-am putut să le îndeplinesc tocmai pentru că a trebuit să-mi ascult organismul. Aș fi vrut să fiu la alt nivel în acest moment, dar nu mai contează acum. Am trecut printr-un proces, o experiență, am acceptat-o și am învățat o lecție de viață. Mergem înainte, dar asta mă va ajuta să devin o campioană mai puternică!
„Mă relaxează să gătesc prăjituri și ador animalele”
- Cu ce-ți umpli timpul liber?
- Astea sunt momente destul de rare, fiindcă alegerea mea e să mă dedic sută la sută sportului. Atletismul e toată viața mea și pun mult suflet. De aceea, în puținul timp liber am grijă, în primul rând, să nu-mi periclitez deloc pregătirea. Prefer să mă plimb, mai petrec timp de calitate cu familia.
- E adevărat că-ți place mult să gătești, să citești, să te distrezi cu animalele de companie?
- Așa este, dar parcă aș prefera să nu vorbesc mult despre ele, fiindcă pot părea lucruri puerile. Bine, uite!, îți spun doar că-mi place să gătesc prăjituri, pe care nu le mănânc eu, ci familia. E o activitate care chiar mă relaxează. Iar animalele le ador! Încă de când eram mică, tata s-a asigurat că ne crește cu această dragoste față de animale. Ba o pisică, ba un câine! Acum, la Chirnogi, de unde e logodnicul meu, care face parte și din staff, avem toate animalele posibile într-o gospodărie. Iar la Bacău, acasă, la ai mei, am un simpatic bichon.
- Presupun că ți-e cam dor de el!
- Îl am încă de pe când am început atletismul. Când discut cu părinții la telefon, pe video, mi-l arată mereu, să văd ce mai face. Sunt momente în care mă trezesc plângând fiindcă visez că moare. E bătrân, sărăcuțul!, știu că se apropie momentul de neocolit și mi-e greu să mă gândesc la asta.
Produsele de patiserie îmi plac foarte mult, îmi fac deseori cu ochiul, dar rezist tentațiilor. Mă gândesc câte lucruri nesănătoase sunt acolo și mă opresc, deși mi-e uneori tare poftă de un covrig sau un pateu
Alexia Dospin, campioană europeană U23, triplusalt
„Psiholoaga mea e cea care mă ține cu picioarele pe pământ”
- Omul care te cunoaște cel mai bine?
- Antrenoarea mea, cu siguranță! Am plecat de acasă la 19 ani, când am început să mă maturizez și să mă dezvolt ca om, m-am schimbat. Iar părinții n-au mai avut ocazia să vadă zi de zi aceste lucruri, cum se întâmplă cu antrenoarea. Ea mă cunoaște de la reacții și atitudine până la cele mai adânci sentimente pe care le pot avea vizavi de anumite situații.
- Persoana căreia îi telefonezi prima dată după un concurs important?
- Logodnicul meu, Alex Vișan, care mă ajută și în procesul de pregătire.
- Cine te ceartă cel mai tare?
- Mai degrabă aș spune despre persoana care mă ține cu picioarele pe pământ. Este vorba despre psiholoaga mea, Mioara Șincan.
- Ți-ai construit un staff numeros!
- Da. E din ce în ce mai larg în ultima perioadă. Mai lucrez cu Mihai Strâmb de la Cluj, care ne ajută cu pregătirea și cu înțelegerea elementelor de biomecanică. Pierre de Hillerin la București – pe partea neuromotrică. Plus nutriționista Ana Nesteriuc, foarte importantă în tot procesul de antrenamente și concursuri!
Absolventă de Sport și Kineto: „Mi-am dat seama cât de important e un plan B în viață”
- Ai terminat două facultăți, Educația Fizică și Medicina, pe ramura de Balneofizioterapie și kineto. Ce te-a îndemnat să ai preocupări serioase și în zona de educație?
- Mi-am dat seama cât de important e un plan B, fiindcă viața de sportiv e plină de neprevăzut. Poate apărea oricând o accidentare sau un eveniment care să te oblige să-ți închei cariera chiar înainte de termenul biologic, așa că e bine să ai pregătite alternative de viață. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a înzestrat cu minte și m-a ajutat să termin facultatea cu note bune, astfel încât să pot avea eventuale planuri și în alt domeniu decât sportul.
- Ai urmat acest drum din convingere sau mai împinsă de la spate de familie, de prieteni?
- Totul a fost din pura mea inițiativă. Părinții mei au stat foarte relaxați din acest punct de vedere, fiindcă n-am fost niciodată un copil leneș sau să se lupte cu mine la capitolul temelor. Mi-a plăcut să fiu conștiincioasă și am încercat de la bun început să îmbin sportul cu școala.
Eram o tipă cu destule superstiții la un moment dat, de la anumite obiecte vestimentare pe care trebuia să le port la concurs până la felul în care să-mi prind părul. Am renunțat însă la toate, fiindcă riști să devină lucruri care să te controleze și să nu mai ai libertate asupra propriei persoane, mental vorbind. Era o formă inutilă de autopresiune
Alexia Dospin, campioană europeană U23, triplusalt
„Ce-aș asculta înainte de finala olimpică? «The Way You Make Me Feel»”
- Îți place să asculți un anumit tip de muzică înaintea concursurilor? Vedem deseori sportivi care vin la încălzire cu căști imense pe urechi și se energizează cu diferite melodii.
- N-am preferințe muzicale. Doar să fie ceva ritmat. Iar în perioada de pregătire, simt cumva nevoia ca și versurile să aibă o anumită semnificație raportat la momentul pe care-l traversez. De exemplu, în ultima vreme ascult foarte mult Michael Jackson, pentru că-i apreciez soundul și munca pe care a făcut-o o viață întreagă. Asociez eforturile lui în muzică cu munca mea spre performanță în atletism. Mă inspiră, pur și simplu!
- Să presupunem că ești înaintea finalei olimpice de triplusalt la Los Angeles, ai căștile pe urechi și asculți o melodie care să te încarce pozitiv înaintea marii confruntări spre medalii. Care ar fi aceea?
- Melodia mea preferată de la Michael Jackson e „The Way You Make Me Feel”. E foarte energică și pozitivă. Iar dacă mă ajută Dumnezeu chiar să ajung acolo voi dori să trăiesc din plin experiența, să ating acea stare divină olimpică, să mă bucur de concurs.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
