SPORTURI  »  ATLETISM  »  ATLETISM / CAMPIONATE MONDIALE

Maria Negoiţă: "Vreau la Londra"

Articol de - Publicat joi, 20 august 2009 00:00

Maria Negoiţă (22 ani) s-a aflat la prima participare la o competiţie de seniori. A fost a doua româncă calificată în finala de la suliţă

- Maria, ai crezut că vei ajunge în finala mondială şi că vei ocupa locul 10?

- La asta am sperat în sufletul meu, dar fiind primul meu concurs de seniori, nu-mi acordasem prea multe şanse. Pînă la urmă, m-am descurcat bine pentru început.

- Ai avut emoţii?

- Da. Stadionul a fost plin. Nu se poate face comparaţie cu întrecerile de juniori sau de tineret la care am participat pînă acum. Şi mi-a fost teamă că sînt prea obosită, dar s-a terminat cu bine.

- Cum îţi vezi viitorul?

- Nu vreau sub nici o formă să mă opresc aici. Vreau să mă calificat la Finala IAAF, urmează apoi Europenele din 2010, Mondialele din 2011 şi Olimpiada de la Londra. Acolo vreau să urc pe podium.

- Cu cine te antrenezi?

- Cu tatăl meu, Dumitru Negoiţă, cel care deţine şi în prezent recordul României la suliţă.

Citește și:
„Cea mai frumoasă fotbalistă din România” face furori pe Instagram » Studenta e pasionată de modă și fotografie
Fotbal feminin
„Cea mai frumoasă fotbalistă din România” face furori pe Instagram » Studenta e pasionată de modă și fotografie
Gigi Becali, potop de jigniri după U Cluj - FCSB! Derapaje în direct: „Un nenorocit! Escroc de meserie!”
Superliga
Gigi Becali, potop de jigniri după U Cluj - FCSB! Derapaje în direct: „Un nenorocit! Escroc de meserie!”
Ianis Hagi a intrat pe teren și a urmat PRĂPĂDUL! Scor neverosimil în Turcia
Campionate
Ianis Hagi a intrat pe teren și a urmat PRĂPĂDUL! Scor neverosimil în Turcia
Concediată, a renunțat la cariera în sport și s-a alăturat unei platforme destinată adulților: „Mi-au spulberat visul”
Altele
Concediată, a renunțat la cariera în sport și s-a alăturat unei platforme destinată adulților: „Mi-au spulberat visul”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează