Articol de Ionuţ Coman - Publicat sambata, 27 decembrie 2025, 16:40 / Actualizat sambata, 27 decembrie 2025 17:59
De doi ani și jumătate, atleții constănțeni sunt nevoiți să se antreneze prin parcuri, pe plajă sau prin localități din județ.
Demolarea vechii arene din strada Primăverii din Constanța nu a afectat doar fotbalul. Dispariția stadionului a însemnat și distrugerea singurei pistei de atletism din orașul de malul mării.
Drept urmare, de aproape trei ani, atleții constănțeni se antrenează pe unde pot, prin parcuri, pe plajă sau în alte localități aflate la zeci de kilometri distanță.
Teoretic, în noul proiect al complexului sportiv este cuprinsă și o arenă sportivă dedicată atletismului, dar nu se știe dacă și când aceasta va fi construită.
Au organizat o slujbă „de pomenire” a atletismului în vara trecută
Nemulțumiți de situația creată, foști atleți și antrenori au tras un semnal de alarmă inedit în vara anului trecut. Au organizat ad-hoc o slujbă pe pomenire a atletismului constănțean chiar în fața fostului stadion.
O ironie la adresa autorităților locale, considerate principalele vinovate pentru că noua arenă de la Constanța va fi dedicată fotbalului și nu va fi dotată cu pistă de atletism.
Printre cei prezenți s-a numărat și Andrei Szemerjai, fostul director al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”. Numit între timp într-o funcție de conducere chiar la clubul municipalității, CSM Constanța, acesta și-a nuanțat poziția față de conducătorii orașului. Și nu a mai făcut niciun demers pentru găsirea unei soluții în favoarea atleților.

Drumuri prin județ
Dacă micii sportivi s-au antrenat prin parcuri sau pe plajă, cei de performanță au fost nevoiți să caute variante departe de oraș. Au ales să meargă la Cumpăna sau la 23 August, localități mult mai mici, dar unde autoritățile locale au construit în ultimii ani baze sportive cu piste de atletism.
Chiar și așa, au adus medalii pentru Constanța, cea mai strălucitoare aparținându-i Alexiei Dospin, care a câștigat titlul european la tineret în proba de triplusalt în vara acestui an, în Norvegia.
Absența condițiilor a lovit dur și în sportul de masă, antrenorilor fiindu-le din ce în ce mai greu să atragă pe cei mici către atletism.
„Neavând o bază amenajată corespunzător, în ultimul timp ne-am antrenat prin parcuri, pe ciment, pe nisip. Este foarte important să avem un stadion cu pistă din tartan, pentru că așa putem atrage cât mai mulți copii către mișcare și performanță”, a spus triplusaltista cu două prezențe la Jocurile Olimpice, Cristina Bujin, actualmente antrenor la Clubul Sportiv Școlar Nr. 1 din Constanța.
Ajutor de la ONG-uri
Dacă autoritățile locale au stat cu mâinile în sân, rezolvarea pare să fi venit de la societatea civilă constănțene. Două ONG-uri, Asociația Caravana Fericirii și Constanța Restart, au adunat peste 200.000 de euro în urma evenimentului caritabil Gala Brazilor de Crăciun.
Întreaga sumă va fi folosită pentru refacerea terenului de fotbal și pistei de atletism din incinta Palatului Copiilor din Constanța. Micuțul stadion a fost lăsat în paragină în ultima perioadă de către instituția subordonată Ministerului Educației și Cercetării, din cauza bugetului redus.
Lucrările vor debuta la începutul anului viitor și vor dura în jur de 6 luni, iar facilitățile vor fi puse la dispoziția tuturor constănțenilor.

Sală în paragină
Pe lângă lipsa pistei de atletism, sportivii din orașul de la malul mării se confruntă și cu imposibilitatea de a folosi sala de atletism din complexul sportiv Badea Cârțan. Edificiul se află într-o stare avansată de degradare și de câțiva ani este utilizat ca spațiu de depozitare.
Trecută în 2023 de la LPS „Nicolae Rotaru” în administrarea CSM Constanța, sala ar fi trebuit să fie reabilitată, dar totul s-a blocat în proceduri birocratice.
În urmă cu două luni, conducerea clubului constănțean a anunțat că a obținut autorizația de construcție, însă nu are banii necesari și speră să obțină peste 18 milioane de lei din fonduri europene pentru a începe lucrările, termenul de finalizare fiind de maximum doi ani.