SPORTURI  »  ATLETISM  »  CM DE SALĂ

Pitica din ştafetă

Articol de - Publicat vineri, 07 martie 2008 00:00

La doar 17 ani, Mirela Lavric se află la a doua participare la o competiţie majoră rezervată seniorilor

E junioară. Abia a împlinit 17 ani în februarie. Anul trecut a fost vedetă. A cucerit titlurile de campioană europeană şi mondială în proba de 800 metri şi a fost selecţionată în lotul naţional pentru CM de la Osaka. A început 2008 ca membru în lotul olimpic de alergări şi s-a pregătit în cantonamentul din Portugalia, de la Monte Gordo.

Acum se află la Valencia, unde va participa la Campionatele Mondiale de sală, ce vor debuta azi. Este cel mai tînăr atlet român prezent la competiţie. Ea va alerga în ştafeta de 4x400 metri. "Obiectivul meu este să mă comport cît mai bine la acest concurs", a spus Mirela Lavric ieri, după ce a ajuns în Spania. Sportiva susţine că nu are emoţii. "Debutul în competiţiile internaţionale rezervate seniorilor l-am avut anul trecut, la Mondialele de la Osaka. M-am călit un pic atunci", a mărturisit ea.

Mirela îşi doreşte să ajungă în acest an şi la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde ar putea concura, cel mai probabil, tot în ştafeta de 4x400 m. Ştie că este dificil să urce de pe acum pe podiumurile rezervate seniorilor. De aceea, principalul ei ţel pe 2008 îl constituie prezenţa la Campionatul Mondial de juniori I de la Bydgoszcz (Polonia), unde este favorită la medalia de aur în proba care a consacrat-o, cea de 800 metri.

Menajaţi pentru Olimpiadă
Vicecampionii olimpici de la Atena, Marian Oprea şi Ionela Tîrlea, au renunţat la CM de la Valencia din cauza unor accidentări. Dacă triplusaltistul a anunţat că nu va face sezon de sală încă de acum trei săptămîni, problema Ionelei a apărut în ultimele zile. Alergătoarea a simţit o durere la coapsă, iar în urma analizelor medicale i s-a depistat o leziune fibrilară uşoară. "Nu e ceva grav, dar nu dorim să rişte acum o accidentare şi mai gravă şi astfel să piardă Olimpiada", a declarat Sorin Matei, preşedintele FRA. Ghiţă Guşet nu a mers nici el la CM deoarece nu e suficient de pregătit pentru acest sezon de sală.

A pierdut titlul de lider mondial
Adelina Gavrilă, care a reuşit în urmă cu o lună, la Bucureşti, cea mai bună performanţă mondială a sezonului la triplusalt (14,78 metri), a fost detronată. Românca a fost depăşită de două săptămîni de trei sportive: Marija Sestak (15,08 m, Slo), Oksana Urmurtova (14,94 m, Rus) şi Hrysopiyi Devetzi (14,89 m, Gre).

1 este numărul medaliilor pe care şi l-a fixat ca obiectiv conducerea FRA pentru CM de sală 2008

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (2)
 •  07 Martie 2008, 03:05

OBIECTIVUL NU ESTE MARE.PUTETI SA-L DEPASITI.MULTA BAFTA TUTUROR.PRIVITI IN FATA VINE OLIMPIADA TREBUIE SA AVETI UN MOTIV IN PLUS.

 •  07 Martie 2008, 02:25

multa bafta adelina!!!!!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează