SPORTURI  »  ATLETISM  »  CM ÎN SALĂ

Ramona Verman, pe șase, la săritura în lungime în cadrul Campionatelor Mondiale de sală » Alina Rotaru-Kottmann s-a clasat a unsprezecea

Ramona Verman în acțiune FOTO Imago Images
Ramona Verman în acțiune FOTO Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 22 martie 2026 13:06 / Actualizat duminica, 22 martie 2026 13:15

Ramona Verman (22 de ani) a fost a șasea în finala de la săritura în lungime la Campionatele Mondiale în sală de la Torun, reușind un record personal de 6,72 m. Alina Rotaru-Kottmann s-a clasat pe poziția a unsprezecea.

Ultima zi a Campionatelor Mondiale în sală de la Torun a avut în program finala probei de săritură în lungime, unde România a fost reprezentată de Ramona Verman și Alina Rotaru-Kottmann.

În mod surprinzător, cea care a ajuns la ultima săritură a fost Ramona Verman. Tânăra în vârstă de 22 de ani a intrat în concurs cu o săritură de 6,60 m, apoi a avut o evoluție de 6,61 m, cea care a ajutat-o să prindă Top 10 la mijlocul concursului, și apoi una de 6,58 m.

Românca a prins și Top 8, chiar dacă a patra sa evoluție a fost de 6,57 m, însă cea mai bună săritură a fost a cincea, 6,72 m, record personal și o săritură care a ajutat-o să fie între primele șase.

Ramona și-a încheiat evoluția la Torun cu un zâmbet și cu o săritură de 6,38 m. Grație acelui 6,72 m, ea a fost a șasea la finalul concursului.

Alina Rotaru-Kottmann, eliminată după trei sărituri

Alina Rotaru-Kottmann, locul cinci la ediția precedentă a Campionatelor Mondiale în sală, nu a prins ultimele trei sărituri pentru patru centimetri.

Ramona Verman, pe șase, la săritura în lungime în cadrul Campionatelor Mondiale de sală » Alina Rotaru-Kottmann s-a clasat a unsprezecea
Alian Rotaru-Kottmann la aterizarea unei încercări FOTO Imago Images

Românca, medaliată cu bronz la CM în aer liber din 2023, a început concursul cu o săritură depășită, a continuat cu una de 6,42 m și una de 6,45 m.

A fost prima sub linie, pe poziția a 11-a, depășită de britanica Molly Palmer, care a reușit 6,49 m din cea de-a treia încercare, pe primele două ratându-le. Alina Rotaru-Kottmann a sărit după Palmer, știind de cât are nevoie pentru a avansa între primele zece.

În lipsa marilor vedete ale probei, aurul a mers la portugheza Agate de Sousa (6,92 m), argintul la italianca Larissa Iapichino (6,87 m) și bronzul la Natalia Linares (6,80 m).

România a trimis cinci sportivi la Torun, pe lângă cele două atlete de la săritura în lungime, au mai evoluat Elena Taloș și Alexia Dospin, ele clasându-se pe nouă, respectiv 13, la triplusalt. Rareș Toader este prezent la startul probei de aruncarea greutății.

Citește și:
Fede Valverde, explicații halucinante după conflictul cu Tchouameni, în urma căruia a fost spitalizat: „Astăzi am avut din nou un conflict. În timpul discuției...”
Superliga
Fede Valverde, explicații halucinante după conflictul cu Tchouameni, în urma căruia a fost spitalizat: „Astăzi am avut din nou un conflict. În timpul discuției...”
Manșa retur din semifinalele Conference League » Andrei Rațiu a scris istorie: Rayo Vallecano s-a calificat în prima finală europeană
Conference League
Manșa retur din semifinalele Conference League » Andrei Rațiu a scris istorie: Rayo Vallecano s-a calificat în prima finală europeană
GOLUL ANULUI în Steaua - Sepsi » O „rabona” cum nu se vede nici în Liga Campionilor în ziua aniversării de la Sevilla!
Liga 2
GOLUL ANULUI în Steaua - Sepsi » O „rabona” cum nu se vede nici în Liga Campionilor în ziua aniversării de la Sevilla!
Raluca i-a dat vestea, imediat după promovarea Corvinului în Superliga
Liga 2
Raluca i-a dat vestea, imediat după promovarea Corvinului în Superliga
FOTO Dacia aduce cel mai puternic Sandero, hibridul cu care va ataca Toyota Yaris și MG3
Profit.ro
FOTO Dacia aduce cel mai puternic Sandero, hibridul cu care va ataca Toyota Yaris și MG3
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează