A salvat un om, apoi a cucerit bronzul! Top 10 cele mai impresionante momente de Campionatele Mondiale de atletism din Tokyo

Iată câteva dintre cele mai importante momente de la Mondialele 2025 și câteva dintre personajele cele mai interesante care și-au lăsat amprenta pe povestea competiției care a reunit la start peste 2.200 de sportivi.

1. Katarina Johnson-Thompson – un bronz cât un aur

La 32 de ani, Katarina Johnson-Thompson din Marea Britanie avea deja, înaintea Campionatelor Mondiale, două titluri ale lumii și un argint olimpic la heptatlon în palmares. Sâmbătă, sportiva născută în Liverpool a agățat bronzul la egalitate cu americanca Taliyah Brooks, după o finală spectaculoasă la 800 de metri.

Era aceeași arenă pe care, acum patru ani, la JO nipone, experimentata atletă nu reușea să încheie concursul, o dezamăgire imensă pentru așteptările sale. După bronzul cucerit sâmbătă la mustață, Katarina parcă nici nu a știut cum să reacționeze.

La 800 de metri, trebuia s-o învingă pe Brooks cu aproximativ șase secunde pentru a o depăși pe podium, iar după terminarea probei în dreptul numelor amândurora a fot afișat același număr de puncte - 6.581.

Cele două au devenit astfel primele heptatloniste care au împărțit vreodată o medalie mondială, în urma americancei Anna Hall și a irlandezei Kate O’Connor.

„Nu am cuvinte. Încă nu-mi vine să cred”, a spus Johnson-Thompson. „Înaintea acestei competiții, nu aveam deloc încredere în forțele mele. Medalia aceasta înseamnă cu atât mai mult pentru mine”.

Din 2018, Katarina este iubita fostului atlet britanic Andrew Pozzi, retras din activitate, campion mondial de sală la 60 metri garduri și cel mai înfocat suporter al ei. Cariera englezoacei nu a fost lipsită de hopuri fizice și emoționale – de la numeroase accidentări, mai ales la nivel muscular, până la moartea tatălui său, în 2017, care a zdruncinat-o pe dinăuntru.

2. Kishane Thompson – fair-play, între rivalitate și prietenie: „După ce totul se termină, putem fi din nou prieteni”

La 100 de metri, în cursa regină a oricărei reuniuni atletice, primele două locuri la Mondialele de la Tokyo au revenit lui Oblique Seville (9,77 secunde) și Kishane Thompson (9, 82 secunde), ambii reprezentând statul caraibean Jamaica. Pe locul trei a sosit americanul Noah Lyles, care s-a impus însă la 200 de metri.

Parcă mereu cu „blestemul” argintului deasupra capului – este și vicecampion olimpic la Paris 2024 - , Kishane Thompson a fost capabil însă să alunge umbra altei ratări a celei mai înalte trepte a podiumului, lăudându-și colegii alături de care a luat startul în capitala Japoniei în finala mondială.

„A fost un altfel de sezon pentru mine. N-am mai alergat nicicând atâtea curse și nici nu m-am confruntat cu atât de multe experiențe de concurs, iar asta m-a ajutat enorm. M-a ajutat să analizez lucrurile mai bine și să-mi dau seama cine sunt cu adevărat, ca să-mi dau seama ce calități am și cum le pot dezvolta pe viitor”, a spus insularul în vârstă de 24 de ani.

Despre atleții excepționali cu care a împărțit podiumul de la Tokyo, Kishane Thompson are numai cuvinte de laudă, care nu vin doar dintr-un sentiment accentuat al diplomației, ci chiar din înțelegere reciprocă și amiciție.

„Toți sportivii care se aliniază la linia de start își doresc să câștige. Dacă nu vrei să câștigi, de ce mai ești aici? Asta înseamnă să ai respect față de sportul pe care-l practici. Dacă sunt la start, vreau să câștig. Oblique vrea și el să fie triumfător, la fel și Noah. Dar, după ce ajungem la finiș, suntem cu toții prieteni din nou”, a spus jamaicanul Thompson.

3. From zero to hero: Juleisy Angulo, câștigătoarea de la suliță, prima campioană mondială la atletism din țara sa, Ecuador

Juleisy Angulo (24 de ani) a scris istorie pentru micuța sa națiune sud-americană, cucerind aurul la proba de aruncare a suliței din cadrul Campionatelor Mondiale de la Tokyo 2025. Tânăra atletă plecase în cursă cu cea de-a 14-a șansă, conform rezultatelor înregistrate anterior, fiind prima femeie din țara sa care s-a calificat vreodată într-o finală la Mondiale. Ecuadorul îl avea în galeria marilor atleți pe Jefferson Perez, triplu campion mondial la marș.

Totul a mers de minune însă pentru Angulo la Tokyo. Finala mondială nu a avut un nivel extrem de înalt, iar sportiva ecuadoriană a profitat de ocazie, realizând cea mai bună aruncare din viața ei în runda a doua, 65,12 metri.

„Obiectivul meu aici era să ajung în finală, așa că sunt în stare de șoc. Încă nu-mi vine să cred”, a spus sulițașa. „Partenera mea de antrenament, Flor Denis Ruiz Hurtado din Columbia, care a terminat pe locul șase, a câștigat argintul acum doi ani și m-am gândit că și eu aș putea ajunge la acel nivel într-o zi. Am visat la o medalie mondială de când am început să practic atletismul. Am întâmpinat unele obstacole, cum ar fi două operații la genunchiul stâng. Dar am perseverat. Nu am renunțat niciodată”, a adăugat surprinzătoarea campioană.

Angulo nu a participat niciodată la o competiție din Diamond League, dar pleacă de la Tokyo cu medalia de aur la gât. Pe podium, ecuadorianca a fost urmată de letona Anete Sietina (64,64 m) și australianca Mackenzie Little (63,58 m).

Aruncarea lui Juleisy este cea mai scurtă reușită cu care s-a câștigat vreodată titlul mondial, dar este un detaliu care nu-și va face loc în memoria fanilor sportivei din Ecuador. Nu același lucru se poate spune și despre favorita publicului, campioana olimpică Haruka Kitaguchi, care nu a izbutit să se califice în finala probei de aruncare a suliței.

4. Gestul de fair-play de la 3.000 m obstacole

În prima zi la Campionatele Mondiale, în seriile probei de 3.000 m obstacole, belgianul Tim Van de Velde s-a întors din alergare pentru a-l ajuta pe columbianul Carlos San Martin, care se împiedicase, să treacă linia de sosire. Niciunul dintre ei nu mai avea șanse de calificare.

„L-am văzut împiedicându-se și m-am gândit: «De ce nu?». Știu cum e să te simți neputincios pe pistă. Amândoi suntem concurenți. Amândoi muncim foarte mult. Desigur, obiectivul principal era finala și amândoi am avut ghinion, de aceea am făcut-o”, a spus belgianul. Columbianul a fost scos de pe pistă într-un scaun cu rotile.

5. Hamish Kerr, neozeelandezul care sfidează înălțimile

Este campionul olimpic de la Paris 2024, acolo unde a avut privilegiul și blestemul de a vizita cele mai intense emoții. A rămas, până la urmă, cu privilegiul, după ce cucerit titlul într-un duel de departajare cu americanul Shelby McEwan.

Venind la Tokyo, nu traversase cel mai bun sezon al său, abia reușind să sară peste ștacheta ridicată la 2,33 m. În finală însă, a fost forțat să-și înfrunte limitele și să vină din urmă pentru a-l întrece pe tenacele sud-coreean Woo Sanghyeok, cel care părea concurentul superior.

Kerr, în vârstă de 29 de ani, a izbutit să-și repete în condiții de stres și presiune săritura de vârf, 2,36 m, reușită prima dată în 2024 și care reprezintă recordul Oceaniei. Apoi și-a dus degetele arătătoare la tâmple, după care a pornind să alerge, mimând zborul unui planor de la altitudinea celor 1,98 metri ai săi.

„Am trecut prin suișuri și coborâșuri, apoi mi-am dat libertatea de a ieși în față și a mă exprima. Când el a ratat prima încercare, am știut că este șansa mea. Am simțit libertatea de a o vâna, m-am resetat suficient cât să reușesc săritura. De cum am făcut bătaia, am știut că va fi bună”, a declarat el pentru RNZ.

Apoi a sărbătorit cât mai banal cu putință. „Am ieșit cu mama, cu prietena mea, antrenorul meu și familia lui, am băut câteva beri în fața unui 7-Eleven aici, în Tokyo. M-am simțit fericit să celebrez cu oamenii care contează cel mai mult pentru mine”, a mai spus el, adăugând că nu e suficient ce are acum. „Mergem acasă, resetăm, procesăm ce s-a întâmplat și ne pregătim pentru ceva mai mare la anul”.

6. A salvat un om, apoi a cucerit bronzul

Australianca Mackenzie Little a urcat sâmbătă pe treapta a treia la aruncarea suliței, după ce în urmă cu o săptămână ajutase la salvarea vieții unui bărbat la spitalul Royal North Shore din Sydney.

Atleta în vârstă de 28 de ani a lucrat trei ture de noapte la camera de urgențe înainte de a pleca la Tokyo. Faptul că este și doctor, și atletă e o provocare atât fizică, cât și emoțională. „Să mergi la antrenament la sfârșitul unei zile foarte lungi, să fii epuizată și să te gândești la alți sportivi care probabil dorm până târziu, se antrenează la ora 10 dimineața, iau un prânz copios înainte și după antrenament, se recuperează după-amiaza și apoi dorm opt ore”, a spus ea.

Apoi a adăugat: „Uneori mă gândesc la asta și simt că ar fi frumos să am și eu un astfel de program, în loc să lucrez 12 ore pe zi, apoi să mă grăbesc la antrenament, să mănânc în grabă cina în drum spre casă și apoi să încerc să adorm cât mai repede posibil. Dar este alegerea mea și o accept, cine sunt eu să mă plâng când am un astfel de privilegiu și, dacă nu aș vrea să o fac, pur și simplu nu ar trebui să o fac”.

7. Keshorn Walcott, o așteptare de 13 ani

Când părea că profilul lui la nivel înalt s-a estompat, aruncătorul de suliță Keshorn Walcott l-a lustruit exact când conta cel mai mult, la Campionatele Mondiale de la Tokyo. Atletul din Trinidad Tobago a trasat un arc mare peste timp și a cucerit aurul cu o reușită de 88,16 m din a patra încercare, cel mai bun rezultat al său în acest sezon.

Are 32 de ani și în 2012, la Londra, devenea cel mai tânăr campion olimpic al probei, după o finală afectată de vânt. El s-a descurcat însă cel mai bine atunci, depășindu-i pe favoriți și scriind istorie într-un mod încă neegalat.

Anii care au urmat nu i-au mai adus satisfacții asemănătoare, ci accidentări și temeri. Din 2023, când a câștigat medalia de aur la Jocurile Americii Centrale și Caraibilor, apoi cu locul 7 la Jocurile Olimpice de la Paris, ceva s-a schimbat. Și a venit momentul Tokyo.

„Am așteptat această medalie 13 ani”, a spus Walcott. „Victoria olimpică la 19 ani a fost ceva incredibil, ceva ce nu am putut să depășesc apoi. M-am luptat pentru medalii la Campionatele Mondiale, dar mereu eram în afara podiumului. Chiar și aici am crezut că nu va fi competiția mea. Dar nu am renunțat niciodată. Dacă m-aș fi predat, nu aș fi ajuns aici”, a subliniat Walcott.

El și-a explicat sezonul puternic prin modificările făcute. „Faptul că am schimbat antrenorul este cea mai bună decizie pe care am luat-o”, a indicat campionul mondial. Și că nu a cedat, deși acum e veteranul, nu adolescentul-minune.

8. Lacrimile de pe podium pentru situația din țara sa

Tara Davis-Woodhall a câștigat primul său titlu mondial, impunându-se în proba de săritură în lungime. Americanca este și campioană olimpică en-titre, însă aceste două medalii au venit după înfrângerea dureroasă de la Budapesta, în 2023.

Atât ea, cât și soțul ei, sprinterul paralimpic medaliat cu aur Hunter Woodhall, s-au dedicat din nou unui antrenament mai bun, unei alimentații mai sănătoase și unei abordări mai conștiente a tot ceea ce făceau.

La Tokyo, atunci când i s-a cântat imnul și avea medalia de aur la gât, ea a izbucnit în lacrimi, iar motivul are legătură cu ce se întâmplă în SUA în această perioadă. „Cred în țara mea. Cred că traversăm o perioadă foarte dificilă în acest moment. Avem nevoie de cineva pozitiv care să ne transmită mesajul: «Suntem cu toții în aceeași barcă. Suntem cu toții oameni». Avem cu toții o singură inimă, un singur creier, și dacă le folosim împreună, nimic nu ne poate opri. Cred cu adevărat că putem face asta”, a spus Tara.

Având în vedere tot ce se întâmplă în Statele Unite, este o onoare pentru mine să pot reprezenta femeile afro-americane. Să ies pe pistă și să port inscripția «USA» pe piept este o senzație extraordinară. Nu voi considera niciodată acest lucru ca fiind ceva de la sine înțeles.” – Tara Davis-Woodhall

9. Impresionanta Sydney McLaughlin-Levrone

Sydney McLaughlin-Levrone a reușit să facă tranziția de la 400 m garduri la 400 m plat într-un an. Campioană olimpică în 2024 la Paris în prima probă, a devenit campioană mondială în cea de-a doua la Tokyo. „Știam că mulți oameni se îndoiau de mine când am decis să trec de la 400 m garduri la 400 m plat. Dar, în cele din urmă, am avut încredere în antrenamentul meu. Știam că pot. Era doar o chestiune de timp. Știam că acest sentiment va fi extraordinar”, a spus ea după cursă.

Mai mult, ea a reușit să stabilească un nou record al competiției cu 47,78, rectificând o bornă ce aparținea Jarmilei Kratochvilova din 1983 și era 47,99. Recordul mondial este 47,60 s și este deținut de Marita Koch din 1985. McLaughlin-Levrone a lăsat să se înțeleagă că va concura atât la proba de 400 m garduri, cât și la proba de 400 m plat la Los Angeles 2028.

Doar Harry Hillman a reușit să facă acest lucru la o ediție de Jocuri Olimpice, în 1904, la St. Louis, la care au participat puțini atleți din afara Statelor Unite.

10. Maria Perez, efortul enorm care măsoară 1,56 m

În 2023, când a reușit să facă o dublă istorică la Campionatele Mondiale de la Budapesta, cucerind titlul la 20 și la 35 km marș, Maria Perez s-a pregătit la un laborator unic de hipoxie normobarică, aparținând Facultății de Științe ale Sportului din cadrul Universității din Granada, capabil să simuleze altitudini de până la 6.000-6.500 metri deasupra nivelului mării.

În plus, Jesús Rodríguez Huertas, profesorul de fiziologie al universității, a colaborat cu María și antrenorul acesteia, Jacinto Garzon, la evaluarea fiziologică și strategia de suplimentare nutrițională a acesteia în timpul Campionatelor Mondiale.

„Este o sportivă excepțională din punct de vedere fiziologic, iar când am cunoscut-o și am început să lucrăm împreună, acum mai bine de zece ani, i-am spus că într-o zi va deveni campioană mondială datorită condițiilor fiziologice extraordinare care o fac unică”, rememora profesorul. Doi ani mai târziu, sportiva repeta realizarea extraordinară și la Tokyo.

La final, modestă, atleta în vârstă de 29 de ani, care măsoară doar 1,56 m, a spus după victoria la 20 km că „nu sunt invincibilă. Cred că visurile se pot realiza, deși e dificil, dar nu m-am relaxat până la ultimii 100 de metri pentru că nu voiam să mă depășească nimeni”.

Abia apoi, cu al doilea aur la gât, a dezvăluit că la trei zile după cursa mai lungă s-a confruntat cu dureri imense în pelvis provocate de deshidratare. „Am putut să mă recuperez, iar la 20 de km am îndurat, mi-am zis că e doar o oră și jumătate. Am îndurat suferind”, a conchis ea pentru AS. Iar acum are un nou țel, aurul olimpic individual la Los Angeles 2028, după ce la Paris a cucerit medalia de argint la 20 km marș.