SPORTURI  »  AUTO  »  OFF-ROAD

Cursele extreme revin cu o super-etapă de off-road la Târgoviște

Articol de GSP - Publicat joi, 06 octombrie 2016 15:17

Trofeul CORB44 Adeventure Days, care va conta pentru cea de-a șasea etapă a Campionatului Național de Off-Road organizată sub egida FRAS, se va desfășura în acest week-end, în jurul orașului Târgoviște, iar la start se vor prezenta cele mai bune echipaje ale sezonului.

Competiția este împărțită pe 3 zile pline de aventură pe întreg cuprinsul județului Dâmbovița, traseele însumând nu mai puțin de 600 de kilometri de teren accidentat. La start vor fi prezente și 8 sportive, printre care și Magda Danciu, cea care anul trecut a devenit vicecampioană națională la clasa Standard.

De asemenea, campionul național en-titre Andi Vișoiu va fi prezent la cursă împreună cu navigatorul surpriză din acest sezon, nimeni altul decât fiul său în vârstă de 16 ani, aceștia vizând din nou trofeul suprem la clasa regină, Extrem.

Parcul tehnic va fi amenajat în zona Pieței Tricolorul, astfel că fanii automobilismului sportiv vor avea ocazia să admire de aproape coloșii pe patru roți care vor urca cele mai abrupte pante și vor traversa cele mai dificile trasee. Startul oficial se va da vineri, de la ora 9:45, chiar din Piața Tricolorul, de unde mașinile vor pleca în aventură. Sâmbătă, pe lângă concurs, fanii vor avea parte de și un test drive cu simpaticul vehicul FreeWheel Monster.

Confruntările monștrilor pe patru roți se vor da la trei clase, Standard, Open și Extrem, iar spectatorii vor avea ocazia să trăiască, din postura de copilot, contra cost, senzația oferită de o mașină de offroad în mijlocul competiției. Toți banii rezultați în urma acestor off-road taxi vor fi donați fundației Make a Wish, la fel ca și o parte din încasările pentru taxa de participare.

Evenimentul este organizat de Clubul Off Road București (CORB44) în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște, Institutuția Prefectului Dâmbovița și Consiliul Județean Dâmbovița, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Citește și:
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
Liga 3
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
Conference League
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close