SPORTURI  »  AUTO  »  FORMULA 1

Echipele acceptă regulamentul sau se retrag

Articol de GSP - Publicat joi, 04 iunie 2009 00:00

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Max Mosley, a declarat că echipele care nu sunt mulţumite de noul regulament nu au altă variantă decât să se retragă din Campionatul Mondial şi să îşi organizeze o competiţie proprie.

"Eu le-am spus că în cazul în care vor propriul lor regulament, ar face mai bine să-şi organizeze singuri un campionat. Avem Campionatul Mondial de Formula 1, noi facem regulile în ultimii 60 de ani şi vom continua la fel şi în viitor. Acum avem o dispută şi vom vedea ce se va mai întâmpla", a spus Mosley.

Echipele nu au comentat încă declaraţiile preşedintelui FIA, deşi mai multe dintre ele au anunţat că nu sunt de acord cu noul regulament şi sunt dispuse să se retragă din competiţie. Forul vrea să introducă o limitare a bugetului anual la 45 de milioane de euro.

Preşedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, nu a fost de acord cu propunerea, considerând că nivelul competiţiei ar fi asemănător cu cel din campionatele de juniori, dar în cele din urmă echipa s-a înscris în sezonul viitor, cu anumite condiţii, la fel ca restul echipelor membre FOTA (Asociaţia Echipelor din Formula 1).

Sursa: NewsIn

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism ( FIA), Max Mosley, a declarat că echipele care nu sunt mulţumite de noul regulament nu au altă variantă decât să se retragă din Campionatul Mondial şi să îşi organizeze o competiţie proprie.

"Eu le-am spus că în cazul în care vor propriul lor regulament, ar face mai bine să-şi organizeze singuri un campionat. Avem Campionatul Mondial de Formula 1, noi facem regulile în ultimii 60 de ani şi vom continua la fel şi în viitor. Acum avem o dispută şi vom vedea ce se va mai întâmpla", a spus Mosley.

Echipele nu au comentat încă declaraţiile preşedintelui FIA, deşi mai multe dintre ele au anunţat că nu sunt de acord cu noul regulament şi sunt dispuse să se retragă din competiţie. Forul vrea să introducă o limitare a bugetului anual la 45 de milioane de euro.

Preşedintele Ferrari, Luca di Montezemolo, nu a fost de acord cu propunerea, considerând că nivelul competiţiei ar fi asemănător cu cel din campionatele de juniori, dar în cele din urmă echipa s-a înscris în sezonul viitor, cu anumite condiţii, la fel ca restul echipelor membre FOTA (Asociaţia Echipelor din Formula 1).

Sursa: NewsIn

Citește și:
Deznodământ incredibil în semifinala Daniil Medvedev - Novak Djokovic: descalificat după ce a lovit un spectator
Tenis

Putea să fie adversarul României în Liga Națiunilor, dar a ales viața de nomad » A vizitat deja 130 de țări: de la Siria, la misterioasa Socotra
Campionate

Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”

Comentarii (7)
 •  07 Iunie 2009, 11:49

pensionar prost ducasa acasa de prost ca habar nu are aci e smecheri de ale lui fackk pensionarule

calin.valean
calin.valean  •  04 Iunie 2009, 16:22

Se tine tare moshu, dar is sigur ca sunt citeva echipe care se vor retrage. Prea isi bate joc FIA de toti, si schimba regulile peste noapte. Toti vor costuri reduse, dar sa fie consultati. Forza Alonso!

 •  04 Iunie 2009, 15:53

4324

Vezi toate comentariile (7)
Comentează