SPORTURI  »  AUTO  »  CURSE DE BĂRCI

Fără şeic la Mamaia

Articol de - Publicat miercuri, 05 august 2009 00:00

Hassan Bin Jabor Al-Thani şi-a retras echipa, Spirit of Qatar Team, din actualul sezon al Class One World Powerboat Championship

Class One World Powerboat Championship, echivalentul Formulei 1 pe apă,  şi-a pierdut sîngele albastru în acest sezon.

Supărat că a suferit două accidente în primele două etape din acest an, şeicul Hassan Bin Jabor Al-Thani a decis să-şi retragă echipa, Spirit of Qatar Team, din competiţie.

Decizia sa a venit pe fondul unui incident din timpul la Grand Prix-ului Norvegiei, la Arendal (17-19 iulie). Astfel, cele două ambarcaţiuni ale lui nu se vor mai prezenta la startul etapelor din acest sezon.

În aceste condiţii, şeicul Hassan Bin Jabor Al-Thani nu va fi prezent la a treia ediţie a Class One Romanian Grand Prix  (28-30 august), pe Lacul Siutghiol din staţiunea Mamaia. "Este o pierdere, dar cursa merge înainte, pentru că spectacolul va fi asigurat", a declarat Alin Vintilă, project manager la Power Marine, firma organizatoare a Class One Romanian Grand Prix.

Citește și:
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”
Tenis

Fostul campion mondial a izbucnit după distrugerile din Franța: „Simt nevoia să ies în stradă și să mă bat cu puștii ăștia nesimțiți”
Liga Campionilor
Fostul campion mondial a izbucnit după distrugerile din Franța: „Simt nevoia să ies în stradă și să mă bat cu puștii ăștia nesimțiți”
Fiul lui Ion Țiriac se distrează pe seama propunerii americanilor: „Aș da milioane să văd asta”
Stiri extrasport
Fiul lui Ion Țiriac se distrează pe seama propunerii americanilor: „Aș da milioane să văd asta”
Cea mai nouă relație din tenisul românesc: „Să nu îmi puneți microfoane când sunt în lojă la meciurile lui!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (2)
 •  26 Octombrie 2009, 20:49

am fost acolo a fost mega beton!!!!!!!!!!!!!1

 •  05 August 2009, 10:03

Nu mai vine pentru ca nici Mihaela Radulescu nu mai vine ... Prietenii stiu de ce ?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close