SPORTURI  »  AUTO  »  FORMULA 1

Piloţii din F1 au fost rugaţi să vină cu mîncarea de acasă la MP din Shanghai

VERTICAL
VERTICAL

Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 aprilie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 13 aprilie 2011 22:12

Participanţii la Marele Premiu de Formula 1 al Chinei au fost avertizaţi să nu consume carne, lapte sau ouă din această ţară, de teama efectelor radiaţiilor de la centrala nucleară de la Fukushima, astfel că mai multe echipe şi-au adus la Shanghai alimente şi bucătari, informează cotidianul Marca. 

"Nici un fel de carne, de porc, de vită sau de oaie, evitarea consumului de ouă şi lapte şi atenţie la apa potabilă! Acestea sînt recomandările făcute celor care vor participa la Marele Premiu de Formula 1 al Chinei, la sosirea la Shanghai, unde la sfârşitul săptămânii va avea loc a treia etapă a Campionatului Mondial.

Temerile privind radiaţiile de la centrala nucleară japoneză Fukushima au ajuns şi până la Shanghai. Toţi cei din paddock sunt alertaţi cu privire la gravele efecte ale substanţelor radioactive care se pot afla în aer şi care s-ar fi putut fixa pe culturi sau în apele subterane din regiunea Chinei. Astfel, mai multe echipe au venit cu propriile alimente şi bucătari la Shanghai", scrie Marca. 

În plus, mai multe agenţii antidoping, printre care şi cea din Germania, şi-au sfătuit sportivii să nu consume carne, care ar putea fi infestată cu clembuterol, un produs utilizat de multe ferme din China pentru alimentarea animalelor. 

Marele Premiu al Chinei se va desfăşura, duminică, pe circuitul de la Shanghai.

Citește și:
Scandal-monstru cu Neymar » A URLAT la adversari, președintele l-a spulberat: „Un vagabond!”
Campionate
Scandal-monstru cu Neymar » A URLAT la adversari, președintele l-a spulberat: „Un vagabond!”
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Superliga
Dinamo își schimbă din nou sigla!
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Superliga
Cornel Dinu, atac fără precedent în direct: „O canalie! Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii”
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Tenis
Și-a încărcat bateriile la Mamaia! Jaqueline Cristian, vacanță „ca fetele” după operația la genunchi
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează