SPORTURI  »  AUTO  »  PROGRAMUL "RABLA"

Rabla reîncărcată

Articol de GSP - Publicat marti, 02 iunie 2009 00:00

A doua etapă a programului de înnoire a parcului auto 2009 porneşte cu modificări importante: posibilitatea achiziţionării de utilitare uşoare şi eliminarea restricţiei de o maşină de persoană

"Rabla I" a rămas de timpuriu fără benzină şi poate fi considerată un eşec din punctul de vedere al obiectivelor atinse. Doar puţin peste jumătate din maşinile alocate s-au vîndut, singura marcă care a profitat din plin fiind Dacia (5.693 de unităţi, faţă de cota iniţială de 1.731)! Importatorii şi dealerii auto s-au declarat însă şi ei mulţumiţi şi au apreciat programul drept "o bulă de aer". Iar Guvernul e decis să continue înnoirea parcului auto, operînd două modificări importante pentru participanţi. De asemenea, din etapa a treia (1 septembrie), vor putea intra în program şi persoanele juridice.

Concret, cei care se înscriu în "Rabla II" pot opta, în premieră, pentru achiziţionarea de autoutilitare uşoare, de pînă la 3,5 tone, ceea ce îi va motiva pe micii întreprinzători. Iar în al doilea rînd, numărul de maşini ce pot fi cumpărate de către o persoană nu mai este limitat la una singură. Cine are 3 rable, de exemplu, poate să le predea la REMAT şi să-şi ia 3 maşini noi!

Modificările vor intra în vigoare însă "după data de 10-15 iunie, după ce voi introduce în şedinţa de Guvern o ordonanţă de urgenţă care să-mi permită modificarea OUG 217", a declarat Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului.

3.800 RON este prima de casare

FLASH

Kia Soul, 5 stele la Euro NCAP
Kia Soul va fi lansată în România  în septembrie. Între timp, crossover-ului urban i-au fost atribuite 5 stele Euro NCAP, acelaşi punctaj maxim obţinut de Kia Cee'd în 2007. Maşina a realizat un scor de 87% pentru protecţia adulţilor, 86% pentru protecţia copiilor şi tot 86% pentru Safety Assist.

Noul Opel Astra
Pe 17 septembrie, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, se va lansa noul Opel Astra, un model hatchback cu 5 uşi. Următoarea generaţie oferă un spaţiu mai generos şi un plus de confort pentru pasageri, tehnologii şi inovaţii excepţionale pentru clasa compactă. Gama de motorizări este compusă din 8 motoare Euro 5 (4 diesel cu motoare între 1.3 şi 2.0 litri cu putere între 95 CP şi 160 CP şi 4 pe benzină cu volum între 1.4 şi 1.6 litri, ce dezvoltă puteri între 100 şi 180 CP.

Citește și:
Surpriză de proporții! Pe cine a ales Gigi Becali antrenor la FCSB » „L-am pus acum o oră. A semnat băiatul pe 1 an”
Superliga

Dacia a cucerit internetul! Pozele cu modelul românesc fac înconjurul lumii
Noutati auto
Dacia a cucerit internetul! Pozele cu modelul românesc fac înconjurul lumii
Universitatea Cluj vrea să facă primul transfer pentru cupele europene: unul dintre cei mai buni mijlocași din Superligă!

Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele

Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (1)
 •  03 Iunie 2009, 16:34

dak ma duk la astia imi da si mie un motor de dacie care stiti lasati si voi un com. aici ms anticipat

Vezi toate comentariile (1)
Comentează