SPORTURI  »  AUTO  »  DAKAR 2009

Trei români se luptă în cel mai solicitant raliu din lume

Articol de GSP - Publicat luni, 05 ianuarie 2009 00:00

542 de vehicule s-au aliniat la startul celei de-a 31-a ediţii a Raliului Dakar 2009, ce are loc în perioada 3-18 ianuarie, în America de Sud. În total, participanţii vor avea de parcurs 9.574 de kilometri, traseul competiţiei de anul acesta trecînd prin Patagonia, de două ori peste munţii Anzi şi prin deşertul Atacama. Alături de numele sonore, precum Cyril Despres, Carlos Sainz, Marc Coma sau Giniel De Villiers, la Dakar 2009 participă şi motociclistul român Mani Gyenes (primul pilot român care a cîştigat o probă specială în Campionatul Mondial de Rally-Raid), alături de colegii săi din echipa Vectra Racing Team, Marcel Butuza şi Romeo Duicu.

Prima zi s-a încheiat bine pentru Mani. Românul a luat startul de pe poziţia 42 şi, după 248 km de probă specială, a urcat pînă pe locul 14. Din păcate, David Casteu, unul dintre coechipierii lui Mani şi unul dintre favoriţii la cîştigarea raliului, a făcut pană, iar Mani Gyenes i-a dat roata sa, pentru ca acesta să poată continua. La sfîrşitul primei zile, Mani s-a clasat pe locul 69. Romeo Duicu a mers prudent şi a teminat pe 82, iar Butuza a căzut şi s-a lovit destul de rău, dar a ajuns bine la finish.

Citește și:
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Nationala

Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis

Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
„Gigi e «The Special One»”! Numit „vagabond” de Becali și pedepsit să conducă un Matiz, n-a trecut peste trauma din România: „Nu-l voi uita niciodată”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează