SPORTURI  »  BASCHET  »  3 LA 3

Baschetul 3x3 a primit în week-end ștafeta de la doi foști olimpici români: Drumul către Tokyo 2020 a continuat la Iași și Severin

Articol de GSP - Publicat marti, 16 iulie 2019 19:02

În anul în care se vor decide primele echipe calificate în turneul olimpic de baschet 3x3 de la Tokyo 2020, bătălia pentru puncte se duce turneu de turneu pe tot cuprinsul globului. Echipele românești au luat din nou cu asalt terenurile în acest week-end la Palas Iași Streetball, respectiv la Severin Streetball.

Doi foști olimpici români au fost invitați speciali la turneele de baschet 3x3 și le-au urat succes jucătorilor din naționalele României de baschet 3x3 în drumul către calificarea la Jocurile Olimpice. Peste 500 de jucători au participat la ambele evenimente organizate de către Sport Arena Streetball în acest week-end.

La Severin, atleta Ancuța Bobocel, de trei ori participantă la Jocurile Olimpice și multiplă medaliată la nivel mondial și european în concursurile de fond, a fost alături de componenții naționalei masculine, care evoluând sub denumirea 3x3 Bucharest au ajuns până în finala competiției, cedând, scor 21-17, în fața echipei Honved Budapesta.

“Mă bucur mult că se promovează sporturi noi și că astfel de eveniment au ajuns și în Severin. Văd o atmosferă frumoasă, muzică, mulți copii și tineri care se distrează în aer liber. Este extraordinar că un astfel de sport va fi prezent și la Jocurile Olimpice, este visul oricărui sportiv să fie acolo, este o experiență unică și sper că și România va fi reprezentată”
Ancuța Bobocel

La Palas Iași Streetball, starul naționalei feminine, Sonia Ursu, a realizat un turneu de excepție, fiind principala marcatoare cu 56 de puncte în cinci partide. Jucătoarea celor de la Știința București a reușit 17 dintre cele 21 de puncte ale echipei sale în finala cu Agro Squad, scor 21-17, și a primit titlul Tissot MVP, cea mai bună jucătoare a turneului.

În superbul decor al Palatului Culturii din Iași, duelurile pe teren au fost extrem de fierbinți, mai ales la categoria de elită a băieților, acolo unde Athletic Constanța a obținut al doilea succes din acest sezon. Și se pare că Zeul Neptun și Zeul Baschet s-au înțeles bine în acest week-end.

Constănțenii s-au salvat de două ori de la eliminare atât în optimi cât mai ales în sferturile de finală, când au revenit de la un deficit de șapte puncte, pentru a câștiga 19-18 în prelungiri cu CSU Pitești.

În sudul țării, evenimentul din Severin a marcat și o revenire spectaculoasă în circuitul de baschet 3x3 al echipei Albinuțele Hărnicuțe, una dintre participantele de tradiție în turneele Sport Arena Streetball.

Albinuțele au cedat la limită în finala cu echipa timișoreană Girls Girls, scor 14-13, conduse spectaculos în teren de Andrada Căpitan, principala marcatoare a turneului cu 36 de puncte și desemnată Tissot MVP, cea mai bună jucătoare de la Severin Streetball.

 

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează