SPORTURI  »  BASCHET  »  LNBM

Concluziile etapei a doua a Ligii Naționale: MVP-ul rundei, clasamentul

Fousseyni Traore, MVP-ul etapei a doua din LNBM/Foto: Facebook (CSU Sibiu)
Fousseyni Traore, MVP-ul etapei a doua din LNBM/Foto: Facebook (CSU Sibiu)

Articol de - Publicat marti, 13 octombrie 2026, 09:31 / Actualizat marti, 13 octombrie 2026 12:20

Etapa secundă a Ligii Naționale de baschet masculin s-a încheiat cu victoria Stelei București în fața Rapidului, scor 98-88. CSM Oradea, vicecampioana României, se menține pe primul loc în clasament, fiind una din cele 4 formații cu bilanț de 2-0.

A fost o săptămână aglomerată pentru baschetul românesc, disputându-se meciuri atât pe plan intern, cât și în cupele europene. Weekend-ul a venit cu partide din runda a doua a Ligii Naționale, care a oferit câteva rezultate neașteptate.

CSU Sibiu, victorie cu Dinamo București, grație unui Fousseyni Traore în mare formă

De pildă, CSU Sibiu a reușit să se impună în fața lui Dinamo București cu scorul de 100-92, învingând semifinalista ediției precedente și o echipă care joacă în FIBA Europe Cup. Susținută de un public numeros și gălăgios, trupa lui Dan Fleșeriu a dictat ritmul și a obținut un succes important.

Liderul galben-albaștrilor a fost „uriașul” Fousseyni Traore, care n-a avut adversar în spațiul de 3 secunde, adunând 30 de puncte, 12 recuperări, o pasă decisivă, un capac, o intercepție, o greșeală, un fault și +35 la eficiență.

Pivotul Sibiului a avut 75% la aruncările de două puncte (9/12) și la cele de un punct (9/12) și 25% de la distanță (1/4). Traore este, fără discuții, MVP-ul etapei secunde a Ligii Naționale, chiar dacă și Donovan Ivory (CS Vâlcea 1924) a avut un indice al eficienței tot de +35.

Adversara grupării pregătite de Antonis Constantinides a fost CSM Petrolul Ploiești, o echipă mult mai modestă decât Dinamo, aspect care s-a văzut și în rezultatul disputei dintre Ploiești și Vâlcea: 67-93.

Așadar, chiar dacă Ivory a strâns 27 de puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive și două intercepții, aruncând perfect din interiorul semicercului și de la linia de libere, Traore rămâne MVP-ul rundei.

Etapa secundă a venit și cu câteva meciuri foarte echilibrate: CSM Oradea și CSO Voluntari au trecut la 6 puncte de FC Argeș Basketball, respectiv de CSM Târgu Mureș, CSM Corona Brașov i-a administrat Politehnicii Timișoara a doua înfrângere la rând, diferența fiind de 5 puncte, iar SCM U Craiova, grupare care evoluează în FIBA Europe Cup, a fost chinuită serios de CSM Galați, câștigând la 9 puncte.

Rezultatele etapei secunde a Ligii Naționale

  • CSU Sibiu vs. CS Dinamo București: 100-92

  • CSM Petrolul Ploiești vs. CS Vâlcea 1924: 67-93

  • CSM CSU Oradea vs. FC Argeș Basketball: 98-92

  • CSM Târgu Mureș vs. CSO Voluntari: 85-91

  • SCM Politehnica Timișoara vs. CSM Corona Brașov: 76-81

  • SCM U Craiova vs. CSM Galați: 108-99

  • CSA Steaua București vs. CS Rapid București: 98-88

Programul rundei a treia a Ligii Naționale:

Sâmbătă, 17 octombrie:

  • Ora 18:00:

    • CS Dinamo București vs. CSM CSU Oradea

    • FC Argeș Basketball vs. SCM U Craiova

  • Ora 19:00:

    • CSA Steaua București vs. CSM Petrolul Ploiești

    • CS Vâlcea 1924 vs. CSM Târgu Mureș

    • CSO Voluntari vs. CSM Corona Brașov

    • CSM Galați vs. SCM Politehnica Timișoara

Luni, 19 octombrie, ora 17:30:

  • CS Rapid București vs. CSU Sibiu - în direct pe Digi Sport și Prima Sport

Toate meciurile sunt transmise live și pe FRB TV, canalul de YouTube al Federației Române de Baschet.

Clasamentul Ligii Naționale, după două etape:

Concluziile etapei a doua a Ligii Naționale: MVP-ul rundei, clasamentul
Clasamentul LNBM, după etapa a doua/Foto: captură Flashscore
Citește și:
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Superliga
Care va fi componența play-off-ului? » Supercomputerul a actualizat Top 6 în Superliga, după această etapă
Diagnosticul primit de Lewis Hamilton, după investigația medicală
Formula 1
Diagnosticul primit de Lewis Hamilton, după investigația medicală
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează