SPORTURI  »  BASCHET  »  WNBA

Gabriela Mărginean e prima româncă draftată din campionatul universitar în WNBA! » As de 3 puncte

Gabriela Mărginean, Marginean, WNBA
Gabriela Mărginean, Marginean, WNBA

Articol de GSP - Publicat vineri, 23 aprilie 2010 00:00

Gabriela Mărginean (23 de ani) a început să practice tenisul la 7 ani, dar la 14 ani s-a îndrăgostit de baschet. Acum, extrema este prima româncă draftată din campionatul universitar în WNBA, la Minnesotta Lynx

Drumul din Cluj pînă în SUA a fost unul destul de scurt pentru Gabriela Mărginean. În şase ani, adolescenta care la 15 ani debutase deja în Divizia A a ajuns la porţile WNBA.

Traseul Gabrielei spre liga nord-americană de baschet începe, culmea!, pe zgură. "Eu, fiind arbitru de tenis, am încercat s-o fac tenismenă. Şi a practicat acest sport pînă la 14 ani, cînd a văzut-o Horia Pop şi a chemat-o la o selecţie la baschet. I-a plăcut, aşa că s-a reprofilat", îşi aminteşte Ioan Mărginean, tatăl sportivei.

"Mă plimbam împreună cu tatăl meu şi am văzut echipa de baschet jucînd. L-am întrebat: «Pot să încerc şi eu?». Aşa m-am apucat de baschet"
Gabriela Mărginean

Nu după mult timp, Gabrielei i s-a oferit o bursă în America. "Am fost singurul care s-a împotrivit, dar am avut un consiliu de familie şi pînă la urmă s-a decis că e mai bine s-o las să plece. Nu-mi pare rău că am făcut-o! A mers să înveţe ce înseamnă baschetul adevărat. Cred că în ţară s-ar fi plafonat", spune Ioan Mărginean, 54 de ani.

Meditată în primele luni
Internaţională de junioare şi la tineret, Gabriela a petrecut ultimii doi ani de liceu la Mt. de Chantal Academy în Virginia de Vest şi alţi patru ani de colegiu la Drexel în Philadelphia. "Începutul a fost mai greu, nevastă-mea a stat cu ea o lună şi jumătate. Nu era obişnuită, toate materiile erau în limba engleză, însă profesorii au înţeles-o, ba chiar au şi meditat-o. Oricît de bun ai fi, nu te ţine nimeni acolo doar pentru performanţele sportive. Trebuie să şi înveţi, iar Gabriela îşi ia toate examenele", spune, mîndru, tatăl.

Trial de două săptîmîni
C.V.-ul baschetbalistei este impresionant! Titlurile de "cea mai bună jucătoare din divizia Colonial Athletic Association (CAA) în 2009" şi "cea mai bună marcatoare a conferinţei din toate timpurile" au ajutat-o să fie draftată, de pe poziţia a 26-a din 30, în WNBA. Pe 26 aprilie, Gabriela se va prezenta la Minesotta, unde va avea un cantonament de două săptămîni la finalul căruia se va decide dacă va fi sau nu păstrată. Pe 15 mai, România ar putea avea iar o jucătoare în WNBA! A doua după Florina Paşcalău, în 2008. 

Nu suportă shopping-ul
Gabriela a recunoscut că nu îi place să meargă la cumpărături. "Nu suport shopping-ul, n-am răbdare, aşa că majoritatea cumpărăturilor le fac pe internet", spunea Gabriela pentru The Triangle. La întrebarea aceleiaşi publicaţii, "Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?", românca a răspuns: "Un telefon pentru a suna acasă să vină să mă ia înapoi şi un cuţit cu care să mă apăr de orice fiinţă ciudată care vrea să se pună cu mine".

Paşcalău, prima româncă în WNBA
Gabriela Mărginean este prima româncă draftată în WNBA, dar nu şi prima compatrioată care ar evolua în liga nord-americană. Florina Paşcalău (pivot, 28 de ani) a avut contract cu Seattle Storm în 2008, pentru care a evoluat doar 9 minute în 3 jocuri. "E alt baschet acolo, e greu, sînt alte concepţii. Sincer, nu ţin foarte mult să revin. Îi urez multă baftă Gabrielei pentru că e o tipă muncitoare!", spune jucătoarea lui Priolo, din Italia.

"Baschetul îmbină totul: alergare, distracţie, intensitate, competiţie şi nu numai. Sportul m-a ajutat să mă definesc"
Gabriela Mărginean

Gabriela Mărginean (23 de ani)
Înălţime: 1,82 m
Postul pe care joacă: extremă
A jucat pentru "naţionalele" de juniori şi U 20 ale României

RECORDURILE GABRIELEI ÎN LIGA UNIVERSITARĂ
2.581 de puncte în 4 sezoane sezoane - record al diviziei CAA
47 de puncte într-un meci, pe 22 februarie 2007 - record al sezonului
91,5% a fost procentajul aruncărilor libere ale Gabrielei în primul sezon de colegiu - record al ligii universitare
1.000 de puncte în CAA - jucătoarea care a atins cel mai repede această performanţă, pe 28 februarie 2008

"Aici am visat să ajung!"
Gabriela Mărginean este decisă să treacă testele de la Minensotta Lynx şi să joace în WNBA

- Bună seara, Gabi, eşti greu de găsit. Probabil acum eşti în timpul liber.
- Timp liber? Acum mă odihnesc, dar de obicei sînt ocupată pînă peste cap. Am ore dimineaţa, apoi am şedinţă de aruncări, antrenament, iar în final merg la refacere.

- Rezişti?
- Nu mă înţelege greşit, nu mă plîng! Iubesc acest program, să fiu mereu ocupată.

- Te-au schimbat mult anii petrecuţi în Statele Unite?
- Am devenit mult mai independentă şi am învăţat că trebuie să munceşti mereu mai mult pentru a face faţă celui mai înalt nivel. Să-ţi impui mereu alte limite!

- Ce te-a surprins la primul contact cu americanii?
- Oamenii sînt foarte prietenoşi, toţi au încercat să mă ajute. Sincer, nu cred că acasă, în România, ar fi fost la fel..

- Care sînt şansele să te păstreze Minnesotta Lynx şi să joci în WNBA?
- Dacă nu corespunzi te pot trimite acasă şi după o săptămînă! Însă eu mă pregătesc intens şi sînt sigură că pot face faţă. Aici am visat să ajung!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (25)
 •  01 Mai 2010, 01:24

(continuare) aradeanca este inca in topurile din Bundesliga!! Si daca socotim ca a fost aleasa 2 ani la rand cea mai buna jucatoare a Germaniei nu vorbim de vreo amatoare... Ma rog, si asta ar fi dupa mine un titlu pentru rubrica dumneavoastra. Daca tot e sa avem romani cu care ne mandrim, sa nu-i omitem... bafta maxima!

 •  01 Mai 2010, 01:20

continuare- draftul e o forma in care toate echipele participa la alegerea jucatoarelor. Acolo totul e negociabil. Cum spuneam Diana Pop a reusit in try-out dar nu a mai ajuns in echipa de atunci fiindca Fever avea la ora aceea 5 Fundasi obtinuti din Draftul general. Stiu amanuntele pt ca la vremea respectiva am vorbit chiar eu cu Diana si era foarte mahnita pentru aceasta forma de selectie...ma rog, asta era interesant cred eu pentru statistici - mai ales ca la aproape 40 de ani jucatoarea

 •  01 Mai 2010, 01:15

Am citit articolul cu ceva intarziere...eu il consider mai mult decat pertinent, iar termenul de draftare poate sa fie un neologism, pentru ca o traducere exacta nu se prea potriveste. "A alege" e o aproximare dar draftul e mai mult o optiune a unei echipe pentru un anume jucator. Dar ca sa completam tema: prima romanca participanta la un "try-out" in WNBA este aradeanca Diana Pop (Ciupe)care a fost invitata la try-out de catre Indiana Fever in 2000. Dar despre ea nu se prea

Vezi toate comentariile (25)
Comentează