SPORTURI  »  BASCHET  »  EUROCUP

Spectacol în Hamburg: U-BT Cluj-Napoca a înscris suta și a obținut prima victorie în EuroCup

U BT Cluj-Napoca / Foto: Facebook
U BT Cluj-Napoca / Foto: Facebook

Articol de - Publicat marti, 15 octombrie 2024 23:09 / Actualizat marti, 15 octombrie 2024 23:35

U-BT Cluj-Napoca a obținut prima victorie din actuala stagiune a EuroCup, a doua cea mai importantă competiție continentală. Sfertfinalista ediției precedente a dominat confruntarea cu Hamburg Towers și s-a impus cu 103-67.

U-BT Cluj-Napoca a început bine duelul formațiilor „rănite” din EuroCup, folosindu-l pe Zavier Simpson drept armă principală. În ciuda faptului că a avut patru absențe importante, Hamburg a reușit numeroase recuperări ofensive, asigurându-și astfel atacuri în plus.

Clujenii au comis câteva greșeli, însă germanii nu și-au găsit precizia din afara semicercului, iar primul sfert s-a încheiat cu scorul de 19-16 pentru U-BT.

În secvența secundă, elevii lui Silvășan au lăsat la o parte acțiunile individuale și s-au bazat pe un joc colectiv care a dat roade. Adam Mokoka și Deshawn Stephens au izbutit acțiuni solide atât în atac, cât și în apărare, iar diferența de pe tabelă a crescut din ce în ce mai mult.

Inevitabilul s-a produs » Faliment pentru clubul din România! Ce se întâmplă cu rezultatele
FALIMENT
Inevitabilul s-a produs » Faliment pentru clubul din România! Ce se întâmplă cu rezultatele

U-BT Cluj-Napoca avea un avans de 20 de puncte la pauză

„Trebuie să vă schimbați mentalitatea”, a spus Benka Barloschky, antrenorul lui Hamburg, la un time-out. Mesajul acesta nu a ajuns la jucători, iar Sasu Salin și Simpson au închis prima repriză cu trei triple consecutive: 47-27 pentru campioana României.

Spectacol în Hamburg: U-BT Cluj-Napoca a înscris suta și a obținut prima victorie în EuroCup
U BT Cluj-Napoca / Foto: Facebook

Nemții au revenit de la vestiare cu strategia schimbată, alegând să nu mai arunce atât de mult de la distanță, ci să imite jocul adversarilor și să arunce din apropierea inelului. Ritmul s-a iuțit și defensivele nu au mai funcționat la fel de bine, însă alb-negrii s-au menținut în control.

S-a confirmat din nou regula că atunci când circulația mingii este excelentă, rezultatele se văd, iar U-BT s-a distanțat la 33 de puncte: 81-48. În actul decisiv nu s-a mai pus problema învingătoarei, iar Silvășan a încercat doar să le ofere minute unor jucători cu probleme medicale sau de integrare: Karel Guzman, Patrick Richard, Mihai Măciucă, Tudor Șomăcescu, Kevin Hervey.

Zavier Simpson, fundașul cu experiență în NBA, a înscris 28 de puncte

U-BT Cluj-Napoca a continuat să domine și a obținut prima victorie în EuroCup: 103-67. Diferența de 36 de puncte este a doua cea mai mare din istoria participării echipei ardelene în EuroCup. În 15 noiembrie 2023, alb-negrii câștigau cu 98 la 60 pe terenul lui Trento.

Liderul lui U-BT a fost Zavier Simpson, care a adunat 28 de puncte și 8 pase decisive. S-au mai remarcat și Adam Mokoka (13 puncte, 3 recuperări), Sasu Salin (12 puncte) și Deshawn Stephens (11 puncte, 9 recuperări).

De partea cealaltă, cel mai bun marcator a fost Jordan Barnett: 15 puncte, 2 recuperări.

Datorită acestui rezultat, U-BT Cluj-Napoca ajunge la un bilanț de o victorie și trei înfrângeri în grupa B a BKT EuroCup. Următorul meci al „studenților” se va desfășura miercuri, 23 octombrie, la ora 19:30, împotriva lui Hapoel Ierusalim.

Mihai Silvășan: „Trebuie să nu ne relaxăm ”

„În sfârșit o primă victorie de care aveam nevoie, după un meci extrem de intens. Ne bucurăm că am obținut-o, însă trebuie să continuăm să ne îmbunătățim jocul, să fim din ce în ce mai buni atât la antrenamente, cât și la jocurile viitoare. Trebuie să nu ne relaxăm și să rămânem puternici pentru că sezonul e lung și nu vrem să avem nicio cădere”, a declarat Mihai Silvășan.

Citește și:
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
Nationala
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Superliga
A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Gigi Becali l-a întâlnit la semafor și a început să-l certe: „Te țin minte toată viața, am ratat 20 de milioane de euro din cauza ta!”
Superliga
Gigi Becali l-a întâlnit la semafor și a început să-l certe: „Te țin minte toată viața, am ratat 20 de milioane de euro din cauza ta!”
Frizerul din Agigea care vânează iepuri și fazani a apărut la „Desafio. Aventura” cu chipul lui Cătălin Hîldan tatuat pe corp
Media
Frizerul din Agigea care vânează iepuri și fazani a apărut la „Desafio. Aventura” cu chipul lui Cătălin Hîldan tatuat pe corp
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Profit.ro
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează