Articol de David Istrate - Publicat vineri, 21 martie 2025 11:40 / Actualizat vineri, 21 martie 2025 12:25
Lucas Tohătan (26 de ani), fundașul lui CSO Voluntari și al echipei naționale, a vorbit într-un interviu pentru GSP.ro despre sezonul pe care îl parcurge formația sa, despre cum își evaluează jocul la momentul actual, despre adaptarea la București, despre lotul național și despre hobby-urile sale.
În 16 februarie, CSO Voluntari a obținut pentru a treia oară Cupa României, grație unei victorii în fața lui CSM Oradea: 93-83. Ilfovenii au încheiat astfel un Final 8 perfect, în care le-au mai depășit pe U-BT Cluj-Napoca (101-95) și pe CSM Târgu Mureș (94-76). O lună mai târziu, trupa lui Ainars Bagatskis a câștigat și manșa secundă a dublei cu Legia Varșovia (102-87) și s-a calificat pentru a doua oară la rând în Final 4-ul European North Basketball League.
Lucas Tohătan, un jucător tot mai important pentru CSO Voluntari: „Suntem o echipă explozivă”
În succesul surprinzător cu U-BT, un rol important a avut Lucas Tohătan, baschetbalistul aflat la al treilea sezon în maioul alb-albastru. Fundașul băimărean a adunat 10 puncte și 2 pase decisive contra campioanei României, ambele triple marcate venind în momente cruciale ale jocului.
Sâmbătă, la amiază, cu o zi înaintea finalei din Oradea Arena, Lucas a coborât în lobby-ul hotelului în care echipa lui era cazată pentru un interviu. Luminos, cu zâmbetul pe buze, jucătorul în vârstă de 25 de ani nu a părut emoționat pentru duelul cu CSM Oradea, ci mai degrabă entuziasmat și motivat de ce ar însemna un succes pentru el și pentru oraș.
Curios și sigur pe el, Lucas a ascultat întrebările și a formulat atent răspunsurile, analizând sezonul lui CSO Voluntari, jocul său și aspectele pe care își dorește să le îmbunătățească.
„Până acum chiar a fost un sezon reușit, dar nu va însemna nimic dacă nu continuăm pasa bună pe care o avem. Suntem o echipă destul de explozivă. Jucăm repede și luăm fiecare avantaj pe care îl avem. Cred că suntem destul de inconfortabili pentru toți adversarii”, a declarat fundașul care, în Liga Națională, a mai jucat pentru SCM Timișoara (2016-2018) și CSU Sibiu (2018-2022).
CSO Voluntari ocupă locul al treilea în campionat, s-a calificat în semifinalele European North Basketball League și, la o zi după interviu, și-a adjudecat Cupa României. Pentru Lucas Tohătan, trofeul cucerit în Oradea Arena a fost a doua Cupă a carierei.

Transferul la Voluntari, un moment dificil pentru Lucas Tohătan: „Primele 3-4 luni au fost dezastruoase”
În 2019, pe vremea când îmbrăca maioul lui CSU Sibiu, echipa sa a învins-o în finala Cupei României tot pe CSM Oradea. După patru ani petrecuți în orașul transilvănean, Tohătan a făcut pasul spre Capitală și a semnat cu CSO Voluntari.
„Acomodarea a fost destul de grea. Primele 3-4 luni au fost dezastruoase. A fost ca o junglă. Am venit la București, n-am înțeles nimic. Dar apoi am început să mă obișnuiesc”, a mărturisit Lucas.
„A venit și Ainars (n.r. Bagatskis, antrenorul echipei), care cred că a fost bun pentru jocul meu. M-a forțat să mai evoluez și pe poziția 2, ceea ce nu prea făcusem înainte. Dar, din anumite puncte de vedere, cred că mă avantajează, fiind destul de rapid din plecare”, a continuat el.
Tot de la Bagatskis a preluat Tohătan o vorbă - „Don’t think” (tr. Nu gândi) – pe care încearcă să o aplice. „Când începi să gândești pe teren și să nu joci natural, de la sine, de-obicei gafezi. Am observat că cele mai multe meciuri le-am avut când am reușit să joc din instinct, când mi-a venit natural”, a explicat Lucas.
„Bineînțeles, sunt unele momente (pauze, timeout-uri, repuneri) în care ne consultăm între noi și ne gândim ce ar fi mai bine să jucăm. Dar, după ce începe faza, e foarte greu. Nu e timp de gândire. Totul se întâmplă foarte repede și trebuie luate decizii cât mai rapide”, a adăugat jucătorul care, în calitate de conducător de joc, este responsabil de organizarea ofensivei.

Lucas Tohătan își dorește să joace în străinătate: „Trebuie să fie o situație bună, să am un rol bun”
Lucas are în Mike Caffey, „adversarul” său de pe post, un model de la care își dorește să „fure” meserie. Primul obiectiv e să învețe să evolueze în ritmul lui, să nu se mai grăbească și să știe exact când să accelereze și când nu.
„Sper să fac un sezon mai bun, să-mi ridic statisticile și să ajut echipa. Cel mai important e să ajung să fiu cât mai eficient în 20-22 de minute. De asemenea, aș vrea foarte tare, în următoarele două sezoane, să îmi dezvolt un pic recuperările. Măcar cele defensive astfel încât să plec mai repede pe contraatac, acolo unde pot să strălucesc”, a declarat Lucas, gândindu-se la viitor.
Inspirat de Dwayne Wade, care l-a fascinat cu schimbarea de direcție, de Chris Paul, Tony Parker, Steph Curry, Kobe Bryant din NBA și de Juan Carlos Navarro și Kostas Sloukas din Euroligă, Lucas Tohătan își dorește ca aventura lui în baschet să mai continue încă 10 ani și să îl ducă, la momentul potrivit, în străinătate.
„Tot timpul am spus că, la un moment dat, acesta va fi pasul pe care îl voi lua. Însă nu are rost să plec doar de dragul de a pleca. Trebuie să fie o situație bună, o echipă bună și, cel mai important, să am un rol bun. Nu să mă duc să stau pe bancă și să fiu privit ca, vezi Doamne, românul”, a explicat sportivul născut în 15 martie 1999.
După finala Cupei României, Lucas Tohătan nu a avut parte de pauză. Acesta a intrat imediat în cantonamentul echipei naționale de seniori, care s-a reunit în 17 februarie, la Oradea. Duminică, 23 februarie, elevii lui Mihai Silvășan au învins-o cu 85-71 pe Norvegia în ultimul meci din această fază a precalificărilor pentru Campionatul Mondial din 2027.
Ce crede Lucas despre situația tricolorilor? „Sincer, cred că echipa națională crește de la an la an. Câștigăm tot mai multă experiență și ne cunoaștem din ce în ce mai bine. Cred că Silvă (n.r. Mihai Silvășan, antrenorul „Vulturilor”) este un plus la echipa națională. Sigur, mai este mult de muncit până vom ajunge să ne batem cu echipe mari. Dar cred că, pas cu pas, putem realiza ceva de care România să fie mândră.”
Lucas Tohătan și hobby-urile sale: „M-am forțat să îmi creez obiceiul de a citi”
Maturizarea lui Tohătan, atât pe teren, cât și în afara lui, a venit odată cu trecerea timpului, dar și în urma terapiei. De câțiva ani, acesta merge constant la psiholog și recomandă oricui să încerce psihoterapia.
„Viața nu începe și nu se termină cu baschetul. Există și alte chestii. Familia e foarte importantă. Am învățat să iau totul pas cu pas și să rămân calm. În final o să fie bine, indiferent cât de grea e situația”, a răspuns Lucas când l-am întrebat ce a învățat în procesul de terapie.
Ca dovadă că baschetul nu este totul, Tohătan își petrece timpul liber citind, jucându-se pe PlayStation sau ieșind la brunch cu prietena lui, și ea sportivă. Mai nou, acesta și-a găsit un nou hobby: desenatul.
„Prietena mea a început să coloreze și atunci am zis să încerc și eu. Mi-a plăcut foarte mult că m-am putut relaxa. Cât timp desenam, nu mă gândeam la altceva, era un fel de blackout. Este strict la nivel de hobby”, a explicat baschetbalistul, în timp ce căuta în telefon poze cu desenele lui, în care apar personaje precum Donald Duck, Buggs Bunny sau Baby Yoda.
Activitatea preferată rămâne, însă, cititul la cafea: „E terapie curată”. A încercat „Shogun” după ce a văzut serialul, dar a decis să o păstreze pentru vară și și-a îndreptat atenția înspre „Dopamina”, o carte de Michael E. Long, pe care și-a propus să o termine în cantonamentul echipei naționale.
„Cred că pot să-l numesc un hobby, dar unul pe care eu am vrut să-l dezvolt. N-a venit de la sine. În liceu, nu mi-a plăcut deloc să citesc, însă a trebuit. Citeam doar ce eram nevoit. Apoi, ușor, ușor, am început eu singur să mă forțez și să-mi creez acest obicei de a citi. 10-20 de pagini pe zi. Nu mai mult”, a concluzionat Lucas Tohătan.
9,2puncte pe meci are Lucas Tohătan în sezonul 2024-2025