SPORTURI  »  BASCHET  »  EUROCUP

Mutare importantă în EuroCup: fostul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca va evolua la una din cele mai bogate echipe

Adam Mokoka, în drum spre coș, în maioul lui JL Bourg/Foto: euroleaguebasketball.net
Adam Mokoka, în drum spre coș, în maioul lui JL Bourg/Foto: euroleaguebasketball.net

Articol de - Publicat joi, 06 august 2026, 19:42 / Actualizat joi, 06 august 2026 19:44

Adam Mokoka (28 de ani), MVP-ul finalei EuroCup din 2026 și fostul baschetbalist al lui U-BT Cluj-Napoca, a semnat pe doi ani cu Aris Salonic, una din cele mai bogate echipe din competiție, patronată de Richard Xiao, un apropiat al fraților Antetokounmpo.

Originar din Paris, Franța, Adam Mokoka a jucat în țara natală și în Serbia, înainte de a face pasul spre NBA, la Chicago Bulls. Sportivul de 1,96 metri nu s-a impus în liga nord-americană de baschet și a evoluat mai mult în G-League, după care s-a întors în Europa, apoi iar în G-League și din nou în Europa.

Adam Mokoka, câștigător al EuroCup în stagiunea 2025-2026, alături de JL Bourg

În 2023, Mokoka a semnat cu U-BT Cluj-Napoca și cariera lui a luat avânt, Mihai Silvășan găsindu-i francezului rolul pe care acesta îl căuta. Acesta a rămas două sezoane în România și a contribuit la succesul ardelenilor în EuroCup.

Apoi, în 2025, el a făcut pasul spre JL Bourg, echipă pregătit de Frederic Fauthoux, antrenorul naționalei Franței. Mokoka s-a integrat excelent și a devenit unul din liderii formației din țara sa natală, ajutând-o să câștige trofeul în EuroCup.

Baschetbalistul de 28 de ani a înscris coșul victoriei în meciul al doilea al finalei cu Besiktas și a fost desemnat MVP-ul finalei EuroCup. Mokoka a avut medii de 12,1 puncte, 4,6 recuperări și 2,3 pase decisive în cele 54 de meciuri jucate pentru JL Bourg.

Adam Mokoka a semnat cu Aris Salonic, formație extrem de activă pe piața transferurilor

Prestațiile sale i-au adus oferte bune atât din Europa, cât și din Japonia, însă Mokoka a decis foarte rapid să semneze cu Aris Salonic, una din grupările care au cunoscut o infuzie de capital în această vară.

Trupa din Grecia l-a semnat pe Vassilis Spanoulis, antrenorul naționalei Greciei și fostul tehnician al lui AS Monaco, și i-au oferit lotul pe care acesta și l-a dorit.

Profitând de un buget pus la dispoziție de Richard Xiao, un om de afaceri de 25 de ani, apropiat al celebrilor frați Antetokounmpo, Aris i-a transferat pe E.J. Liddell, Giorgios Tanoulis, Khem Birch, Neno Dimitrijevic, Kostas Antetokounmpo, Matt Morgan, Jeremiah Robinson-Earl, Stefan Jovic, Vassilis Toliopoulos, Vassilis Charalampopoulos și Adam Mokoka.

Adam Mokoka a semnat un contract valabil pe doi ani cu Aris Salonic. Trupa lui Spanoulis a fost repartizată în grupa A din EuroCup, alături de Derthona (Italia), Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia), Hapoel Ierusalim (Israel), Le Mans (Franța), San Pablo Burgos (Spania), Riga Zelli (Letonia) și Rostock Seawolves (Germania).

Citește și:
Scene tulburătoare în KuPS - Craiova: urcat în ambulanță după ce i s-a făcut rău pe teren
Europa League
Scene tulburătoare în KuPS - Craiova: urcat în ambulanță după ce i s-a făcut rău pe teren
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Stiri extrasport
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
Superliga
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”
Superliga
A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Profit.ro
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează