SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Oklahoma City Thunder, prima echipă din acest sezon la 60 de victorii: „Jucăm în fiecare seară pentru a deveni mai buni”

Shai Gilgeous-Alexander, liderul Oklahomei City Thunder/Foto: Imago Images
Shai Gilgeous-Alexander, liderul Oklahomei City Thunder/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 26 martie 2025 14:59 / Actualizat miercuri, 26 martie 2025 14:59

Oklahoma City Thunder a devenit prima formație din actualul sezon NBA care reușește să ajungă la 60 de victorii. Trupa antrenată de Mark Daigneault a învins-o marți noaptea pe Sacramento Kings, scor 121-105.

Sezonul regulat al ligii nord-americane de baschet masculin se apropie de sfârșit. Fiecare echipă mai are de disputat în jur de 10 meciuri, după care vor urma play-in-ul, dedicat trupelor situate pe locurile 7-10 din fiecare conferință, și play-off-ul, la finalul căruia se va afla campioana NBA.

Simona Halep s-a filmat pe străzile din Poiana Brașov și a publicat imaginile pe Internet » Meciul pentru care se pregătește
ANTRENAMENT
Simona Halep s-a filmat pe străzile din Poiana Brașov și a publicat imaginile pe Internet » Meciul pentru care se pregătește

Oklahoma City Thunder și-a depășit deja bilanțul din stagiunea 2023-2024

Până în acest moment, cea mai bună grupare din campionat a fost Oklahoma City Thunder. Grație unui succes cu 121-105 pe terenul lui Sacramento Kings, elevii lui Mark Daigneault au ajuns la un bilanț de 60 de victorii și 12 înfrângeri.

Așadar, OKC a devenit prima formație din acest sezon care ajunge la 60 de meciuri câștigate. Liderul conferinței de vest este urmat de două trupe din conferința de est: Cleveland Cavaliers (58-14) și Boston Celtics (53-19).

Progresul lui OKC este remarcabil. În ediția 2023-2024, a avut un bilanț de 57 de victorii și 25 de înfrângeri și s-a clasat tot pe primul loc, în ciuda faptului că și Denver Nuggets a adunat la fel de multe succese.

Un an mai târziu, Thunder a ajuns la 60 de victorii, deși mai are de disputat încă 10 meciuri până la finalul sezonului regulat. Echipa pare mult mai solidă și capabilă să își depășească performanța din 2024, când a fost eliminată de Dallas Mavericks în semifinalele conferinței de vest.

Shai Gilgeous-Alexander, liderul lui OKC, este candidat la premiul de MVP

OKC are jucători excelenți precum Chet Holmgren, Lu Dort, Alex Caruso, Jalen Williams sau Isaiah Hartenstein, însă liderul grupării e, fără îndoială, Shai Gilgeous-Alexander, unul din candidații principali la premiul de MVP al sezonului.

În actuala stagiune, baschetbalistul canadian are medii de 32,8 puncte, 6,3 pase decisive și 5 recuperări.

„Jucăm în fiecare seară pentru a deveni mai buni, pentru a forma un grup mai solid. Acesta este motivul pentru care am atins această bornă atât de repede. Acesta este motivul pentru care am ajuns cel mai rapid, din istoria francizei, la 60 de victorii.

Nu contează ce am făcut în trecut, ce am realizat, dacă ne concentrăm pe a folosi oportunitatea pe care o avem de a deveni mai buni, la finalul sezonului ne vom uita în urmă și vom fi mai buni. Asta e tot ce putem controla”, a declarat Shai, citat de ESPN.

Până la finalul sezonului regulat, Oklahoma City Thunder mai are 6 meciuri pe teren propriu (Memphis Grizzlies, Indiana Pacers, Chicago Bulls, Detroit Pistons, Los Angeles Lakers de două ori) și 4 în deplasare (Houston Rockets, Phoenix Suns, Utah Jazz, New Orleans Pelicans).

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
Nationala
A repetat gestul lui Nouma din 2002 » Mircea Lucescu, surprins de față cu zeci de jurnaliști turci și români
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează