SPORTURI  »  BASCHET  »  PRE-SEZON NBA

Real Madrid a pierdut meciul cu Jazz

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 octombrie 2009 00:00

13.700 de fani au fost prezenţi aseară, la meciul din pre-sezon, pe care spaniolii de la Real Madrid l-au pierdut în faţa echipei din NBA, Utah Jazz, cu scorul de 87 la 109. Millsap (Utah) şi Bullock (Real Madrid) le-au oferit o partidă frumoasă celor prezenţi la meci, marcînd 20, respectiv 18 puncte.

Kosta Koufos (Utah) şi-a ajutat echipa în defensivă, recuperînd de 6 ori. De partea cealaltă, Lavrinovic şi Hansen au reuşit acelaşi număr de recuperărI.

Jazz a început destul de ezitant meciul, greşind pase uşoare şi acţiuni de sub coşul celor de la Real şi spaniolii au reuşit să se menţină la acelaşi nivel cu elevii lui Sloan. Treptat, jucătorii din Utah şi-au reglat tirul şi au început să înscrie din aproape orice poziţie.

Dacă la procentajul aruncărilor de 3 puncte Jazz a ieşit în avantaj (42,9 % - 3 reuşite din 7 încercări), Real Madrid a reuşit doar 39,7 % (5 reuşite din 19 încercări).

La pauză, americanii aveau deja un avantaj de 19 puncte, 56-37 şi gazdele serii nu au mai putut să revină pînă la finalul întîlnirii, pierzînd la o diferenţă de 22 de puncte: 109 - 87.

Top 5 marcatori:

1. Paul Millsap (Utah) - 20 de puncte
2.Louis Bullock (Real Madrid) - 18
3. Deron Williams (Utah) - 16
4.Carlos Boozer (Utah) / Rimantas Kaukenas (Real Madrid) - 14
5. Novica Velickovic (Real Madrid) - 11

Citește și:
Răzvan Zăvăleanu dezvăluie amploarea problemelor de la CFR Cluj: „Putem vorbi de 4-5 ani de insolvență, datoriile sunt mult mai mari!”
Superliga
Răzvan Zăvăleanu dezvăluie amploarea problemelor de la CFR Cluj: „Putem vorbi de 4-5 ani de insolvență, datoriile sunt mult mai mari!”
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Campionate
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Juventus și un titular al naționalei vin la București să joace Europa League în Giulești!
Europa League
Juventus și un titular al naționalei vin la București să joace Europa League în Giulești!
Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”, găsit fără suflare în casă de Negrilă, a doua zi după ce au văzut eșecul Craiovei: „S-a enervat rău pe rezultat”
Superliga
Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”, găsit fără suflare în casă de Negrilă, a doua zi după ce au văzut eșecul Craiovei: „S-a enervat rău pe rezultat”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (1)
 •  09 Octombrie 2009, 21:08

am fost la meci ....a fost foarte frumos desi am pierdut madrid,sa nu uitam ca e un sport....hala madrid

Vezi toate comentariile (1)
Comentează