SPORTURI  »  BASCHET  »  CM 2027

România, învinsă la scor de medaliata europeană cu bronz » Mihai Silvășan: „Obiectivul nostru e să luptăm în fiecare meci”

România, învinsă la 27 de puncte pe terenul Greciei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2027/Foto: fiba.basketball
România, învinsă la 27 de puncte pe terenul Greciei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2027/Foto: fiba.basketball

Articol de - Publicat joi, 27 noiembrie 2025 22:55 / Actualizat joi, 27 noiembrie 2025 22:56

România a debutat cu o înfrângere drastică în preliminariile Campionatului Mondial de baschet masculin din 2027. Tricolorii au fost învinși cu 91-64 de Grecia, medaliata europeană cu bronz din acest an.

Joi, 27 noiembrie, în Salonic, Grecia, națională care a terminat EuroBasket 2025 pe locul al treilea, a primit vizita României, în grupa B a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2027. Trebuie, însă, menționat că Vassilis Spanoulis, legendarul antrenor al elenilor, nu a avut la dispoziție cele mai mari vedete care au jucat la Campionatul European în urmă cu 3 luni.

România, eșec la 27 de puncte împotriva Greciei, la Salonic » Debut șters pentru Daron Russell

România a condus cu 2-0 și cu 4-2, după care Grecia s-a instalat la conducere și a dominat duelul. Daron Russell, fundașul naturalizat al tricolorilor, nu și-a asumat un rol ofensiv la fel de mare precum la U-BT Cluj-Napoca, alegând să paseze mai mult sau să își lase coechipierii să conducă unele atacuri.

Gazdele au evoluat cu multă încredere și, în prima parte a meciului, au reușit niște aruncări impresionante. Elevii lui Mihai Silvășan au avut o perioadă promițătoare în finalul sfertului inaugural și în începutul secvenței secunde, dar diferența de calitate a fost evidentă.

După pauză, Grecia a apăsat la maxim pedala de accelerație, iar România nu a avut soluții. În cele din urmă, medaliata europeană cu bronz s-a impus la o diferență de 27 de puncte, scor 91-64.

România, învinsă la scor de medaliata europeană cu bronz » Mihai Silvășan: „Obiectivul nostru e să luptăm în fiecare meci”
Daron Russell, debut șters sub tricolor/Foto: fiba.basketball

Liderii învingătoarei au fost Giannoulis Larentzakis (18 puncte, 6 pase decisive), Nikos Persidis (17 puncte), Alexandros Samodurov (16 puncte, 7 recuperări) și Elijah Mitrou-Long (13 puncte, 6 pase decisive, 4 recuperări).

De partea cealaltă, Mihai Măciucă (13 puncte, 6 recuperări) a fost singurul „Vultur” cu peste 10 puncte. Emanuel Cățe a contabilizat 8 puncte și 8 recuperări, Lucas Tohătan a avut 9 puncte și 4 pase decisive, în timp ce Daron Russell, la debutul în tricolor, a înregistrat 7 puncte, 8 pase decisive, dar și 5 greșeli.

În celălalt meci al grupei, Portugalia a izbutit o surpriză și a câștigat cu 83-62 pe terenul Muntenegrului. Duminică, 30 noiembrie, în Pitești, cu începere de la ora 19:00, România va primi vizita Muntenegrului. Tot de la aceeași oră, Portugalia se va duela cu Grecia.

Mihai Silvășan: „Asta e realitatea legată de nivelul nostru și trebuie să luăm ce e mai bun”

În primul rând, felicitări Greciei, care a fost, evident, echipa mai bună astăzi. Din punctul nostru de vedere, sunt fericit pentru băieții mei că joacă la acest nivel. Nu am mai fost aici de multă vreme așa că suntem fericiți și mândri să fim pe această scenă, să jucăm în preliminariile Campionatului Mondial. Asta e partea pozitivă.

Obiectivul nostru e să luptăm în fiecare meci, să jucăm cu intensitate, să fim fizici. Astăzi am întâlnit o adversară foarte agresivă. Trebuie să ne adaptăm la acest stil de baschet pentru că asta se joacă la acest nivel. O apărare foarte agresivă care ne-a forțat să facem 21 de greșeli, care s-au materializat în 29 de puncte ușoare pentru ei.

Trebuie să ne adaptăm rapid. Avem un nou meci în 3 zile cu o altă echipă fizică. Poate că nu e la fel de talentată precum Grecia, dar e fizică și are tradiție în baschetul european. Ce pot să spun e că vom merge mai departe, vom încerca să învățăm din această experiență, să ne bucurăm de proces și să luptăm în fiecare meci. Asta e realitatea legată de nivelul nostru și trebuie să luăm ce e mai bun

- Mihai Silvășan, antrenorul României

România, învinsă la scor de medaliata europeană cu bronz » Mihai Silvășan: „Obiectivul nostru e să luptăm în fiecare meci”
Mihai Silvășan, antrenorul României/Foto: fiba.basketball

Lotul României în această fereastră a preliminariilor:

  1. Lucas Tohătan (CS Vâlcea 1924)

  2. Tudor Gheorghe (CS Rapid București)

  3. Daron Russell (U-BT Cluj-Napoca)

  4. Nandor Kuti (CS Dinamo București)

  5. Dragoș Diculescu (Koping Stars, Suedia)

  6. Mihai Măciucă (CSM Corona Brașov)

  7. Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea)

  8. Ștefan Grasu (CS Dinamo București)

  9. Bogdan Popa (CSM Târgu Mureș)

  10. Emanuel Cățe (UCAM Murcia, Spania)

  11. Rareș Uță (CS Vâlcea 1924)

  12. Alexandru Olah (CSO Voluntari)

Programul României în preliminariile Campionatului Mondial din 2027

  • Joi, 27 noiembrie, ora 18:30: Grecia vs. România – 91-64

  • Duminică, 30 noiembrie, ora 19:00: România vs. Muntenegru (Pitești)

  • Vineri, 27 februarie: Portugalia vs. România

  • Luni, 2 martie: România vs. Portugalia

  • Joi, 2 iulie: România vs. Grecia

  • Duminică, 5 iulie: Muntenegru vs. România

Citește și:
Scene îngrozitoare în timpului meciului din Europa League » În urletele copiilor speriați, suporterii au fugit pe gazon de teama ultrașilor
Europa League
Scene îngrozitoare în timpului meciului din Europa League » În urletele copiilor speriați, suporterii au fugit pe gazon de teama ultrașilor
FIFA a deschis o procedură împotriva Argentinei! Două scenarii posibile înaintea finalei Campionatului Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
FIFA a deschis o procedură împotriva Argentinei! Două scenarii posibile înaintea finalei Campionatului Mondial
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Rapid și-a prezentat al treilea rând de echipamente » Fanii au primit ce au dorit!
Superliga
Rapid și-a prezentat al treilea rând de echipamente » Fanii au primit ce au dorit!
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Profit.ro
Schimbare pregătită: Veți fi notificați de furnizorii de energie electrică când atingeți un anumit prag din consumul lunar estimat. Conturi online gratuite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează