Articol de David Istrate - Publicat marti, 03 iunie 2025 19:16 / Actualizat marti, 03 iunie 2025 19:21
Branko Cuic, directorul sportiv al lui U-BT Cluj-Napoca, și Mihai Silvășan, antrenorul principal al alb-negrilor, au oferit niște declarații ca răspuns față de acuzațiile aduse arbitrilor de Cristian Achim, tehnicianul lui CSM Oradea, după primul meci al finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Luni, 2 iunie, U-BT Cluj-Napoca a reușit un ultim sfert excepțional pe terenul lui CSM Oradea și s-a impus cu 89-82, începând cu dreptul finala LNBM. Scorul la general a devenit 1-0 pentru alb-negri, care au „furat” avantajul terenului propriu.
Cristian Achim: „Vă spun că mă gândesc cu groază la ce ne așteaptă la Cluj”
După încheierea partidei, Cristian Achim a vorbit, în preponderență, despre arbitraj, precizând că acesta a influențat rezultatul și că îi este teamă de ce se va întâmpla atunci când seria se va muta la Cluj.
A fost un meci frumos, o veritabilă finală. Din păcate acest meci a fost influențat de arbitraj. Îmi pare rău că trebuie să spun asta. În momentul în care o echipă cu un singur jucător care merge către coș, în pătrundere, beneficiază de 26 aruncări libere mi se pare ireal. Seeley are 15 libere aruncate fără să facă o pătrundere tot meciul. Eu așa ceva nu am mai văzut în viața mea. Îmi pare rău.
Au avut 14 aruncări libere în sfertul 4. Nu se poate chiar în felul acesta. Acesta este adevărul. Poate să spună oricine, orice vrea, dar realitatea este aceasta. Nu am nimic de spus despre despre Cluj. Sunt o echipă foarte bună, dar în condiții egale în ceea ce privește arbitrajul poate că altfel ar fi stat situația.
Am luptat, am încercat. Am avut momente bune, am avut și momente mai puțin bune. La minusuri aș putea să notez că am ratat un pic cam multe aruncări deschise de la trei puncte și am ratat vreo 4 layup-uri simple. Pe astea trebuie să le marchezi într-o finală, cu un astfel de adversar. Cam asta este. Vedem ce se întâmplă în continuare.
Sperăm că vom avea parte de un arbitraj care să nu influențeze jocul. Nu vreau să ne ajute nimeni. Vreau să fie arbitraj impecabil, dar în această seară nu a fost. Nu vreau să pun totul pe seama arbitrajului sau să scuz eventualele noastre greșeli, dar nu contează. Toată lumea face greșeli. Și Clujul a făcut greșeli. Trebuie să avem un arbitraj absolut impecabil. Iar în seara asta nu mi s-a părut că ar fi fost. Să sperăm că vom avea arbitraj corect în continuare, dar vă spun că mă gândesc cu groază la ce ne așteaptă la Cluj
- Cristian Achim, potrivit csmoradea.ro

Branko Cuic: „Și noi am fi avut motive să fim nemulțumiți de unele decizii de arbitraj”
Marți, 3 iunie, pe site-ul oficial al lui U-BT Cluj-Napoca, au fost publicate declarațiile lui Branko Cuic, directorul sportiv al clubului, și Mihai Silvășan, antrenorul principal al „studenților”.
„După ce am analizat meciul cu atenție, putem spune că și noi am fi avut motive să fim nemulțumiți de unele decizii de arbitraj. Totuși, nu vrem să intrăm în polemici. Alegem să ne concentrăm pe joc. Le cerem suporterilor noștri să rămână civilizați și să nu răspundă cu ură. Credem că declarațiile făcute de reprezentanții clubului din Oradea au un singur scop: să pună presiune pe arbitri înainte de următoarele meciuri”, a afirmat Cuic.
Mihai Silvășan: „Probabil domnul Achim sau orice om realist și-a schimbat părerea după ce a revăzut meciul”
Pentru echipa noastră, e foarte important să rămânem concentrați la ce avem de făcut pe teren. Faptul ca am reușit să câștigăm primul meci, cu siguranță nu ne face campioni. Eu ca antrenor, aleg să îmi îndrept toată atenția pe evoluția echipei mele și pe ce avem de corectat pentru a fi mai buni în meciul doi, chiar dacă am văzut declarațiile, nefericite din punctul meu de vedere, ale omologului meu.
Probabil domnul Achim sau orice om realist și-a schimbat părerea după ce a revăzut meciul sau probabil dânsul își dorește ca regulile acestui sport să se schimbe în favoarea echipei dânsului, însă acest lucru nu trebuie să ne influențeze mentalitatea și ce avem de făcut pe teren.
Pentru mine principalul obiectiv în momentul de față este să îmi fac jucătorii să fie sută la sută concentrați și să încercăm să etalăm cel mai bun baschet al nostru
- Mihai Silvășan

Meciul al doilea al finalei se va disputa miercuri, 4 iunie, începând cu ora 19:00, tot în Oradea Arena. Apoi, seria se va muta la Cluj-Napoca, jocul al treilea al luptei pentru trofeu fiind programat pentru ziua de duminică, 8 iunie, în BTarena.