SPORTURI  »  BASCHET  »  CUPE EUROPENE

Trei echipe de baschet din Spania au ales să organizeze meciuri fără spectatori, având ca adversare formații din Israel

Roig Arena, noua sală a Valenciei Basket/Foto: Roig Arena
Roig Arena, noua sală a Valenciei Basket/Foto: Roig Arena

Articol de - Publicat marti, 14 octombrie 2025 19:17 / Actualizat marti, 14 octombrie 2025 19:18

Trei formații din Spania, Valencia Basket, BAXI Manresa și Tenerife, au decis să joace fără spectatori meciurile pe care le au programate în această săptămână, în diverse competiții europene, împotriva unor adversare din Israel.

Această săptămână este una extrem de aglomerată în baschetul european, fiind programate jocuri din numeroase competiții inter-cluburi: Euroligă, EuroCup, Basketball Champions League, FIBA Europe Cup și European North Basketball League.

Valencia Basket, BAXI Manresa și Tenerife au interzis accesul spectatorilor la meciurile din cupele europene

Valencia Basket, BAXI Manresa și Tenerife, echipe importante din Spania, au luat decizia ca meciurile de pe teren propriu să se joace fără spectatori, având în vedere că au adversare din Israel.

Iată programul confruntărilor:

  • Tenerife vs. Bnei Herzliya (Basketball Champions League) – marți, 14 octombrie, ora 22:00

  • Valencia Basket vs. Hapoel Tel Aviv (Euroligă) – miercuri, 15 octombrie, ora 21:30

  • Manresa vs. Hapoel Ierusalim (EuroCup) – miercuri, 15 octombrie, ora 21:45

Inițial, Valencia Basket anunțase că nu va vinde bilete, dar le va permite accesul în sală celor 11.000 de abonați. Însă, în cursul zilei de azi, spaniolii au schimbat decizia și au anunțat că meciul din Euroligă cu Hapoel Tel Aviv se va juca fără spectatori.

„Valencia Basket a epuizat toate opțiunile posibile pentru a asigura că abonații nu vor trebui să rateze meciul de mâine din Euroligă, de la Roig Arena. Cu toate acestea, luând în considerare riscurile existente și recomandările forțelor de ordine și a delegației guvernamentale, clubul este obligat să prioritizeze siguranța fanilor și a staff-ului, luând decizia ca meciul să se joace fără spectatori”, a transmis trupa lui Pedro Martinez.

În schimb, Tenerife și BAXI Manresa au emis împreună un comunicat în care au explicat că au luat în calcul să nu joace împotriva lui Bnei Herzliya și Hapoel Ierusalim, dar s-au răzgândit din cauza obligațiilor contractuale:

Ne reafirmăm dedicarea fermă pentru valorile fundamentale ale sportului. Respingem categoric orice formă de violență sau de încălcare a drepturilor omului care apar în orice context.

Cluburile implicate nu pot decide, unilateral, să nu joace meciurile în competițiile în care sunt înregistrate, pentru că ar însemna încălcarea contractelor, având drept consecință riscul sancțiunilor disciplinare și financiare, cât și excluderea din aceste competiții.

În relație cu meciurile programate, după numeroase consultări cu entitățile competente, autoritățile sportive și forțele de securitate, în acord cu informațiile și recomandările primite, cele două cluburi au decis ca meciurile din competițiile europene care vor avea loc săptămâna viitoare la Santiago Martin și la Nou Congost să se joace cu ușile închise. O decizie care a fost adoptată pentru a garanta siguranța tuturor oamenilor implicați și desfășurarea corectă a meciurilor, în timp ce ne îndeplinim obligațiile contractuale

- Comunicatul lui BAXI Manresa și Tenerife

Sportul din Occident, afectat de războiul dintre Israel și Hamas

Deciziile celor 3 cluburi spaniole vine în contextul războiului dintre Israel și Hamas, israelienii fiind acuzați de genocid în Gaza. Spaniolii și italienii au fost printre cei mai fervenți susținători ai Palestinei, aceștia organizând numeroase proteste care au afectat sportul.

De exemplu, ultima etapă a Turului Spaniei la ciclism a fost încheiată prematur și suspendată, după ce protestatarii pro-Palestina au blocat străzile și au împiedicat desfășurarea normală a cursei.

Joi, 9 octombrie, după 2 ani de război, Israel și Hamas au ajuns la un armistițiu și au acceptat încetarea focului, ostaticii israelieni fiind eliberați din Fâșia Gaza.

Citește și:
Sorana Cîrstea, șocată de scandalul momentului în tenis: „Nu pot să cred așa ceva!”
Tenis
Sorana Cîrstea, șocată de scandalul momentului în tenis: „Nu pot să cred așa ceva!”
Detaliul curios din vestiarul de la Mondial! S-a descoperit ce ascunde starul echipei într-o cutie mică
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Detaliul curios din vestiarul de la Mondial! S-a descoperit ce ascunde starul echipei într-o cutie mică
Mihai Stoica a făcut „primul 11” la FCSB și are un mesaj pentru fanii care cer transferuri: „Vi se pare slabă echipa asta?”
Superliga
Mihai Stoica a făcut „primul 11” la FCSB și are un mesaj pentru fanii care cer transferuri: „Vi se pare slabă echipa asta?”
Acasă la J.R. Ewing, capul răutăților din serialul Dallas: cum e în realitate ferma Southfork, locul unde s-a născut capitalismul românesc
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acasă la J.R. Ewing, capul răutăților din serialul Dallas: cum e în realitate ferma Southfork, locul unde s-a născut capitalismul românesc
„Permite depășirea sistematică a vitezei legale”. Prima țară din Europa care blochează sistemul Tesla FSD în Europa
Profit.ro
„Permite depășirea sistematică a vitezei legale”. Prima țară din Europa care blochează sistemul Tesla FSD în Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Comentariul TV clonat, femei frumoase inexistente și „Hitler” din tribuna Germaniei: AI-ul stăpânește Mondialul într-un fel sinistru! Cum a fost trucat comentariul TV: „Cine e negresa asta?”

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close