SPORTURI  »  BASCHET  »  EUROCUP

U-BT Cluj-Napoca, „arhitecta propriei suferințe” în înfrângerea de pe terenul cu JL Bourg

U BT Cluj Napoca / Foto: Facebook
U BT Cluj Napoca / Foto: Facebook

Articol de - Publicat miercuri, 02 octombrie 2024 23:29 / Actualizat joi, 03 octombrie 2024 07:40

U-BT Cluj-Napoca a încasat a doua înfrângere în grupa B a BKT EuroCup. Campioana României a fost învinsă cu scorul de 84 la 73 de JL Bourg, finalista din ediția precedentă.

Cu toate că nu are startul de sezon pe care și-l dorea, trupa lui Mihai Silvășan a dat semne bune în debutul partidei din Ekinox Arena. Sasu Salin a spart gheața din afara semicercului și colegii lui i-au urmat exemplul, demonstrând că procentajul din meciul cu CSM Oradea (3.7%) a fost un accident.

Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
WTA HONG KONG
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong

Francezii nu s-au lăsat intimidați și și-au adjudecat actul inaugural cu 24 la 15, însă oaspeții au revenit în sfertul al doilea. În cele din urmă, la pauză, diferența era de șase puncte în favoarea lui JL Bourg: 42-36.

U-BT Cluj-Napoca, „arhitecta propriei suferințe” în înfrângerea de pe terenul cu JL Bourg
U BT Cluj Napoca / Foto: Facebook

U-BT Cluj-Napoca a pierdut teren după pauză, din pricina greșelilor în ofensivă

Situația s-a complicat pentru clujeni după revenirea de la vestiare. Zavier Simpson, care de regulă organizează foarte bine atacul echipei, a comis o mulțime de greșeli, iar adversarii i-au taxat pe contraatac.

Multe decizii nepotrivite au fost luate și de Adam Mokoka, Patrick Richard sau Mareks Mejeris și diferența de pe tabelă a luat rapid proporții. La începutul ultimului sfert, JL Bourg a condus chiar și la 28 de puncte: 74-46.

„Știam că dacă începem în forță sfertul al treilea și nu facem greșeli, vom avea o șansă la victorie. Din păcate, am făcut exact opusul: am avut 7-8 greșeli în sfertul al treilea. Nu ai cum să câștigi împotriva unei astfel de echipe dacă joci așa în ofensivă. Au marcat foarte multe puncte pe contraatac”, a declarat Silvășan.

Cea mai bună descriere a jocului arătat de alb-negri a fost făcută de către comentatorul EuroLeague TV. Acesta a spus că U-BT Cluj-Napoca este „arhitecta propriei suferințe”.

Într-adevăr, formația din România a terminat partida cu 22 de greșeli, iar gazdele au avut 19 intercepții.

U-BT și-a mai revenit în actul decisiv însă a fost prea târziu pentru a schimba soarta jocului, înfrângerea fiind asigurată: 73-84.

Antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca a făcut o promisiune: „Nu ne vom da bătuți”

E doar începutul sezonului. Nu am început cum ne-am dorit, am pierdut câteva meciuri la rând. Trebuie să rămânem împreună, să ne găsim forma și să nu ne dăm bătuți. Cu siguranță nu ne vom da bătuți”, a precizat antrenorul „studenților” la conferința de presă.

Pentru U-BT Cluj-Napoca urmează o deplasare pe terenul lui CSO Voluntari (04.10), în Liga Națională de Baschet Masculin, și apoi întâlnirea de gală cu Valencia Basket (09.10), din BTarena.

Iată clasamentul grupei B:

1. Valencia Basket (2-0)

2. JL Bourg (2-0)

3. Cedevita Olimpija Ljubljana (2-0)

4. Turk Telekom (2-0)

5. Umana Reyer Venezia (1-1)

6. Hapoel Ierusalim (1-1)

7. U-BT Cluj-Napoca (0-2)

8. Aris Salonic (0-2)

9. Lietkabelis Panevezys (0-2)

10. Hamburg (0-2)

Primele două echipe din fiecare grupă se califică direct în sferturile de finală. În schimb, locurile 3-6 vor juca în playoff pentru accederea în sferturile EuroCup.

Citește și:
Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”
Altele
Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”
Au cosmetizat stadionul pentru Liga 2 » 3500 de spectatori s-au prezentat la primul meci
Liga 2
Au cosmetizat stadionul pentru Liga 2 » 3500 de spectatori s-au prezentat la primul meci
Văduva lui Constantin Covaciu a răbufnit: „Normal că îi dăm în judecată!” + Cum a fost plimbată pe drumuri familia fostului maseur de la Dinamo: „Nu știau de capul lor!”
Superliga
Văduva lui Constantin Covaciu a răbufnit: „Normal că îi dăm în judecată!” + Cum a fost plimbată pe drumuri familia fostului maseur de la Dinamo: „Nu știau de capul lor!”
Soția fotbalistului de națională a stârnit furie cu ultima postare » Fanii au reacționat dur: „Cum să spui așa ceva?”
Campionate
Soția fotbalistului de națională a stârnit furie cu ultima postare » Fanii au reacționat dur: „Cum să spui așa ceva?”
George Copos revine în sport cu o nouă investiție
Profit.ro
George Copos revine în sport cu o nouă investiție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  03 Octombrie 2024, 07:21

...la noi in tara baschetul este marginalizat ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează