SPORTURI  »  BASCHET  »  URAGANUL SANDY

Uraganul Sandy opreşte sportul de peste Ocean! » NBA, prima ameninţată

În urma uraganului Sandy, în
statele New York și New Jersey
se decretase ieri starea de
catastrofă majoră +4   FOTO
În urma uraganului Sandy, în statele New York și New Jersey se decretase ieri starea de catastrofă majoră

Articol de - Publicat miercuri, 31 octombrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 30 octombrie 2012 22:01

Stihiile dezlănţuite pe Coasta de Est au ucis deja oameni şi au produs pagube materiale însemnate. De asemenea, ele pun în pericol desfăşurarea normală a sporturilor nord-americane


Luni, oraşele din Estul SUA au primit lovitura, în frunte cu New York şi Washington DC. Uraganul Sandy, superfurtuna, a omorît 13 oameni, a oprit transportul public, a dus la evacuarea a 400.000 de persoane din locuinţele lor. A închis practic oraşul care nu doarme niciodată, aruncîndu-l într-un scenariu de film apocaliptic.

Tot Sandy poate pune în pericol şi unele meciuri din NBA, chiar de la începutul sezonului oficial. Disputarea celor trei meciuri programate ieri nu era pusă sub semnul întrebării, căci ele nu erau plasate în zona de influenţă a uraganului - Cleveland, Miami şi Los Angeles. Problema erau meciurile programate azi, Toronto-Indiana şi Philadelphia-Denver, care ar putea fi amînate. La fel s-ar putea întîmpla şi cu partida anunţată pentru joi, între New York Knicks şi Brooklyn Nets. De altfel, antrenorul celor din Brooklyn, Avery Johnson, a şi declarat că "acum jucătorii săi se gîndesc mai degrabă la Sandy decît la baschet. Sînt convins că atunci cînd va trece uraganul se vor gîndi din nou la sport. Familia unuia dintre baschetbaliştii mei a trecut de curînd prin aşa ceva şi e ceva îngrozitor".

Maratonul scapă
Echipa de fotbal american Philadelphia Eagles şi-au închis complexul sportiv, iar New York Knicks şi-au anulat antrenamentul. Tot în NBA, Washington Wizards şi-au schimbat biletele de avion pentru a putea ajunge în siguranţă la Cleveland.

În NFL se definitivează transferurile, dar birourile cluburilor vor fi închise pentru cîteva zile. Organizatorii maratonului de la New York City, competiţie programată duminică, spun că efectele uraganului nu se vor resimţi pînă la sfîrşitul acestei săptămîni.

Citește și:
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
Campionate
Mihai Pintilii și-a dat demisia: „Acesta e motivul”. Revine la FCSB?!
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Liga 2
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Robert Ilyeș, pe drum să preia echipa: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac”
Liga 2
Robert Ilyeș, pe drum să preia echipa: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează