SPORTURI  »  BOX  »  ÎNFRÎNGERE

Adrian Diaconu a fost învins la puncte de Chad Dawson » Rechin ştirb

Diaconu a lovit degeaba în uriaşul american Foto: Reuters
Diaconu a lovit degeaba în uriaşul american Foto: Reuters

Articol de - Publicat luni, 23 mai 2011 00:00 / Actualizat duminica, 22 mai 2011 20:21

Adrian Diaconu a ratat şansa de a reveni în topul categoriei semigrea, fiind învins ieri, la puncte, de americanul Chad Dawson

Chiar dacă toate resursele Inter box au fost la dispoziţia sa pentru meciul cu Chad Dawson, Adrian Diaconu nu a putut să profite şi să revină în elita diviziei semigrea la profesionism. "Rechinul" a lucrat cu doi antrenori: Pierre Buchard, cel cu care se pregăteşte de obicei, şi Stephan Larouche, tehnicianul lui Bute. Nu a fost cu folos. A pierdut la puncte, decizie unanimă, în faţa americanului Chad Dawson.

Ploieşteanul a spus după meci că a avut o tactică specială. "Am atacat continuu şi am încercat să-l lovesc, dar a fost foarte greu. S-a apărat foarte bine şi a contrat de fiecare dată", a spus Adrian. Fost campion mondial la semigrea, în versiunea WBC, Diaconu ştia că o victorie în faţa lui Dawson era şansa lui de a mai avea parte de burse cu şase zerouri. De două ori Dawson a fost cu adevărat în dificultate. În rundele a patra şi a noua. Diaconu s-a năpustit atunci cu multă încredere asupra adversarului, în uralele celor 17.000 de spectatori din Centre Bell, dar Dawson a ieşit de fiecare dată cu bine. Greutatea pumnului drept al lui Diaconu nu l-a putut trimite la podea pe colosul american de 1,85 metri, cu zece centimetri mai înalt decît românul.

La final, Chad părea că avusese parte de un sparring greu, în faţa unui adversar conştiincios şi insistent, pe cînd faţa lui Adrian spunea totul despre loviturile primite: cu ambii pomeţi negri şi cu nasul sîngerînd.

Hopkins, campion la 46 de ani!
Main eventul galei de la Montreal, în care a luptat şi Diaconu, a fost întîlnirea dintre Bernard Hopkins şi Jean Pascal (Can) pentru titlul WBC la semigrea. Americanul a cîştigat la puncte, prin decizie unanimă, devenind la 46 de ani şi 126 de zile, cel mai în vîrstă campion mondial din istoria boxului. Hopkins l-a depăşit pe britanicul George Foreman, care avea 45 de ani şi 299 de zile cînd devenise campion mondial IBF în 1994.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
moldovlahul
moldovlahul  •  01 Iunie 2011, 14:11

păcat ptr diaconu... nu ceda încă mai multe de arătat în sport...oricum ești un pugilist mai bun ca doroftei..asta fără doar și poate.

d0nu
d0nu  •  24 Mai 2011, 15:16

BRAVO domnule Ursescu BRAVO se poate oserva asta si din poza de mai sus..se pare ca articolul care la-ti scris referitor la Diaconu este mult mai ascuns si mai personal decat pare , sau scrieti la comanda cuiva..sa nu dau nume :) sunteti jalnici si imi pare sincer rau ca am pierdut 1 minut pretios din viata mea facand cont ca sa pot posta si eu in acest superb articol..

sandmann
sandmann  •  24 Mai 2011, 09:58

dupa unii cercetatori , da. dar nu asta e cu adevarat deranjant ci tonul articolului. inteleg , presa trebuie sa fie obiectiva , dar parca prea e dispretuit Diaconu in articolul asta. el e doar un sportiv care a dat si el cat a putut. atat a putut el la momentul asta , cu adversarul asta. merita felicitari nu un ton dispretuitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează